Europa

articolul anterior articolul urmator

Europa, domnişoara de pension. 1939 e din nou aici

30
28 Mar 2016 09:41:00
Adriana Stoian

În 1938 la Munchen, Franţa, Marea Britanie şi Italia au fost de acord în mod tacit cu încălcarea de către Germania a condiţiilor de la Versailles, tratat pe care Hitler îl denunţase oricum cu 3 ani în urmă. În urma negocierilor, aceştia au acceptat cererea lui Hitler de a anexa Regiunea Sudetă, aflată la graniţa Cehoslovaciei şi locuită în principal de etnici germani. Cehoslovacia n-a fost consultată.

Speranţa era că îndeplinirea acestei cereri l-ar fi mulţumit pe Adolf Hitler şi l-ar fi oprit. Doar că planul lui era altul, după cum ştim astăzi. Un an mai târziu Germania invadează Polonia şi începe Al Doilea Război Mondial, în care mor aproape 70 de milioane de oameni.  
M-am întrebat, cu fiecare documentar văzut şi cu fiecare carte citită, de ce au stat liderii europeni să se uite la mişcările lui Hitler, în loc să intervină, în forţă, dacă era cazul. De ce au negociat cu el. Sigur, erau doar 20 de ani de la sfârşitul Primului Război Mondial, nimeni nu-şi dorea un nou conflict. Nimeni în afară de Hitler, iar asta ar fi trebuit să fie suficient.

Mă uit uluită acum la aceeaşi lipsă de reacţie a liderilor politici europeni faţă de agresiunea teroristă. Iar lipsa de reacţie nu face decât să încurajeze ofensiva inamicului.

Sâmbătă, la 3 zile de la atentatele de la Bruxelles, revendicate deja de Statul Islamic, un jihadist belgian postează un video în care spune: "Atât timp cât bombardaţi musulmani cu avioanele voastre F-16, vă vom ucide poporul". Hitler n-a fost atât de clar. Asta în timp ce primarul din Bruxelles decide să anuleze, din motive de securitate, marşul împotriva terorii programat pentru duminică. Oh, ironia.. Cu o zi înainte zeci de oameni muriseră în Bagdad, într-un atentat, pentru ca duminică alţi 69 să moară în Pakistan, într-un atac asupra catolicilor care sărbătoreau Paştele.

E peste tot! Şi nu se va opri. Poate o definiţie nouă a războiului ar ajuta? Nu mai e la baionetă, nu vine cu Panzere, nu doreşte teritorii pentru a reface imperii pierdute. Se poartă acum cu bombe făcute artizanal şi detonate la noi acasă. Se organizează pe telefoane mobile cu cartele preplătite cumpărate din România. Sau pe reţele sociale. Se postează video-uri pe youtube. Are toate avantajele tehnologice de astăzi. Să ne uităm la definiţia veche e o greşeală. Războiul nu va mai fi niciodată ca acum 70 de ani. Istoria se repetă, dar schimbă enunţurile. De data asta nu e Germania şi războiul arată altfel. E imperios să ne adaptăm la definiţia nouă.

Joi la Washington, se întâlnesc 50 de şefi de state din toată lumea pentru Summit-ul de Securitate Nucleară. La sfârşitul Războului Rece, SUA şi Rusia au căzut de acord să-şi reducă arsenalul nuclear. De atunci însă Rusia a oprit negocierile, iar Vladimir Putin nu va veni la Summit. Între timp, Coreea de Nord, India şi Pakistan îşi continuă programele nucleare, iar specialiştii spun că centralele nucleare din Belgia erau ţinta iniţială a teroriştilor care s-au detonat pe aeroportul Zaventem.

Dacă vor reuşi să ajungă acolo, e sfârşitul.

Nu pot să spun care e soluţia, nu sunt nici expert, nici lider politic. Nu ştiu dacă e posibilă negocierea. Dacă e, n-ar trebui să fie una pe sub masă ca în ‘38. Cred că suntem deja în război. Şi mi-e greu să pricep de ce ne purtăm ca şi cum ar fi pace.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

30 Comentarii

Vanatorul/d.c.
28.03.2016, 11:24:57

Putin promite rusilor din ce in ce mai des: ”vom fi din nou ce-am fost si chiar mai mult decat atat” Liderii principali ai UE, cancelarul Germaniei si presedintele Frantei se fac ca n-aud. Aportul Frantei si Germaniei la opratiunile NATO din zonele de conflict e din ce in ce mai nesemnificativ, intreaga greutate a desfasurarii acestor operatiuni cazand pe umerii SUA, UK si ai catorva state fost comuniste, primite de curand in NATO. Germania si Franta intaresc legaturile economice cu Putin, fie bagandu-i acestuia in buzunare miliardele de euro (Germania pentru gaz si petrol) necesare echiparii si intretinerii noi Armate Rosii, fie construindu-i monerne su supertehnologizate capacitati distructive navale moderne-Franta). SUA incep spionarea (inclusiv prin ascultarea telefoanelor) liderilor Frantei si Germaniei. Isi informeaza aliatul special din totdeauna, singurul in care mai are incredere-UK. UK anunta ca intentioneaza retragerea din UE. Putin, incurajat de..docilitatea Frantei si Germaniei, ocupa o parte din Ukraina si invadeaza Crimeea. Reactia Frantei si Germaniei e carterizata de ipocrizie si colaborationism. Pe fondul ”adormirii totale a Germaniei si Frantei, SUA (chiar si cu o administratie dintre cele mai slabe avute vreodata) trimit trupe si utilitati militare in tarile baltice si Romania cu mesajul evident: orice atac la adresa acestor state aliate, membre NATO, va primi o riposta ferma din parte SUA. Putin renunta la intentiile avute fata de aceste tari foste vasale in perioada URSS (un conflict deschis cu SUA ar insemna prabusirea economica totala a Rusiei si a lui Putin), si trimite trupe in Siria, fortand , sponsorizand si directionand valul migrationist islamist catre o UE sovaielnica si roasa disesiuni multiple. UE da primele semne de dezintegrare si Putin isi retrage trupele din Siria. Costul actiunii lui in Siria a fost un..lux mai mare decat isi putea permite economia Rusiei, afectata din ce in ce mai grav de sanctiunile economice si de un sector bancar in pragul colapsului. Urmeaza decaderea lui Putin si dezintegrarea Rusiei. Pentru ca UE va gasi ..resurse si sprijin sa treaca peste actualele ..disesiuni, iar tot ceea ce a facut Putin si Rusia va coniderata o ..lectie pentru toti, un avertisment care va conduce in final la consolidarea relatiilor politico-economice cu SUA.

-1 (5 voturi)
Vanatorul/d.c.
28.03.2016, 11:28:58

”moderne si”, ”dintotdeuna”, ”e caracterizata”.

-1 (3 voturi)
cxt
28.03.2016, 13:21:14

"Cred că suntem deja în război. Şi mi-e greu să pricep de ce ne purtăm ca şi cum ar fi pace." - pai suntem in situatia asta de vreo 20 de ani. De fiecare data cand se incearca o masura, socialistii o blocheaza cu vehementa, de fiecare data cand se incearca o dezbatere, apar stangistii si ong-urile drepturilor omului cu acuzatii de rasism, xenofobie etc. sa opreasca sau sa interzica dezbaterea, de fiecare data cand politia aresteaza un terorist apar armatele de avocati care sa il protejeze, apar jurnalistii PC care sa acuze politia de tratament inuman si rasism etc, de fiecare data cand are loc un atentat terorist sau un musulman omoara niste non-musulmani citand versete din coran, articolele sunt deja pre-scrise "nici o legatura cu islamul", "criminalii nu sunt adevarati musulmani", "islamul e religia pacii". Problema cea mai grava e ca nu toata lumea are o voce, iar stangistii se opun dezbaterii prin violenta verbala si fizica, in timp ce oamenii care au curajul sa vorbeasca despre problemele astea sunt intimidati si persecutati in contnuu.

+6 (6 voturi)
Cristian Saileanu
28.03.2016, 14:29:59

de ce sa ne oprim la hitler? amintiti-va de stefan cel mare et al, cari cereau ajutor de la vest, de la papa, caci dadeau turcii... ce ajutoare au primit domnitorii romani? nimic. europa e specialista in a face pe corul antic ori de cate ori america face ceva... altfel, nimic, nimic, nimic... nici chiar cand le sunt macelariti proprii cetateni. Mi-e greu s-o spun, dar singurul lider european care a dat dovada de inteligenta si logica a fost orban...

+5 (5 voturi)
Cristian Saileanu
28.03.2016, 14:31:30

p.s. cum e cu putinta ca o tara ca germania sa renunte TOTAL la centrale atomice, cand gazul le vine de la dusmani? chiar atat de idioti sa fie nemtii??????

+2 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (30)

Modifică Setările