Europa Cantoanelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În patria referendumurilor cum este Elveţia, un nou exerciţiu de democraţie participativă nu ar trebui să stârnească nedumerire şi, cu atât mai puţin, comentarii. Însă, nu şi în cazul referendumului de duminică, în care o majoritate a elveţienilor au aprobat reintroducerea restricţiilor pentru străinii care vor putea trăi şi munci în ţara cantoanelor.

"The Massive Immigration Initiative", introdusă la propunerea Partidului Poporului din Elveţia şi aprobat cu 50,6% din voturi (cu o participare de 56%) introduce cote de imigraţie pe sectoare ale economiei, dând un drept de întâietate propriilor cetăţeni. Cu toată opoziţia partidelor tradiţionale şi a mediului de afaceri, Elveţia confirmă o tendinţă anti-imigraţie şi o alunecare spre euro-scepticism pe care o regăsim din ce în ce mai des în statele europene. Platforme similare au mare success, din păcate, în Franţa, Marea Britanie, Norvegia sau Olanda, unde partide de extremă dreapta apar sau reapar în forţă. Partidele tradiţionale îşi adaptează retorica şi abordarea politică, făcând din români, bulgari şi alţi nou veniţi în UE ţapul ispăşitor pentru propriile slăbiciuni şi neputinţe.

Elveţia nu este în UE, dar este membru al Acordului Schengen şi al Spaţiului de Liber Schimb (ESA). Referendumul de duminică aduce necunoscute în viitorul relaţiei Elveţiei cu UE, însă ne loveşte indirect şi pe noi, complicând discuţia despre aderarea României şi Bulgariei la Schengen şi despre reforma acestui Acord. Mulţi români trăiesc şi muncesc în Elveţia, în creştere după ce criza a lovit alte state europene.

În acest context, miza alegerilor europene creşte exponenţial. Ce fel de Parlament European vom avea? Cât vor controla extrema dreaptă şi anti-europenii din noul legislativ european? Cine va câştiga alegerile din mai la nivel de familii politice europene?

Pentru români, indiferent de preferinţele politice la nivel naţional, cea mai bună variantă ar fi o victorie a social - democraţilor europeni. Ar însemna şi o Comisie Europeană care să încurajeze mai puţină austeritate şi mai multă creştere economică creatoare de locuri de muncă, din care libera circulaţie are o contribuţie importantă. Şi, mai ales, o domolire a retoricii tot mai xenofobe în care Dreapta europeană fie se complace, fie o încurajează făţis. Elveţia, ca şi alte state europene, îşi datorează în mare măsura prosperitatea  muncii, talentului şi sacrificiilor celor care au ajuns acolo în căutare de viaţă mai bună. A-i transforma pe noii veniţi în cauza principală a relelor Marii Recesiuni şi într-un cal de bătăie electoral este mai mult decât greşit. Este de-a dreptul periculos! Şi dacă nu vom reacţiona, să nu ne mire că din proiectul Europei Unite ne vom alege cu o Europă a Cantoanelor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite