Europa

articolul anterior articolul urmator

Europa frământărilor!

4
21 Mar 2019 07:10:11
Alexandru Grumaz
Angela Merkel şi Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Angela Merkel şi Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Franţa şi Germania au pus deoparte diferenţele oficiale şi au reînnoit acordul lor de prietenie prin Tratatul de la Elysee semnat la Aachen. Dar convergenţa lor a venit după mai multe încercări eşuate şi după semnarea unui acord secret, anexă la tratat, între cele două părţi.

Pot spune fără greş: ce săptămâni ciudate în politica europeană. Rusia mută un regiment de avioane strategice în Crimeea la 15 km de Simferopol la baza militară de la Gvardeiskoie. Bombardiere strategice modernizate TU 23M3, cu rachete de croazieră şi posibilitatea de utilizare a rachetelor cu încărcătură nucleară, folosite în serviciul pentru marina rusă (sunt 280 de avioane folosite de flotele din nordul şi sudul Europei sau din Asia). TU23M3 este un avion cu geometrie variabilă codificat NATO-Backfire.

Vor mai fi aduse SU-27SM (similar cu F-15 AMERICAN), MIG-29, avioane de bombardament tactic SU-34, avioane de cercetare Iliushin A-50, elicoptere Ka 27ASW (echipate pentru  cercetare submarină) şi Ka-52K. Crimeea a devenit o bulă de A2/AD (anti-acces/acces interzis) care acoperă întreaga Mare Neagră. Echipamente de război electronic tip Murmansk-BN care supraveghează inclusiv strâmtorile Bosfor şi Dardanele, rachete Bastion şi Bal care pot atinge nave aflate la peste 400 de km în larg, baterii S-300 şi S-400 (4 batalioane care acoperă întreaga Ucraină şi România până spre Feteşti), sisteme Iskander (care vor fi modificate să lovească ţinte la 1000 km), sisteme de apărare anti-aeriene de tipul Pantâr-S1 şi Buk-M2 etc. De la 12.000 de militari, în 2013, s-a ajuns la 32.000 de militari cu posibilitatea de a creşte la 46.000 până în 2020.

Rusia a făcut la începutul anului un exerciţiu cu trageri reale cu bateriile S-400 în Marea Neagră şi continuă acest program de exerciţii, de cele mai multe ori, fără să notifice manevrele efectuate. Marea majoritate a tehnicii a fost folosită şi în operaţiunile din Siria. Şi poate mai important decât orice este modernizarea fostei baze sovietice de la Feodosia, unde erau depozitate focoase nucleare, bază apărată actualmente de un batalion de S-400. 

Ce vrea Rusia?Se pare că Rusia instituie o Cortină de fier în Marea Neagră“ - aşa cum spunea fostul SACEUR, generalul american Ben Hodge - şi continua cu recomandarea, de altfel corectă: „Toţi trebuie să fim cu ochii larg deschişi“. Rusia acţionează ca şi cum ar fi în stare de război. Mare incertitudine în zona noastră şi puţini prieteni! Asta se întâmplă la graniţa de est a NATO şi a UE.

În UE au fost scuze din partea prim-ministrului ungar Viktor Orban pentru colegii de partid din ţara natală, pe care i-a ofensat şi din partea preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani, pentru comentariile pe care le-a făcut despre Mussolini. La Londra, incertitudinile referitoare la Brexit continuă. Totul este învăluit de ceaţa londoneză. La Bruxelles, preşedintele Consiliului European - Donald Tusk - a anuţat clar că prelungirea Brexitului se va face doar dacă englezi vor face un nou referendum referitor la rămânere/ieşirea din UE. „Apartenenţa Regatului Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord la Uniunea Europeana se va incheia la 1 iulie, dacă naţiunea nu va participa la alegerile europarlamentare din luna mai“, arăta un proiect de document distribuit la o reuniune a ambasadorilor ţărilor UE înaintea summitului Consiliului European din 21-22 martie[1]. „Guvernul britanic trebuie sa ofere o soluţie clară“, a transmis Biroul preşedintelui Emmanuel Macron. „Fără claritate, nu este posibilă nicio soluţie“, a subliniat Biroul lui Emmanuel Macron, explicând că dacă actualul proiect de Acord Brexit va fi respins, trebuie prezentat „un plan alternativ clar“, altfel Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeana fără niciun acord.

Sistemul Spitzenkandidat pentru alegerea următorului preşedinte al Comisiei Europene este, de asemenea, în dificultate deoarece sunt grupuri politice, nu majoritare, care boicotează aceste alegeri sub diferite forme. Partidele începând cu grupul liberal ALDE şi până la Europa Naţiunilor şi a Libertăţii, al lui Matteo Salvini, refuză să aleagă un candidat principal, în timp ce Alianţa Liberă Europeană a ales drept candidat un politician condamnat - Oriol Junqueras, fostul vicepreşedinte catalan aflat în detenţie.

La Paris, preşedintele Emmanuel Macron a publicat un manifest adresat „cetăţenilor Europei“. Acesta propune o serie de politici la nivel european[2]. Răspunsul Berlinului la iniţiativa preşedintelui Macron pentru ca Franţa şi Germania să „reorganizeze împreună UE” nu a venit de la cancelarul german Angela Merkel, ci de la Annegret Kramp-Karrenbauer. KK, cum este poreclită, este succesoarea Cancelarului Merkel la şefia Uniunii Creştin-Democrate şi posibil viitor Cancelar al Germaniei. Diferenţele dintre viziunile lui Macron şi a lui Kramp-Karrenbauer referitoare la Europa sunt semnificative. Preşedintele Macron doreşte să seducă electoratul european prin crearea de noi agenţii europene şi prin extinderea graniţelor reglementării şi a solidarităţii europene asupra problemelor fierbinţi, cum ar fi schimbările climatice, migraţia şi politica socială - chiar dacă aceasta riscă să alieneze unele state membre. De asemenea, vrea să combată concurenţa agresivă chineză şi americană cu un nou intervenţionism şi protecţionism în cadrul UE. Răspunsul lui Kramp-Karrenbauer este sceptic şi nu reflectă pur şi simplu numai preferinţele germane, ele fiind împărtăşite şi de alte câteva state membre din nordul şi din estul Europei. Ea preferă ca pieţele libere să conducă şi este precaută să transfere puterea de la guvernele naţionale la instituţiile UE. Iar răspunsul său la apelurile lui Macron pentru un salariu minim european şi crearea de sisteme paneuropene de securitate socială este gratulată cu un „Nein”!

Acum, preşedintele francez şi preşedinta CDU, Kramp-Karrenbauer, stabilesc ceea ce se poate numi cel de-al patrulea scenariu pentru o Europă unită. Primul a fost despre pace; al doilea, despre prosperitatea; şi al treilea despre transformare democratică. Acest al patrulea scenariu se referă la protecţia a ceea ce domnul Macron numeşte „civilizaţie europeană“, iar doamna Kramp-Karrenbauer o numeşte „modul european de viaţă“ adică mai pe înţelesul tuturor: democraţia reprezentativă, statul de drept, libertatea individuală şi economia socială de piaţă. Ei vorbesc, cu alte cuvinte, despre păstrarea realizărilor extraordinare de trei sferturi de secol pe un continent care a fost rănit de două Războaie Mondiale cu milioane de victime[3].


FOTO EPA-EFE

Acord secret Germania-Franţa, anexă la Tratatul de la Elysee 

Franţa şi Germania au pus deoparte diferenţele oficiale şi au reînnoit acordul lor de prietenie prin Tratatul de la Elysee semnat la Aachen. Dar convergenţa lor a venit după mai multe încercări eşuate şi după semnarea unui acord secret, anexă la tratat, între cele două părţi. Într-adevăr, în ciuda ceremoniei fastuoase şi plină de mesaje subliminale de la Aachen, diferenţele fundamentale dintre germani şi francezi au fost la un pas să împiedice redactarea acordul. Cele două ţări se confruntă cu dificultăţi într-un domeniu care este deosebit de important pentru viitorul Europei: crearea unei apărări comune şi a unor politici comune privind exporturile de arme în şi către terţi non-europeni. De-a lungul istoriei Uniunii Europene, Germania şi Franţa au servit întotdeauna atât ca lideri, cât şi ca forţă motrice a proiectului european. Cooperarea strânsă între cele două ţări este astăzi mai importantă decât oricând pentru a contracara totul, de la atacurile populiştilor de dreapta, la subversiunea rusească şi la ameninţările americane de a impune tarife de import pentru bunurile europene - fără să mai menţionăm haosul creat de Brexit, care ameninţă să înghită stabilitatea economică şi financiară a Europei.

Criza a început acum mai bine de un an, când Macron şi-a prezentat viziunea pentru Europa într-un discurs de la Universitatea Sorbonne din Paris - şi nu a primit un răspunsul din partea Berlinului. De atunci, cei doi parteneri s-au certat, luptând peste tot, de la un bugetul comun pentru zona euro la detaliile impozitului pentru serviciile digitale pentru principalele companii tehnologice precum Google şi Apple până la limitele de emisie pentru dioxidul de carbon. În plus, aspiraţiile Germaniei de a deveni membru permanent al Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite sunt susţinute numai cu jumătate de gură de Franţa. Nord Stream 2 a apărut dintr-o dată ca un conflict deschis, deşi francezii au fost mult timp neutri faţă de proiect. Nord Stream 2 simbolizează lipsa totală de înţelegere reciprocă între ambele ţări şi cât de divergente sunt abordările politice ale celor doi parteneri.

De asemenea, acest lucru este evident în conflictul privind o politică comună în domeniul securităţii şi al exporturilor de arme. Au fost discuţii recente despre „autonomia strategică“ a Europei, care este obiectivul oficial al politicii de apărare a UE. Dacă importanţa NATO va scădea, Germania şi Franţa nu au de ales decât să coopereze între ele, aşa cum cunosc foarte bine funcţionarii de la Paris şi Berlin. Când vine vorba de probleme de securitate, germanii întotdeauna reacţionează iniţial cu reţinere, iar misiunile militare ale forţelor armate germane, Bundeswehr, sunt privite ca o ultimă soluţie. În schimb, Franţa se vede ca o putere globală capabilă să restabilească ordinea în întreaga lume, iar Parisul îşi vede armata ca pe un instrument natural al politicii externe. Aceste opinii diametral opuse contrazic şi problema exporturilor de arme. Franţa vede vânzarea de arme, chiar şi unor clienţi problematici precum Arabia Saudită, ca o politică perfect justificată în apărarea intereselor naţionale - cu alte cuvinte, o raţiune de stat (raison d'état). Germania, pe de altă parte, impune limite mult mai restrictive asupra exporturilor de echipamente militare.

Înainte de semnarea acordului de la Aachen, diplomaţii şi secretarii de stat de la Paris şi Berlin au dezbătut luni de zile problema dacă reglementările germane stricte privind vânzările de arme la nivel mondial ar trebui să se aplice şi proiectelor de apărare franco-germane comune. Ei au trebuit în cele din urmă să recurgă la un acord secret, semnat la începutul anului, pentru a putea semna tratatul final. Acest lucru a fost evident o copie a acordului Schmidt-Debré, semnat în 1972 de ministrul german al Apărării - şi mai târziu cancelarul german Helmut Schmidt şi omologul său francez, Michel Debré. Acordul prevedea că nici una dintre părţi nu ar putea bloca exportul de sisteme de arme dezvoltate în comun. În mod similar, acordul Merkel-Macron prevede că, prin proiecte comune, niciunul din guverne nu ridică obiecţii faţă de exporturile celeilalte părţi. „Părţile nu se vor opune unui transfer sau export într-o ţară terţă propusă de unul dintre statele cooperante“, după cum se menţionează în prima clauză a documentului de două pagini, „cu excepţia situaţiilor excepţionale în care interesele lor directe sau securitatea naţionale sunt compromise“. Aceasta reprezintă o concesie enormă a germanilor. Oferă Franţei o surprinzătoare libertate de a face afaceri cu sisteme de arme dezvoltate în comun, în viitor, cum ar fi tancul franco-german sau noul avion de luptă.

Tratatul semnat la Aachen, împreună cu acordul său secret, ar putea deveni în curând un simplu armistiţiu temporar.

Cu toate acestea, termenul „interese directe“ permite o marjă de interpretare suficientă pentru un drept la un veto german. Şi ce se întâmplă dacă cele două părţi nu sunt de acord? Acordul este extrem de neclar din acest punct de vedere.

În cazul unui litigiu, Berlinul sau Parisul trebuie să „informeze cealaltă parte cât mai curând posibil, în cel mult două luni de la aflarea transferului sau exportului propus. Părţile vor lansa imediat consultări la nivel înalt pentru a identifica soluţii adecvate“. Aşa, în ultimul moment, s-a semnat Tratatul de la Aachen datorită acestei anexe care nu mai este secretă acum. Şi totuşi, chiar în aceste condiţii, Germania şi Franţa merg în direcţii divergente în ceea ce priveşte politica de securitate, în ciuda tuturor declaraţiilor care ne spun că cele două intenţionează să conlucreze mai strâns.

În timp ce germanii doresc să faciliteze operaţiunile militare europene comune pe termen mediu, preşedintele Macron se implică în gândirea pe termen scurt. El urmăreşte o pregătire militară permanentă, chiar şi în afara mandatului NATO şi al UE. Cancelarul Merkel, pe de altă parte, preferă să folosească canalele diplomatice în situaţii de criză. Când vine vorba despre operaţiunile militare din străinătate, Germania continuă să fie diferită în luarea deciziilor faţă de alte naţiuni, deoarece Bundestagul trebuie să aprobe fiecare misiune externă. În consecinţă, aliaţii săi nu se mai deranjează, de multe ori, să întrebe Berlinul. Când SUA, Franţa şi Marea Britanie au decis să lanseze atacuri aeriene împotriva regimului Assad în urma atacului chimic asupra oraşului Douma din Siria, în luna aprilie a anului trecut, nici măcar nu i-au mai invitat pe germanii să participe la misiune.

Tratatul semnat la Aachen, împreună cu acordul său secret, ar putea deveni în curând un simplu armistiţiu temporar.


[1] Documentul a fost elaborat în contextul în care Guvernul Theresa May se pregăteşte să solicite oficial amânarea ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeana.

[2] Documentul fiind publicat în 28 de ziare de pe cuprinsul Uniunii Europene

[3] Totuşi, pentru a fi credibilă, această impulsionare pragmatică pentru o Europă mai puternică trebuie să evite trei capcane. Prima este ipocrizia: modul în care membrii Uniunii tratează cu cei de la Huawei sau Gazprom. Al doilea pericol este oportunismul. Valorile europene trebuie, de asemenea, să fie apărate împotriva autoritarilor din interiorul acestora ajunşi la putere (vezi cazurile Ungariei şi al României). Capcana finală se află mai aproape de casă. Dl Macron încearcă să remedieze problemele Franţei, în timp ce Germania se uită la un deceniu de subinvestiţii în infrastructură, competitivitate şi apărare. Acestea sunt provocările pe care trebuie să le îndeplinească dacă Europa vrea să fie parte în noua ordine mondială.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

4 Comentarii

Emmanuel Goldstein
21.03.2019, 10:27:07

Nietzsche vorbea despre moarte lui Dumnezeu, nu a celui barbos, mai mult a relativizarii binelui.Traim in post-modernism, adica nu mai exista un spatiu public al ratiunii si un spatiu privat al credintelor - orice credinta are 'ratiunea'. Si totul pleaca de sus, Noam Chomsky cel mai citat intelectual in 2018, considera ca din cauza imperialismului vestului musulmanii sar in aer ca pop-cornul. Nu neg implicarile Vestului in Orientul Mijlociu, dar apartinand unui popor de granita intre civilizatii, inteleg bine istoria in ansamblu (ori eu ori tu).Europa ar face bine sa deconstruiasca miturile din jurul civilizatiei europene , sa inlature dogmele si sa ajunga la esenta!

0 (2 voturi)
Cristian saileanu
21.03.2019, 12:51:09

Intai ca intelegerea intre cei doi este o intelegere a doi politicieni pe cale sa dispara. Apoi, un tratat secret nu va fi de loc in favoarea celorlalte state europene.

+4 (4 voturi)
Lucifer
21.03.2019, 14:34:13

Armistiţiu? Păi Germania şi Franţa au fost în conflict, sau vor fi în conflict? Pe undeva, punctul de vedere militar este ciudat, dar mai precis. În definitiv, nici eu nu cred că Germania şi Franţa vor fi prieteni pentru eternitate. Istoria politică şi militară dintre ele ar trebui să evolueze spre conflict, nu spre prietenie/armistiţiu. Aşa ca o informaţie: 40% din economia Franţei este acaparată de capitalul german.

+2 (2 voturi)
Dan Maracinaru
21.03.2019, 14:39:21

Domnule Grumaz ,va citesc articolele ,sunt interesante,dar astazi am gasit o gresala epocala in articol ,gresala care face cat tot textul sa fie pus sub semnul intrebarii.Este vorba de faptul ca ati scris textual"...un politician condamnat - Oriol Junqueras" ceea ce nu este adevarat.Oriol Junqueras a fost invinuit de rascoala si in baza invinuirii arestat preventiv ,iar zilele acestea se desfasoara un proces juridic unde acuzatul Oriol Junqueras este judecat pentru participare la rascoala si rebeliune impotriva statului Spaniol,dar in ca nu e condamnat!Se asteapta sentinta!

+2 (4 voturi)