Europa

articolul anterior articolul urmator

Erdogan-Biden, o întâlnire protocolară?

24
24 Jun 2021 06:48:06
Alexandru Grumaz
Erdogan salutându-se cu Biden la summitul NATO de la Bruxelles FOTO EPA-EFE
Erdogan salutându-se cu Biden la summitul NATO de la Bruxelles FOTO EPA-EFE

Odată cu achiziţia sistemului S-400 din Rusia, de către Ankara, relaţia strategică dintre SUA şi Turcia s-a prăbuşit. Cei care au susţinut găsirea unei modalităţi de a scoate Turcia din NATO - nu există un mecanism pentru a face acest lucru - au fost nevoiţi să mediteze asupra ramificaţiilor aruncării ţării de la intrarea în Bosfor, situată strategic, în braţele Rusiei sau Chinei.

Întâlnirea mult aşteptată dintre preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi preşedintele SUA Joe Biden a mers aşa cum era de aşteptat, fără ca niciuna dintre problemele mari care „otrăvesc legăturile” dintre cei doi aliaţi NATO să fie rezolvată. Ambii lideri au declarat că întâlnirea de 90 de minute de la finalul summitului NATO, de la Bruxelles, a mers „foarte bine” – în schimb, Erdogan, jovial, a anunţat că: „Credem că nu există probleme în legăturile SUA-Turcia (care sunt de nerezolvat) şi că domeniile de cooperare pentru noi sunt mai mari decât problemele (noastre)”. Cu toate acestea, comentariile lui Erdogan în timpul unei conferinţe de presă ulterioare au oferit puţine dovezi. Problema principală a discuţiilor a fost Afganistanul.

Preşedintele Joe Biden şi preşedintele turc Recep Tayyip Erdoğan au fost de acord că Turcia va juca un rol principal în securizarea aeroportului din Kabul în timp ce Statele Unite retrag trupele din Afganistan, a declarat un oficial american. Consilierul lui Biden pe probleme de securitate naţională, Jake Sullivan, a spus reporterilor că Biden şi Erdogan, în întâlnirea lor, au discutat despre problema Afganistanului. Erdogan a căutat anumite forme de sprijin din partea SUA pentru a asigura siguranţa aeroportului din Kabul, iar Biden s-a angajat să ofere acest sprijin, a spus Sullivan. „Angajamentul clar din partea liderilor a stabilit că Turcia va juca un rol principal în asigurarea Aeroportului Internaţional Hamid Karzai iar acum vom lucra la modul de execuţie pentru a ajunge la soluţia agreată", a spus Sullivan, oferind primele detalii din partea SUA la întâlnire despre care preşedinţia turcă nu a furnizat nicio informaţie.  

Care este cauza unui nivel scăzut al relaţiei Ankara-Washington?

Turcia şi Statele Unite s-au confruntat, în ultimul timp, cu o serie de probleme, inclusiv achiziţionarea de armament rusesc de către Ankara, diferenţele de politici din Siria şi din Mediterana de Est. Aşteptările pentru o soluţionare a acestora în prima întâlnire faţă în faţă între Erdogan şi Biden au fost destul de reduse. Cei doi lideri nu au reuşit să rezolve o dispută de lungă durată care a contorsionat legăturile dintre Washington şi Ankara cu privire la achiziţionarea de către Turcia a sistemului de rachete sol-aer S-400 fabricat de Rusia, a spus oficialul american. Într-adevăr cea mai mare eroare făcută de Ankara este achiziţia de rachete ruseşti S-400, pentru care Turcia a plătit deja un preţ geopolitic mare. Acum acesta se  află sub un embargou asupra armelor din Statele Unite şi a fost dat afară din consorţiul F-35 care produce avioane de vânătoare de generaţia a cincea. Erdogan a repetat refrenul conform căreia Turcia a recurs la achiziţionarea kitului S-400 rusesc, deoarece Washingtonul a refuzat să-i vândă rachetele Patriot. Într-adevăr, un acord pentru Patriot a eşuat din cauza solicitărilor legate de transferul de tehnologie. Rusia a vândut Turciei versiunea „de export” a bateriilor de rachete, deci care este diferenţa, se întreabă criticii. Diferenţa este ca turci au cerut să producă componente ale sistemului Patriot în ţară.

În calitate de preşedinte, Biden a adoptat un ton mai rece decât predecesorul Donald Trump faţă de Erdogan. Biden a recunoscut repede masacrul armenilor din 1915 ca fiind un genocid - o poziţie care enervează Turcia - şi a intensificat criticile asupra istoricului drepturilor omului practicat de liderii turci. Dar nu a fost clar dacă Biden a ridicat problema drepturilor omului cu Erdogan în timpul întâlnirii sale iar Sullivan a oferit detalii insignifiante despre acestea şi despre impasul asupra S-400, care a determinat Washingtonul să scoată Ankara din programul avionului de luptă F-35 şi să impună sancţiuni. „Au discutat despre asta. Nu s-a rezolvat problema. A existat un angajament de a continua dialogul cu privire la S-400 şi cele două echipe vor urmări soluţiile propuse”, a spus el.

De asemenea, Biden a respins în mod clar cererile repetate ale Turciei de a reduce parteneriatul Pentagonului cu forţele democratice siriene conduse de kurzi sirieni. Turcia insistă asupra grupului armat Unităţile de Apărarea ale Poporului  care au ajutat coaliţia condusă de SUA să învingă Statul Islamic. Turcia afirma că grupul face parte din Partidul Muncitorilor din Kurdistan, un grup armat care luptă cu Turcia din 1984 şi este etichetat drept grup terorist atât de către UE cât şi de Statele Unite. În realitate luptătorii kurzi sirieni nu sunt din acel grup iar Erdogan a declarat reporterilor că a observat, „cu regret”, în timpul întâlnirii sale cu Biden, că Statele Unite au continuat să menţină această distincţie. Diplomaţii occidentali prezenţi la summit au declarat că Erdogan a schimbat în mod neobişnuit tonul comentariilor pe tot parcursul evenimentului, oferind asigurări că Turcia este un aliat loial al NATO. Erdogan a recunoscut că problema utilizării de către Biden a termenului „genocid" pentru a comemora masacrarea, din Primul Război Mondial de către turcii otomani a peste 1 milion de armeni pe 24 aprilie – l-a făcut pe preşedintele SUA să fie primul preşedinte american care a recunoscut acest lucru. Cu toate acestea, Erdogan s-a angajat public să-şi arate „furia”, cu preşedintele SUA, asupra problemei, în timpul vieţii sale.


FOTO Shutterstock

Armele nucleare tactice, relicvă a Războiului Rece în Europa

Preşedintele Biden şi preşedintele rus Vladimir Putin s-au întâlnit la Geneva şi au discutat o gamă largă de probleme, inclusiv securitatea cibernetică, drepturile omului şi interesul reciproc al acestora de a purta discuţii în viitor privind controlul armelor/stabilitatea strategică. Dacă, sau când, au loc aceste discuţii, o problemă trebuie să fie neapărat pe masă: armele nucleare tactice desfăşurate în Europa. Unul dintre cele mai puţin discutate, dar una din cele mai importante elemente ale politicii nucleare americane, şi, bineînţeles ale Rusie, este desfăşurarea continuă a armelor nucleare tactice în Europa, o relicvă a Războiului Rece care creează mai multe riscuri decât beneficii de securitate. La începutul anilor 1980, Moscova desfăşurase un număr mare de sisteme de livrare a rachetelor tactice, cu posibilă încărcătura nucleară,  în vestul Uniuni Sovietice şi în Europa de Est.

Departamentul Apărării al SUA a crezut, de asemenea, la acea vreme, că sovieticii au depozitat în anumite ţări, focoase suplimentare pentru sistemele de livrare, oferindu-le o capacitate mărită de reîncărcare. Prin adaptarea rachetelor terestre, a celor ale artileriei, a rachetelor de pe avioanele de luptă şi a rachetelor navale pentru a transporta atât sarcini utile convenţionale, cât şi sarcini nucleare, sovieticii s-au bazat puternic pe sisteme militare de lansare cu capacitate duală. La mijlocul anilor 1980, sistemele sovietice au suferit îmbunătăţiri generaţionale. Primele SS-23 operaţionale, cu o rază de acţiune de 400-500 de kilometri, au fost livrate unei brigăzi din Districtul Militar Bielorus din 1985. Aceste sisteme au înlocuit SS-1c / SCUD B prin îmbunătăţirea preciziei şi a gamei. Implementările s-au extins spre vest şi spre Germania de Est. Cu toate acestea, Uniunea Sovietică a eliminat primul lot de aproximativ 150 de arme nucleare tactice în perioada 1988 - 1989 după ce conducerea sa a decis în 1987 să includă rachetele SS-23 (Oka) în termeni Tratatului INF (rachete cu rază intermediară de acţiune 500-5500 km).

În 1987, NATO a estimat că Pactul de la Varşovia a desfăşurat 1360-1365 rachete nucleare cu rază scurtă de acţiune în Europa de Est. În 1988, premierul sovietic Gorbaciov şi, în 1989, ministrul sovietic de externe Shevarnadze au anunţat scoaterea unilaterală a 400 de arme nucleare tactice din Germania de Est (160 pentru aviaţia şi 240 pentru trupele de rachete şi artilerie). Deşi mulţi experţi occidentali au considerat că propunerea sovietică vizează atenuarea planurilor Washingtonului de modernizare a forţelor nucleare tactice NATO, acest efect nu a fost realizat şi sovieticii au continuat cu planul lor. Ultimul tren cu arme nucleare tactice sovietice a fost expediat din Germania în Rusia la sfârşitul lunii iunie 1991, eliminând astfel toate armele tactice de pe teritoriul ţărilor membre ale Pactului de la Varşovia. În toamna anului 1991, preşedintele George Bush a decis să elimine sau să limiteze armele nucleare atât cele strategice, cât şi cele tactice. Iniţiativa SUA a fost o surpriză pentru mulţi atât din fostul  Pact de la Varşovia (a „murit” oficial pe 1 iulie 1991), cât şi din NATO, deoarece iniţiativele sovietice timpurii nu fuseseră primite cu entuziasm la Washington. Cu toate acestea, devenise clar că un schimb nuclear era mai puţin probabil să înceapă din cauza agresiunii militare decât din cauza unei lansări accidentale sau neautorizate. Aceste preocupări au fost limitate de tentativa de lovitură de stat împotriva preşedintelui sovietic Mihail Gorbaciov în august 1991.

FOTO EPA-EFE

Conspiratorii, Turcia şi armele nucleare de la Incirlik

În absenţa Tratatului privind forţele nucleare cu rază medie de acţiune (INF), riscul unei noi curse de rachete va creşte inclusiv în Europa. Analiza propunerii Rusiei din 2020 privind un moratoriu verificabil asupra desfăşurării în Europa a rachetelor interzise anterior de Tratatul INF deşi imperfectă, este un punct de plecare. O altă opţiune ar fi interzicerea verificabilă a rachetelor de croazieră şi balistice lansate de la sol şi posibil purtătoare de încărcătura nucleară. Pentru a extinde efortul de dezarmare, Biden şi Putin ar putea solicita Chinei, Franţei şi Regatului Unit să raporteze asupra deţinerilor totale de arme nucleare şi să îngheţe stocurile nucleare atâta timp cât Statele Unite şi Rusia urmăresc reduceri profunde, verificabile, ale arsenalelor lor mult mai mari. Noile crize, cum ar fi maltratarea de către Kremlin a disidenţilor politici ruşi sau amestecul rusesc în Ucraina, ar putea îngreuna cooperarea nucleară SUA-Rusia.

Totuşi, după cum remarcă Biden „pe tot parcursul îndelungatei noastre istoriei a concurenţei, cele două ţări ale noastre au reuşit să găsească modalităţi de a gestiona tensiunile şi de a le împiedica să scape de sub control”. Chiar luna trecută, de exemplu, soldaţii americani au expus din greşeală secretele nucleare americane din Europa prin crearea de carduri digitale (Flashcard[1] App)  accesibile publicului care conţin  informaţii sensibile de securitate despre bombele nucleare americane stocate în cinci ţări NATO. Printre aceste locaţii era inclusă inclusiv baza aeriană Incirlik din Turcia. Acest fapt  ar trebui să fie deosebit de alarmant pentru cei preocupaţi de armele nucleare care pot intra pe mâini greşite, având în vedere istoria Turciei privind încercările de lovitură de stat, sprijinul intern în scădere al preşedintelui turc Erdogan şi politica externă din ce în ce mai volatilă a Turciei. Din toate aceste motive, şi nu numai, SUA ar trebui să îşi scoată armele nucleare din Turcia. În timpul Războiului Rece, SUA au staţionat B61 - o bombă tactică nucleară, gravitaţională - în ţările NATO într-un efort de a compensa superioritatea percepută a forţelor convenţionale sovietice şi de a „extinde” descurajarea către aliaţii non-nucleari. În timp ce ameninţarea unei invazii sovietice a dispărut de mult, riscul ca B61 să cadă pe mâini greşite sau să declanşeze un schimb nuclear persistă. Ca răspuns la o tentativă de lovitură de stat din 2016, guvernul turc a închis spaţiul aerian peste Incirlik, a oprit alimentarea cu energie electrică a bazei şi l-a arestat pe comandantul turc al lui Incirlik pentru că ar fi participat la lovitură de stat şi a folosit baza pentru a alimenta avioanele care au bombardat parlamentul de la Ankara.

Având în vedere că Erdogan se confruntă cu crize politice şi economice emergente şi cum relaţiile civil-militare ale Turciei sunt mai tensionate ca oricând, nu poate fi respinsă posibilitatea ca viitorilor conspiratori să încerce să pună mâna pe bombe. În plus, măsurile de securitate destinate prevenirii utilizării neautorizate a echipamentelor B61 nu au fost concepute pentru a opri membrii unei armate aliate/grupare teroristă să le folosească dacă au obţinut acces la acestea. Chiar şi fără a lua în considerare aceste preocupări semnificative de securitate, depozitarea armelor nucleare în Turcia nu poate promova interesele Statelor Unite. Turcia nu mai are avioane capabile să livreze B61 şi nu permite SUA să îşi „parcheze” propriile avioane cu capacitate nucleară la Incirlik. Cu alte cuvinte, dacă SUA ar fi intenţionat vreodată să îşi folosească B61-urile cu sediul la Incirlik, avioanele cu capacitate nucleară ar trebui mai întâi să fie transportate în Turcia. Acest lucru, evident, limitează grav efectul descurajant al armelor nucleare cu sediul la Incirlik. Şi mai rău, sosirea avioanelor americane la Incirlik din alte motive, pe parcursul unei perioade de tensiuni accentuate, ar putea face un adversar să creadă că SUA se pregăteşte pentru un atac nuclear, provocând chiar şi o primă lovitură nucleară preventivă. Pe scurt, B61-urile desfăşurate în special la Incirlik, nu întăresc descurajarea SUA şi NATO - o fac însă forţele convenţionale superioare ale NATO şi capacitatea nucleară a celei de-a doua lovituri.

În cuvintele conducerii Comandamentului European al SUA, nu ar exista „nici un dezavantaj militar al retragerii unilaterale a armelor nucleare din Europa”. Cu toate acestea, SUA au început să implementeze un program de 8 miliarde de dolari pentru a prelungi viaţa acestor bombe vechi de şase decenii, chiar dacă opinia publică şi politică europeană continuă să se întoarcă împotriva partajării nucleare a NATO. Această opoziţie crescândă faţă de armele nucleare americane în Europa ar putea evolua către o opoziţie mai generală faţă de NATO şi ar putea ameninţa stabilitatea pe termen lung a alianţei. În timp ce NATO se confruntă cu siguranţă cu provocări serioase, mai ales că încearcă să-şi redefinească strategia în acestă perioada de noi ameninţări la securitatea Europei, cât şi cele rezultate din retragerea din războiului din Afganistan, viitorul alianţei şi locul Turciei în aceasta strategie nu vor depinde de depozitarea armelor nucleare învechite într-o ţară care nici măcar nu are avioane capabile să le livreze.

Din păcate, se pare că preşedintele Biden nu a discutat această problemă presantă atunci când s-a întâlnit cu preşedintele turc, cu Putin şi alţi şefi de stat din NATO la recentul summit de la Bruxelles. Când se va întâlni cu liderii NATO în viitor, preşedintele Biden ar trebui, cel puţin, să lucreze pentru a elimina inutilele şi periculoasele B61 din Turcia. În orice negociere privind controlul armelor, ar trebui luată în considerare retragerea bombelor nucleare B61 ale SUA din Europa în schimbul retragerii armelor nucleare tactice ruse desfăşurate în apropierea statelor membre NATO din Europa de Est, din zona Baltică (Kaliningrad). Extragerea armelor nucleare tactice americane din Turcia ar trebui să fie doar un pas într-un proces de regândire a politicii nucleare americane, inclusiv revizuirea planurilor actuale de modernizare a triadei nucleare la un cost potenţial de 1,5 trilioane USD.


FOTO Shutterstock

Noua eră în relaţiile SUA-Turcia (!?)

Cu câteva săptămâni înainte ca preşedintele SUA, Joe Biden, să se întâlnească cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în marja summitului NATO, Erdogan a promis că întâlnirea va fi una care va transforma relaţiile dintre cele două state. Într-o întâlnire virtuală cu investitorii americani, în luna mai 2021, el a prezis că întâlnirea va „vesti o nouă eră”. Astfel nu a fost o surpriză faptul că, după încheierea întâlnirii de la Bruxelles, Erdogan s-a străduit să descrie discuţia drept un succes major. Întrebările care au apărut imediat au fost: ce s-a întâmplat cu politicianul furios ale cărui cuvinte şi acţiuni îl pun atât de des în conflict cu vecinii şi aliaţii săi? Unde a plecat acel Erdogan? Erdogan de acum a fost conciliant numai pentru publicul din Occident! Acasă, autoritarul Erdogan, hotărât să deţină puterea, nu a dat niciun semn că ar fi redus motoarele.

De fapt, campania de îmbunătăţire a relaţiilor cu Occidentul are drept scop întărirea puterii de acasă. La două decenii după ce a ajuns la putere în Turcia şi după ce a erodat în mod constant democraţia turcă pentru a-şi consolida propria poziţie în timpul anilor în funcţie, Erdogan are nevoie disperată să-şi consolideze imaginea în străinătate. A dispărut - cel puţin deocamdată - demagogul care a dat vina pe „puterile străine” pentru o tentativă de lovitură de stat în 2016, precum şi pentru problemele economice cu care, mai recent, s-a confruntat acasă. În locul său este un diplomat, dornic să se simtă bine cu Biden, cu aliaţii NATO pe care îi respingea atât de des şi, mai presus de toate, cu investitorii străini care abandonează Turcia în masă, lăsând economia - şi popularitatea lui Erdogan – să se ”răsucească în vânt”. După întâlnirea de 90 de minute de la Bruxelles, primele lor discuţii de fond de când Biden a preluat funcţia în urmă cu cinci luni, Erdogan a încercat să ”distrugă” diferenţele semnificative care despart Turcia de SUA dar şi de restul NATO. La rândul său, Biden a numit întâlnirea „pozitivă şi productivă”.

Dar când jurnaliştii au intrat în camera de dialog, cei doi au privit în tăcere spre ei, ignorând întrebările reporterilor care doreau dovezi că, de fapt, s-au făcut progrese în ceea ce priveşte multiplele probleme controversate dintre Washington şi Ankara. Până acum, nimeni nu a oferit nicio dovadă de soluţionare a lor. Biden a spus că cele două părţi vor continua discuţiile. Problemele care împart Turcia lui Erdogan de aliaţii săi occidentali sunt spinoase şi complicate. În partea de sus a agendei se află achiziţia de către Ankara a sistemelor de rachete sol-aer S-400 din Rusia. SUA şi aliaţii săi NATO îşi fac griji că operarea sistemului alături de flota Turciei de avioane de război fabricate în America şi Europa va oferi Rusiei date valoroase pentru a îmbunătăţi capacitatea S-400 de a doborî ţintele NATO. Faptul că Turcia le-a dobândit ridică o serie de întrebări fundamentale despre locul său în alianţă. Această achiziţie a dus deja la sancţiuni SUA şi NATO, inclusiv suspendarea participării Turciei la programul F-35 avioane de generaţia a V-a. Prima dată când Biden a vorbit cu Erdogan, ca preşedinte, a fost în aprilie 2021, la câteva luni după ce Biden a preluat funcţia. Acea conversaţie a fost un apel de curtoazie pentru a-l informa pe Erdogan că Biden era pe cale să recunoască masacrul armenilor din 1915 ca un genocid, un subiect extraordinar de sensibil pentru Turcia.

Administraţia Biden s-a pronunţat, de asemenea, ferm împotriva încălcărilor drepturilor omului de către regimul Erdogan şi a atacurilor sale asupra rivalilor democraţi. Locul Turciei în alianţa occidentală a fost problematic de când Erdogan a urcat la putere. Imaginea sa a suferit atunci când a încercat să se amestece în alegerile europene, mobilizând în interesul naţional al Turciei şi nu numai, alegătorii de origine turcă în Olanda şi Germania şi angajându-se în acerbe ciocniri verbale cu preşedintele francez Emmanuel Macron. În SUA, deşi fostul preşedinte Donald Trump a acordat o atenţie redusă sau deloc asupra respectării drepturilor omului şi a mişcărilor antidemocratice ale lui Erdogan, imaginea/comportamentul gărzilor de corp ale liderului turc au şocat protestatarii din Washington în timpul vizitei sale din 2017 şi au lăsat o impresie urâtă şi durabilă. Dar acum, omul care a încercat să devină o icoană pentru politicienii islamişti din Orientul Mijlociu şi un jucător perturbator în Europa se confruntă cu reacţii dure acasă. Combinaţia dintre pandemia de coronavirus şi propria sa gestionare defectuoasă economică creează probleme grave, scăzând performanţele economice care anterior au ajutat la propulsarea popularităţii lui Erdogan.

Într-un ciclu vicios, Erdogan sperie investitorii, exercită o presiune suplimentară asupra monedei turceşti - lira - şi alimentează inflaţia. Banca Centrală a majorat ratele dobânzilor pentru a controla inflaţia, dar Erdogan l-a demis pe preşedintele băncii, alimentând în continuare neîncrederea investitorilor. Prin unele măsuri, PIB-ul pe cap de locuitor a scăzut cu aproape 40% din 2013 încoace. Lira a obţinut un impuls remarcabil după discuţiile avute cu Biden, dar a ajuns la aproximativ jumătate din ceea ce era în 2018. Popularitatea Partidului Justiţie şi Dezvoltare al lui Erdogan, sau AKP, s-a prăbuşit, de la 60% în urmă cu trei ani la doar 27%, potrivit unui sondaj recent. Aprobarea populară a lui Erdogan a scăzut la 40%, sub cifrele rivalilor, precum primarii din Ankara şi Istanbul, care au câştigat alegeri împotriva candidaţilor aleşi de Erdogan. Erdogan vrea ca Occidentul să-l ajute să-şi „lustruiască” imaginea, astfel încât să poată atrage investitori şi să reînvie creşterea, nivelul de trai şi popularitatea sa personală. Dar nu se confruntă cu alegeri pentru încă câţiva ani şi s-a arătat dispus să reducă normele democratice pentru a-şi asigura poziţia.

Dacă are nevoie de ajutor din partea Occidentului, ştie, de asemenea, că Occidentul nu vrea să-l piardă atâta timp cât rămâne la cârma unei Turcii situate la confluenţa intereselor geopoliticii globale. Cei care au susţinut găsirea unei modalităţi de a scoate Turcia din NATO - nu există un mecanism existent pentru a face acest lucru - au fost nevoiţi să mediteze asupra ramificaţiilor aruncării ţării în braţele Rusiei sau Chinei. Erdogan are, de asemenea, capacitatea de a crea crize de refugiaţi în Europa, din cauza populaţiei numeroase de sirieni stabiliţi în prezent în Turcia. În cele din urmă, atât Biden, cât şi Erdogan par deschişi la îmbunătăţirea relaţiilor - sau cel puţin la prevenirii deteriorării lor în continuare. Dar doar Erdogan este hotărât să pară că ar fi început o nouă eră a legăturilor calde cu Washingtonul sau cu Europa, ceea ce este o în mod sigur o exagerare.


[1] O cartelă flash sau un card flash este o informaţie pe ambele părţi ale acestuia, care este destinată a fi folosită ca ajutor în memorare. Fiecare card flash poartă o întrebare pe o parte şi un răspuns pe cealaltă. Pentru soldaţii americani însărcinaţi cu custodia armelor nucleare în Europa, miza este mare. Protocoalele de securitate sunt lungi, detaliate şi trebuie cunoscute pe de rost. Pentru a simplifica acest proces, unii membri ai serviciului au folosit aplicaţii de învăţare flashcard vizibile public - dezvăluind din greşeală o multitudine de protocoale de securitate sensibile despre armele nucleare americane şi bazele la care sunt stocate.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

24 Comentarii

Yilmaz
24.06.2021, 08:42:29

Mai nea paradigma, cainele moare de drum lung, prostul de grija altuia. Eterna problema romaneasca: capra vecinului. Toate grijile romanilor s-au terminat, a ramas numai grija turcilor. In Turcia bolnavii nu mor arsi de vii ca in Romania. Din Turcia nu a plecat 25% din populatie in pribegie. Cand te uiti in curtea vecinului, nu vezi ca casa ta cade pe tine.

-1 (7 voturi)
Victor Nagy
24.06.2021, 09:51:56

Yilmaz ............ "Toate grijile romanilor s-au terminat, a ramas numai grija turcilor. ... " ( si nu numai ) Asta vrea sa arate presa , ca sa maguleasca stapanii .... realitatea este cu totul alta .

-3 (5 voturi)
IonIon Codreanu
24.06.2021, 09:29:17

”Cei care au susţinut găsirea unei modalităţi de a scoate Turcia din NATO - nu există un mecanism existent pentru a face acest lucru - au fost nevoiţi să mediteze asupra ramificaţiilor aruncării ţării în braţele Rusiei sau Chinei.” Exclus. Turcia nu va ajunge NICIODATĂ în brațele Rusiei și nici ale Chinei! Turcia vrea să decidă singură, chiar dacă este într-o alianță! Greu de înțeles pentru un popor care există de două milenii cu stăpân sau pentru un popor care a fost o lungă perioadă istorică stăpân.

-4 (6 voturi)
Buzduganu Andrei
24.06.2021, 09:40:43

Bideu nici macar cartof nu mai e, e zeama de cartof ..... lol @ 0:30 https://www.youtube.com/watch?v=Up60-s4yrDo maximum potato Joe

-6 (6 voturi)
Utilizator Adevărul
24.06.2021, 10:02:43

Comentariu considerat abuziv.

Vezi toate comentariile (24)

Modifică Setările