Europa

articolul anterior articolul urmator

Emmanuel Macron şi Narendra Modi vor „să acţioneze împreună” în regiunea indo-pacifică

3
21 Sep 2021 16:30:15
Autor: News.ro
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron a discutat marţi la telefon cu premierul indian Narendra Modi, în toiul crizei submarinelor australiene, şi şi-au reafirmat voinţa de a ”acţiona împreună într-un spaţiu indo-european deschis şi inclusiv”, anunţă Palatul Élysé, relatează AFP.

Macron ”a evocat angajamentul Franţei de a contribui la o consolidare a autonomiei strategice a Indiei, inclusiv a bazei sale industriale şi tehnologice, în cadrul unei relaţii strânse, fondată pe încredere”, a anunţat preşedinţia franceză.
 
Această convorbire telefonică intervine în contextul în care Parisul continuă să-şi exprime furia după anunţarea, la 15 septembrie, a unei noi alianţe strategice între Australia, Statele Unite şi regatul Unit, AUKUS; care a torpilat un mega-contract de achiziţionare a unor submarine franţuzeşti de către Canberra.
 
Palatul Élysée nu face nicio aluzie, în acest comunicat, la aceasă criză diplomatică, însă anunţă că abordarea Parisului şi New Delhi ”are ambiţia de a promova stabilitatea regională şi statul de drept, îndepărtând orice formă de hegemonie” în zona indo-pacifică, epicentrul tensiunilor între giganţii chinez şi american.
 
Ea se înscrie totodată ”în calendarul relaţiei euro-indiene şi acţiunilor euroene în regiunea indo-pacifică”, precizează preşedinţia franceză.
 
”Cooperările bilaterale în toate domeniile, mai ales în plan economic, urmează să se consolideze”, se arată în comunicat.
 
Franţa s-a apropiat de India, în ultimi ani, prin vânzarea unor avioane de tip Rafale, operaţiuni militare comune la Oceanul Indian, deschiderea bazelor de la Djibouti, din Emiratele Arabe unite (EAU) şi Réunion Marinei indiene.
 
Cei doi lideri ”vor menţine discuţii regulate, pentru a se coordona” înaintea summitului G20, prevăzut la 30 şi 31 octombrie, la Roma, şi înaintea COP26, la Glasgow, la începutul lui noiembrie, anunţă Palatul Élysée.
 
Ministrul francez de Externe Jean-Yves Le Drian urmează să se întâlnească cu omologul său indian Subrahmanyam Jaishankar, marţi, la New York, în marja Adunării Generale a ONU.
 
Emmanuel Macron, care nu a vorbit încă în mod public despre criza submarinelor australiene, urmează să se întâlnească cu preşedintele american Joe Biden, care urmează să se exprime marţi la Adunarea Generală a ONU.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

CRISTIAN MIHAI VIRVOREA
21.09.2021, 17:23:19

Iar apar Nealiniatii - India si Franta.

-10 (10 voturi)
Dr. No
21.09.2021, 18:18:29

Saracii francezi vor si ei sa spele rusinea si sa arate lumii ca mai conteaza. Iluzii.

-10 (10 voturi)
POLITICALLY INCORRECT
21.09.2021, 23:49:19

Ce as ride sa se suceasca si indienii, si sa nu mai cumpere nimic de la Macrou...

-10 (10 voturi)
Modifică Setările