Europa

articolul anterior articolul urmator

Englezii, chemaţi la urne pentru alegerile locale: Fotoliul de primar al Londrei, râvnit de doi candidaţi din rândul minorităţilor

7
6 May 2021 06:09:49
Autor: Ion Gaidau
Shaun Bailey (stânga) şi Sadiq Khan Colaj, cei doi principali candidaţi la fotoliul de primar al Londrei londragazete.com
Shaun Bailey (stânga) şi Sadiq Khan Colaj, cei doi principali candidaţi la fotoliul de primar al Londrei londragazete.com

Doi candidaţi din rândul minorităţilor îşi dispută joi Primăria Londrei, unul fiind de origine pakistaneză, iar celălalt având rădăcini jamaicane. Este vorba de un duel atipic într-un peisaj electoral alb în plină introspecţie asupra rasismului.

După cinci ani la şefia Londrei, laburistul Sadiq Khan, în vârstă de 50 de ani, vrea să obţină un nou mandat la capătul scrutinului de joi. Şi ar putea reuşi, întrucât este considerat favorit în faţa adversarului său conservator Shaun Bailey, la fel în vârstă de 50 de ani. Într-un peisaj politic dominat de albi, această confruntare, între un candidat cu origini pakistaneze şi un contracandidat cu origini jamaicane, reprezintă o excepţie, comentează AFP.

Amânat cu un an din cauza pandemiei de COVID-19, scrutinul de joi urmează să permită reînnoirea a aproximativ 5.000 de mandate din 143 de adunări locale din Anglia şi a Parlamentului regional scoţian. Votul din Scoţia este crucial, în condiţiile în care survine pe fondul creşterii aspiraţiilor de independenţă ale regiunii din nordul Insulelor Britanice. Circa 48 de milioane de alegători sunt aşteptaţi la urne.

În cosmopolita Londră, laburistul Sadiq Khan vrea să continue ca primar după duelul cu conservatorul Shaun Bailey. Acest scrutin are loc într-un moment în care mişcarea Black Lives Matter a relansat dezbaterea asupra rasismului şi colonialismului într-o ţară în care politica rămâne încă apanajul unei elite formate la Cambridge şi Oxford, notează AFP.

„În 2016, oraşul m-a ales ca primar, arătând cât este de progresist”, mărturiseşte pentru AFP Sadiq Khan, fiul unui şofer de autobuz pakistanez devenit primul edil musulman al unei mari capitale occidentale, succedându-l pe impetuosul Boris Johnson.

Shaun Bailey visează la rândul său să devină „primul primar de culoare al Londrei”, o funcţie care se bucură de o mare vizibilitate pe plan naţional, „şi primul politician de culoare de această anvergură în Europa”.

Polemici

În 2016, Sadiq Khan l-a învins pe bogatul conservator Zac Goldsmith, un produs pur al elitei, a cărui campanie cu tonuri islamofobe nu convinsese.

„Nu este surprinzător că între timp conservatorii au decis să aleagă un candidat provenit dintr-o minoritate etnică”, în scopul de a se prezenta ca „un partid liberal, incluziv”, afirmă pentru AFP Steven Fielding, profesor de istorie politică la Universitatea din Nottingham.

Totuşi, Shaun Bailey nu este ferit de polemici, fiind criticat pentru cuvinte spuse acum câţiva ani şi interpretate de unii ca fiind o mostră de anti-multiculturalism sau considerate retrograde de către femei.

Dar, dincolo de originea candidaţilor şi clivajele politice, „personalitatea” îşi are rolul ei, relevă politologul Simon Usherwood, de la Universitatea din Surrey, amintind de cazul lui Boris Johnson.

„Am o experienţă unică graţie parcursului meu, dar nu este singurul lucru pe care pot să-l aduc”, susţine Bailey.

Fost asistent social şi consilier special al premierului David Cameron, Bailey vrea să dea Londrei „un nou punct de plecare”, cu mai multe locuri de muncă şi mai multe locuinţe.

El promite totodată să sporească eforturile de combatere a crimelor cu arme albe, un capitol la care Sadiq Khan rămâne repetent.

Progres "de faţadă"

În opinia mai multor experţi, situaţia din Londra atestă progresele realizate în ultimii ani în materie de diversitate în politică.

Mai mulţi miniştri conservatori provin din rândurile minorităţilor etnice, precum cel de Interne sau cel de Finanţe.

Totuşi, spune Steven Fielding, partidele tradiţionale britanice mai au multe de făcut în acest sens. Laburiştii şi conservatorii rămân foarte albi atât în componenţa lor, cât şi ca viziuni. El denunţă rasismul, islamofobia sau antisemitismul din rândul celor două partide, precizând că acestea se manifestă mai ales pe reţelele de socializare.

În opinia lui Dibyesh Anand, şeful Departamentului de Ştiinţe Sociale al Universităţii Westminster, este vorba de un progres „de faţadă”, pentru că discursul politic rămâne orientat către Regatul Unit alb.

Astfel, în ciuda introspecţiei asupra rasismului, Guvernul a cauţionat un raport controversat care respinge caracterul instituţional rasist al ţării şi a apărat cu tărie eroi naţionali precum Winston Churchill, contestat pe fondul erijării mişcării Black Lives Matter, relevă el.

În opinia experţilor, schimbarea va veni prin educaţie, mobilizarea societăţii civile sau o reformă a modului de desemnare a candidaţilor.

Sadiq Khan spune că este "optimist” în ceea ce priveşte viitorul. "Există o nouă generaţie de politicieni cu adevărat talentaţi care vin din orizonturi ce vor accelera progresul”, conchide el.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

7 Comentarii

POLITICALLY INCORRECT
6.05.2021, 07:22:06

Ar trebui ca albii sa fie deportați din Marea Britanie...iar populatia...de culoare(adica nu aia,transucizi) sa fie 99,9 la suta...

+4 (4 voturi)
CRISTIAN MIHAI VIRVOREA
6.05.2021, 07:55:27

GB a fost cel mai mare imperiu din istorie, cu dominioane si colonii in toata lumea. Asa ca Londra ar trebui sa aiba numai primari de culoare. Si pe langa engleza, sa fie obligatorii dialectele indiene si africane.

-13 (17 voturi)
Minciog
6.05.2021, 08:28:11

A fost cel mai mare imperiu sclavagist

+1 (3 voturi)
Dr. No
6.05.2021, 08:53:08

Londra oricum nu mai e un oraș european decât geografic. Cartierele sunt extensii demografice ale Asiei sau Africii, fostul imperiu devenind ironic colonie la final de civilizație.

-10 (20 voturi)
Goicea Niculae
6.05.2021, 15:58:39

Londra ,este simbolul cancerului incurabil ,ce a cuprins lumea vestică și va duce la distrugerea civilizației europene. Peștele de la cap se împute.

-6 (14 voturi)

Vezi toate comentariile (7)

Modifică Setările