Epoca Merkel, aproape de final. Uniunea Creştin Democrată îşi alege, sâmbătă, un nou lider

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Angela Merkel FOTO EPA-EFE
Angela Merkel FOTO EPA-EFE

Democraţii creştini germani îşi aleg, sâmbătă, noul preşedinte, cu scopul de a-şi uni partidul conservator în spatele unui nou lider care, speră ei să-i poată succeda Angelei Merkel în calitate de cancelar după ce aceasta va demisiona în urma alegerilor federale din septembrie, potrivit Reuters.

Miza este conducerea celei mai mari economii din Europa după epoca Merkel, care a promis că nu va mai candida. Ea este cancelar din 2005. 

Noul lider CDU va fi ales de 1.001 delegaţi în cadrul unui congres virtual. Prin tradiţie, liderul este de obicei - deşi nu întotdeauna - candidatul pentru funcţia de cancelar al alianţei CDU şi CSU - Uniunea Creştin Socială. 

Centristul Armin Laschet, conservatorul Friedrich Merz şi expertul în politică externă Norbert Roettgen se luptă pentru conducerea CDU.

Cu toate acestea, sondajele arată că Markus Soeder, liderul CSU, este preferat de alegătorii conservatori. Unii dintre parlamentarii CDU îl preferă pe ministrul Sănătăţii Jens Spahn drept candidat pentru funcţia de cancelar, deşi l-a susţinut pe Laschet pentru conducerea partidului. 

Roettgen, în vârstă de 55 de ani, preşedintele Comisiei din Parlament pentru Afaceri Externe, vrea ca Germania să adopte o poziţie mai fermă în privinţa Rusiei şi a Chinei. 

Merz, în vârstă de 65 de ani, are în vedere politica Băncii Central Europene şi este mai puţin diplomat. 

Laschet, în vârstă de 59 de ani, spune că Berlinul a reacţionat greu la solicitările franceze de reformă a Uniunii Europene. 

Roettgen a sugerat că, dacă este ales lider al CDU, ar putea să-l susţină pe Soeder, liderul Bavariei, drept candidat la funcţia de cancelar din partea alianţei. Totodată, Soeder, 54 de ani, a repetat: "Locul meu este în Bavaria". 

Blocul CDU/CSU este creditat pe primul loc în intenţiile de vot, urmat de Verzi, SPD şi partidul Alternativa pentru Germania (AfD, extremă dreapta).

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite