Eşecul Parteneriatului Estic: fără perspectivă de aderare la UE pentru R. Moldova şi fără... Rusia!

În timp ce toată lumea este cu ochii pe estul Europei şi urmăreşte îndeaproape contrele tensionate dintre NATO, Kiev şi Moscova, la Bruxelles s-a organizat tradiţionalul summit al Parteneriatului Estic, care însă, din nou, marchează, în mod oficial, eşecul oricărei strategii de extindere a Uniunii Europene către Est.

Summitul din 2021 este consemnarea unui eşec anunţat, pentru că Parteneriatul Estic a fost, din plecare, o politică născută... moartă.  

Documentul care atestă lipsa garanţiilor de integrare în UE 

După cum era de aşteptat, oficialii Republicii Moldova, Ucrainei şi ai Georgiei s-au întors de la Bruxelles fără nicio garanţie de aderare sau integrare pe viitor în Uniunea Europeană. Cel puţin aşa putem rezuma declaraţiile şi comunicatul oficial în urma celui de-al 6-lea summit al parteneriatului estic. După cum puteţi vedea în documentul publicat pe site-ul Consiliului Europei, UE „urmăreşte să promoveze stabilitatea, prosperitatea şi cooperarea reciprocă” cu partenerii săi din est, iar în acest sens alocă 2,3 miliarde EUR, cu un potenţial de a mobiliza până la 17 miliarde EUR pentru regiune. Lipsind cu precădere o perspectivă oferită de aderare sau integrare în UE, obiectivul maxim propus de către liderii europeni este de apropiere şi o posibilă integrare economică treptată. 

În declaraţia semnată de cei 28 de miniştri de externe se menţionează nu mai puţin de 33 de ori cuvântul „cooperare”, iar când vine vorba de „integrare”, în cele 6 din 8 cazuri, se precizează anume despre integrarea economică, fără niciun plan sau garanţii pe hârtie în acest sens. 

La singurul punct din declaraţie în care se aminteşte voalat de Acordurile de Asociere, UE doar „recunoaşte iniţiativa trio-ului de parteneri asociaţi Georgia, Republica Moldova şi Ucraina de a consolida cooperarea cu UE”, precum şi ia act de „aspiraţiile europene şi alegerea europeană a partenerilor în cauză”, iar singura promisiune este de a „încerca să ne consolidăm cooperarea”, fără a avea ambiţia de a trece dincolo de aceasta. Acest punct fiind mai degrabă introdus în declaraţie pentru a delimita oarecum avansul Republicii Moldova, Ucrainei şi Georgiei în privinţa cooperării cu UE în comparaţie cu celelalte ţări din parteneriatul estic: Armenia, Azerbaidjan şi Belarus. Sau poate de a încerca o recalibrare a parteneriatului şi a repara greşeala prin care toate aceste state iniţial au fost luate la pachet, deşi există diferenţe semnificative între acestea? 

Totuşi să revenim la realitate şi să consemnăm momentul în care Ursula von der Leyen a evitat un răspuns clar atunci când a fost întrebată dacă în mandatul său se întrevede ambiţia de a trece dincolo de această recunoaştere formală a aspiraţiilor europene către o posibilă extindere a UE, iar preşedinta Comisiei Europene s-a exprimat într-un mod diplomatic că în prezentele acorduri cu Republica Moldova, Ucraina şi Georgia mai sunt scopuri de explorat „atât în lăţime, cât şi în profunzime” (in width and in depth). 

Video de la conferinţa de presă de la sfârşitul Summit-ului Parteneriatului estic 

Uriaşul din Est a fost uitat. Niciun cuvânt despre Rusia! 

Dincolo de aspectul care ne confirmă faptul că extinderea UE nu se va realiza cel puţin pe un termen scurt şi mediu, rezultatele acestui summit relevă intenţia de a nu deranja Rusia. Se constată că în documentul summit-ului Parteneriatului estic din acest an lipseşte cu desăvârşire menţionarea Rusiei, celălalt actor implicat în regiunea din estul Europei. 

Semnatarii documentului european se declară „profund îngrijoraţi de destabilizarea şi încălcările continue ale principiilor dreptului internaţional în multe părţi ale regiunii Parteneriatului Estic, care reprezintă o ameninţare la adresa păcii, securităţii şi stabilităţii”. Dar nu se ştie cine este factorul destabilizator, fiindcă se evită cu precădere articularea lui, adică a Federaţiei Ruse. 

Sursă foto: Deutsche Welle 

Soluţiile oferite de UE pentru promovarea păcii sunt de a „rămâne angajată în sprijinul său pentru integritatea teritorială în cadrul graniţelor recunoscute internaţional, independenţa şi suveranitatea tuturor partenerilor estici”, dar cum anume nu se precizează, deoarece UE nu dispune de o latură strategic-securitară, iar pentru a continua în aceeaşi nota ambiguă, UE solicită „eforturi reînnoite pentru a promova soluţionarea paşnică a conflictelor nerezolvate din regiunea Parteneriatului Estic, pe baza principiilor şi normelor dreptului internaţional”, dar către cine şi cui i se face această solicitare rămâne de ghicit. 

De asemenea, pentru a evita inflamarea şi mai mult a relaţiilor diplomatice cu Moscova, documentul UE ţine să precizeze, „că acesta este un parteneriat constructiv, care nu este îndreptat împotriva nimănui (n.red. a se citi Rusia), ci este conceput pentru a contribui la pace şi prosperitate pentru toate ţările din vecinătate”. 

Ce zice presa de la Chişinău şi Kiev 

Sursă foto: The Daily Advice 

În lipsa unei perspective europene clar evocate de la Bruxelles, presa de la Chişinău pune accentul pe investiţiile şi resursele financiare puse la dispoziţie de Uniunea Europeană pentru Republica Moldova şi noul său guvern pro-european. Alături de declaraţiile optimiste ale preşedintelui Maia Sandu şi ale ministrului de externe, Nicu Popescu, mass-media aduc în prim-plan rezultatele pozitive ale acestui summit, iar cele mai puţin optimiste fiind trecute cu vederea, cu excepţia editorialistului Nicolae Negru care opinează în Ziarul Naţional că „mult aşteptatul summit al Parteneriatului Estic nu a adus «claritatea strategică» necesară” şi al lui Vitalie Călugăreanu, care titrează în analiza sa din Deutsche Welle că „în relaţia cu UE, Moldova vrea mai mult decât oferă cadrul actual – vrea modernizare şi aderare”. 

Această abordare trebuie privită şi din perspectiva faptului că însăşi societatea civilă este conştientă de istoricul şovăielnic al guvernărilor anterioare faţă de relaţia cu Uniunea Europeană, iar din această cauză orice rezultat pozitiv al parcursului pro-european este salutat şi aplaudat la Chişinău. 

De partea cealaltă, Kievul este mult mai critic şi semnalează lipsa garanţiilor de aderare în UE şi absenţa unei foi de parcurs pentru Ucraina, Republica Moldova şi Georgia, pe lângă cele, desigur, securitare. În editorialul din TSN, Cristina Zeleniuc prezintă rezultatele acestui summit dintr-o perspectivă sumbră, deoarece conform acesteia: „Bruxelles-ul vrea să se disocieze de garanţiile de securitate pentru Ucraina, limitându-se la asistenţă financiară”. Analista notează faptul că „UE preferă să admită că Parteneriatul estic este mai degrabă «mort» decât «viu», transformându-l într-un fond financiar de sprijinire a statelor membre”, însă „indiferent cât de oficial ar disocia Bruxelles-ul că Parteneriatul estic nu se referă la intrarea statelor membre în UE şi la unele garanţii de securitate, anume aceasta este ceea ce aşteaptă Ucraina, Georgia şi Moldova”. Aşadar, conchide aceasta, „însuşi Bruxelles-ul blochează integrarea Ucrainei în UE”. 

De asemenea, alţi reprezentanţi ai mass-media din Ucraina nu au ezitat să puncteze că liderii UE „rămân tăcuţi cu privire la calitatea de membru” –  UNIAN, iar conform variantei ucrainene Deutsche Welle, cel de-al şaselea summit al Parteneriatului Estic s-a remarcat prin „banii UE în loc de perspective”. 

Cronologia unui eşec anunţat: Parteneriatul Estic 

Pentru a înţelege mai bine parcursul fără de finalitate al proiectului Parteneriatului Estic vom trasa o scurtă cronologie a acestei iniţiative.  

La data de 7 mai 2009, Uniunea Europeană, la iniţiativa Suediei şi Poloniei, a lansat aşa numita politică a Parteneriatului Estic, care cuprindea Ucraina, Belarus, Armenia, Georgia, Azerbaidjan şi Republica Moldova. 

Sursă foto: eu.eu 

În momentul lansării iniţiativei, unul dintre fondatori, ministrul de externe al Poloniei, Radoslaw Sikorski declara entuziasmat că UE trebuie să depăşească „oboseala” extinderii, iar până atunci „trebuie să folosim acest timp pentru a ne pregăti cât mai mult posibil, astfel încât, atunci când «oboseala» va trece, calitatea de membru (n.red. a acestor ţări) să devină ceva firesc”. 

Prin urmare, odată cu apariţia acestui program de parteneriat, ţările din estul Europei s-au agăţat de speranţa aderării şi integrării în Uniunea Europeană, deşi acest lucru nu le era nicicum promis, iar încă din 2002, preşedintele Comisiei Europene, Romano Prodi susţinea că le poate oferi ţărilor învecinate participarea la o varietate de politici ale UE, însă fără vreo perspectivă de integrare în politica UE, conform renumitului său concept „împărţim totul, cu excepţia instituţiilor” (sharing everything but institutions). 

În acelaşi timp, Jose Manuel Barroso cerea Rusiei să-i respecte ambiţiile de „soft power” din est, deşi problemele legate de „hard power” nu erau soluţionate, ba din contra, au fost acutizate pe măsură ce apropierea de UE a ţărilor fost-sovietice prindea contur prin semnarea Acordurilor de Asociere. 

Amintim că în 2013 Republica Moldova şi Georgia au semnat Acordul de Asociere cu UE cu ocazia celui de-al 3-lea summit al Parteneriatului Estic, iar la presiunile Moscovei, Ucraina, prin preşedintele Victor Ianukovici, a renunţat la semnarea acestui act, ceea ce a provocat proteste masive la Kiev. Atunci când Euromaidan-ul a consemnat alegerea geopolitică făcută de poporul ucrainean (de unde şi numele revoluţiei), a avut loc anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă şi izbucnirea unui nou conflict pe teritoriul unei ţări din parteneriatului estic al UE. Reacţia de la Bruxelles s-a translatat prin aceleaşi metode „soft” (la care este deocamdată condamnată), pe lângă unda de şoc de care a fost cuprinsă de intervenţia rusească şi pentru care nu era deloc pregătită. 

Concluziile Summit-ului parteneriatului estic de la Riga (2015), ulterior evenimentelor din 2014 din Ucraina, au relevat limitele proiectului de „europenizare” a vecinilor UE din străinătatea apropiată, care este, întâmplător, şi a Rusiei, iar asumarea unor responsabilităţi din partea autorităţilor europene a lipsit cu desăvârşire. De altfel, însăşi Angela Merkel anunţa înaintea începerii Summit-ului respectiv că Parteneriatul Estic „nu este un instrument al politicii de extindere a UE” şi, desigur, că acesta „nu este îndreptat împotriva nimănui, şi în special nu împotriva Rusiei”, ceea ce regăsim consemnat şi în documentele emergente acestor întruniri. În acelaşi sens se regăseşte şi afirmaţia preşedintelui Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, precum că „nici un stat din cadrul Parteneriatului Estic nu este pregătit să i se ofere perspectiva aderării la UE”, din cauza faptului că „nici ele nu sunt pregătite, nici noi nu suntem pregătiţi pentru aceasta”.

Ambiguitatea iniţiativei parteneriatului estic poate fi ilustrată cel mai elocvent prin declaraţiile lui Donald Tusk, în care în calitatea sa de preşedinte al Consiliului European se exprima că nu va face „promisiuni lipsite de acoperire” statelor aspirante din est despre perspectivele integrării europene, deşi sub egida mandatului său de premier al Poloniei s-a iniţiat proiectul Parteneriatului Estic, el fiind unul dintre fondatori, iar în cadrul vizitelor sale de la Chişinău atât din 2011, cât şi din 2014, înainte de a prelua funcţia distinsă de la Bruxelles se pronunţa că „Polonia va face tot posibilul, ca în timpul preşedinţiei noastre, dar şi mai târziu, să se accelereze procesul de integrare cu Uniunea Europeană a Republicii Moldova”, apoi că „perspectiva calităţii de membru deplin devine şi mai reală decât în trecut. În Europa creşte determinarea de a-i ajuta pe moldoveni să se pregătească pentru acest moment istoric”. 

Concluzii. O politică polono-suedeză aduce câştiguri... Rusiei! 

Aşadar, Parteneriatul Estic a pornit de la început pe picior greşit, deoarece UE nu şi-a asumat în niciun fel soarta ţărilor ex-sovietice, debusolate după căderea URSS-ului şi şifonate din punct de vedere securitar de către Federaţia Rusă, iar din această cauză, la mai mult de un deceniu, nu există o perspectivă clară de aderare la UE nici pentru Ucraina, nici pentru Republica Moldova sau Georgia. Desigur că la acest lucru a contribuit şi caracterul uneori duplicitar al ţărilor în cauză, însă fără un studiu aprofundat sau cu un scop bine-definit nu se poate începe un proiect care naşte aspiraţii politice şi geopolitice, apoi reacţii adverse, după care se abandonează lupta pentru care nu s-a pregătit sau despre care nu s-a prevăzut iniţial. 

În aceste condiţii s-a ajuns la momentul tensionat din prezent, în care UE şi NATO sunt presate să ofere garanţii Rusiei că nu se va extinde spre est, iar, prin urmare, principalele obiective strategice ale Kremlinului sunt pe cale de a se îndeplini.  

A învins Rusia? Rămâne însă de stabilit termenii tehnici de setare a acestui spaţiu. Investiţii europene, dar spaţiu de influenţă politică şi strategică a Federaţiei Ruse? Urmează să aflăm cât de curând. Dar, până atunci, constatăm posac că la Chişinău se jubilează pentru banii europeni care vor să vină (?), că Ucraina se află într-o derută profundă şi cu mitraliera rusească în coastele sale, şi că Georgia rămâne încă condamnată de propria geografie şi nu se poate elibera de acolo... 

Per total, statele din Parteneriatul Estic se află astăzi într-o condiţie mai proastă decât erau în momentul lansării acestei politici. 

*Cristina Melnic este cercetător asociat la Centrul de studii sino-ruse (CSSR) din cadrul ISPRI.  

Acest material face parte dintr-un proiect ce este finanţat în parte printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A.  ​Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/ autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.