Escaladarea tensiunilor NATO / Rusia: mitologia pro şi contra

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zise vineri, la Varşovia, Jens Stoltenberg, Secretarul General al NATO: „Vom continua să căutăm un dialog constructiv şi serios cu Rusia. Asta ca intenţiile noastre să fie clare. Ca să înlăturăm orice neînţelegeri. Şi pentru a reduce riscurile unor incidente militare sau accidente care să scape de sub control. Rusia este cel mai mare vecin al noastru şi parte integrală a securităţii europene. Iată de ce un dialog sustenabil este ceva esenţial“.

Şi tot domnia-sa, tot vineri, tot la Varşovia, după câteva ore, a afirmat că Alianţa întăreşte prezenţa sa la graniţele de est „ca răspuns la ceea ce Rusia a făcut în Ucraina... Rusia fiind doritoare să folosească forţa împotriva naţiunilor suverane din Europa, denunţând anexarea „ilegală“ a Crimeei de către Federaţia Rusă... răspunsul NATO fiind defensiv, proporţional şi perfect în linia angajamentelor noastre internaţionale.

Foarte interesant balans într-un moment în care mesajele par să devină mai dure pe măsură ce sunt confirmate de fapte, cele care înseamnă întărirea liniei defensive a NATO în est şi în prezenţa unei reacţii din ce în ce mai iritate a Moscovei, posibil de a degenera într-o suită de măsuri de retaliere importante, aşa cum se tem acum unele dintre sursele cu care am vorbit aici, la Varşovia.

Între timp, însă, continuă nestingherit războiul informaţional, printre documentele cele mai interesante difuzate ziariştilor la sosirea în centrul de presă fiind cel intitulat „Cele cinci principale mituri întreţinute de Rusia în legătură cu NATO”.

Mitul nr. 1: NATO încearcă să încercuiască Rusia.

„O alegaţie care face abstracţie de realitatea geografică. Frontierele terestre ale Rusie reprezintă ceva mai mult de 20.000 Km. Dintre aceşti 20.000 km, doar 1215 km, adică mai puţin de 1/16, sunt acum frontiere comune cu state membre NATO. Alegaţiunea conform căreia NATO ar construi baze în jurul Rusiei este la fel de nefundamentată. În afara teritoriului ţărilor membre, NATO nu menţine o prezenţă semnificativă decât în trei locuri: Kosovo, Afganistan şi în largul Cornului Africii. Cele trei operaţiuni sunt duse sub mandat ONU, deci şi cu asentimentul Rusiei, precum şi al tuturor celorlalţi membri ai Consiliului de Securitate. Înainte ca Rusia să înceapă acţiuni agresive împotriva Ucrainei, Rusia oferea susţinere logistică misiunii din Afganistan, unde coopera direct cu operaţiunile de luptă împotriva pirateriei, arătând deci în mod clar că, din punctul său de vedere, aceste operaţiuni erau departe de a constitui vreo ameninţare ci, dimpotrivă, erau benefice.

Mitul nr. 2: NATO a încercat să izoleze sau să marginalizeze Rusia.

De la începutul anilor '90, Alianţa a încercat fără încetare să construiască o relaţie de cooperare cu Rusia în domeniile de interes comun. NATO a făcut primul pas, propunând un dialog mai degrabă decât o confruntare... În martie 2014, ca urmare a acţiunilor agresive ale Rusiei împotriva Ucrainei, NATO a suspendat cooperarea sa practică cu Moscova. Nu va putea exista o întoarcere la normal atâta timp cât Rusia va continua să violeze dreptul internaţional şi să încalce principiile din Actul fondator NATO-Rusia. Orice ar fi, Organizaţia menţine deschise canalele de comunicaţie cu Rusia. Astfel, Consiliul NATO-Rusia s-a reunit de trei ori de la suspendarea cooperării practice, ultima reuniune având loc pe 20 aprilie 2016. Pe de altă parte, atât secretarul general, cât şi adjunctul său au convorbiri regulate cu omologii ruşi.

Mitul nr. 3: Apărarea antirachetă a NATO vizează Rusia, iar acordul încheiat cu Iranul este o dovadă în acest sens.

Atât geografic, cât şi din punctul de vedere al legilor fizicii, este imposibil ca sistemul NATO să distrugă bazele de rachete intercontinentale folosind rachete plecate de la bazele din România sau Polonia. Capacităţile acestora sunt prea limitate, numărul instalaţiilor prevăzute este insuficient, locaţiile sunt prea la sud sau mult prea aproape de Rusia. Acest sistem a fost conceput pentru a face faţă unor ameninţări provenind din exteriorul zonei euroatlantice. În fine, afirmaţia rusă conform cărei semnarea acordului-cadru asupra programului nuclear iranian ar face inutilă apărarea anti-rachetă a NATO este falsă din două motive. Pe de o parte, acordul încheiat cu Iranul nu acoperă şi proliferarea tehnologiei rachetelor balistice, chestiune complet diferită de cea nucleară. În al doilea rând... apărarea antirachetă nu vizează o ţară anume, ci ameninţarea pe care o constituie proliferarea la modul general. Realitatea e că mai mult de 30 de ţări posedă sau încearcă să achiziţioneze tehnologia rachetelor balistice...

Mitul nr. 4: Exerciţiile NATO sunt o provocare ce ameninţă Rusia.

Pentru a favoriza încrederea şi transparenţa, membrii OSCE sunt obligaţi, în virtutea Documentului de la Viena, să anunţe ţinerea unor exerciţii în care participă peste 9000 de oameni, asta dacă nu e vorba despre exerciţii surpriză care testează nivelul de pregătire.

Alianţa, dar şi statele sale membre, fiecare în parte, au urmat cu stricteţe această regulă... dar Rusia, în schimb, a organizat multiple exerciţii surpriză cu participarea a zeci de mii de soldaţi în zone proxime teritoriului NATO. Obiceiul este să fie organizate asemenea exerciţii masive fără preaviz... anexarea Crimeii de către armata rusă s-a făcut sub acoperirea unui asemenea exerciţiu...

Mitul nr. 5: Prin politica sa de porţi deschise, NATO urmăreşte să creeze noi linii de fractură în Europa şi accentuează diviziunile existente.

Aderarea la NATO nu este impusă unei ţări. Fiecare stat suveran are dreptul să-şi aleagă organizaţia sau tratatul la care doreşte să adere. Acest principiu fundamental este consacrat prin acorduri internaţionale. Printre acestea, Actul final de la Helsinki statuează că fiecare stat „are dreptul să aparţină sau nu la organizaţii internaţionale, de a fi parte sau nu la tratate bi sau multilaterale, inclusiv dreptul de a face parte sau nu la tratate de alianţă”. Pe de altă parte, prin semnarea Actului fondator NATO-Rusia, Moscova s-a angajat să respecte „dreptul inerent al Statelor de a alege modalitatea prin care-şi asigură securitatea”.

Afirmaţii care ţin de logica faptelor şi evenimentelor şi sunt confirmate de realitate. Nivelul tensiunilor face însă ca dialogul care urmează să aibă loc aici, la Varşovia, imediat după Summit, la nivelul Consiliului NATO-Rusia, să fie precedat de luări de poziţie dure cum ar fi cea a lui Dimitri Peskov, purtătorul de cuvând al Kremlinului, care nu are niciun fel de dubiu asupra ameninţării pe care o reprezintă acum NATO:

„Dacă merge ca un câine, miroase ca un câine, latră ca un câine, atunci este un câine... Este absurd să se vorbească despre vreo ameninţare venind din partea Rusiei în timp ce zeci de oameni mor în centrul Europei şi alte sute mor în fiecare zi în Orientul Apropiat...”

Continând, pe tonul violent care-i este propriu, gândirea Preşedintelui Putin care, din nou, foarte de curând, afirma în faţa jurnaliştilor:

„Vouă vi se povestesc balivernele astea şi voi le duceţi mai departe către public. Şi ceea ce mă preocupă este că nu mai simt iminenţa primejdiei. Cum de nu puteţi înţelege că lumea este pe cale să fie împinsă într-o direcţie ireversibilă în timp ce SUA pretind că nu se petrece absolut nimic.... În faţa ameninţării în creştere cu un atac nuclear împotriva ţării mele, ce vreţi să fac altceva decât să decid într-o zi să iau iniţiativa şi să distrug toate instalaţiile americane?...”

Neliniştitoare perspective mai ales că Preşedintele Obama a anunţat că SUA şi UE „sunt unite în angajamentul lor de a menţine sancţiunile împotriva Rusiei atâta timp cât nu va implementa pe deplin obligaţiile care-i revin în termenii Acordului de la Minsk... Agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei ameninţă viziunea noastră asupra Europei în întregimea sa, liberă şi trăind în pace.

Cum se va defini viitoarea politică a Alianţei, cea nouă de acum în colaborare şi cu UE, în raport cu Rusia? Părerile continuă să fie uşor divergente dar este absolut cert că perioada care urmează poate deveni una de foarte mari tensiuni în caz că, luând în considerare proiectele Alianţei pentru graniţa sa de est, Rusia va considera că este vorba despre o provocare şi va demara un set de măsuri de retaliere. Sau, dimpotrivă, aşa cum ne asigură alte surse, nu este decât un joc de poziţionare şi, de fapt, se pregăteşte elaborarea unui acord de profunzime şi de mare acoperire?

Lucrurile sunt în desfăşurare, continuăm să vă ţinem la curent.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite