Europa

articolul anterior articolul urmator

Europa - Lacul lebedelor negre?

14
7 May 2020 09:16:00
Alexandru Grumaz
Presedintele Emmanuel Macron într-o videoconferinţă la Palatul Elysee
Presedintele Emmanuel Macron într-o videoconferinţă la Palatul Elysee

Câţi dintre noi am avut ocazia să trăim un eveniment sau să întâlnim o persoană care ne-a schimbat radical viaţa, fie în bine, fie în rău? Dacă evenimentul a fost unic, imposibil de prezis şi a avut un impact deosebit asupra noastră, atunci am avut de-a face cu o Lebădă Neagră - scrie Nassim Nicholas Taleb, în cartea sa „Lebăda Neagră. Impactul foarte puţin probabilului“.

Ce înseamnă o „Lebădă Neagră” 

Este, în fapt o metaforă, pornită de la necunoaşterea acestei specii de păsări, oamenii rămânând uimiţi când au găsit lebede negre în Australia în 1697. Înainte să fie descoperite, pe coastele vestice ale Australiei, oamenii credeau că toate lebedele sunt albe. Dar, nu, nu era aşa! Profesorul american de „ingineria riscului” Nassim Taleb foloseşte metafora „Lebădă Neagră” pentru toate surprizele care produc ravagii în normalitatea de până la întâlnirea cu ea. Serviciile de informaţii folosesc aceeaşi metaforă pentru evenimentele impredictibile. Lebăda neagră este un eveniment extrem, se găseşte în afara aşteptărilor noastre şi are un efect devastator. Războaiele, ocuparea Crimeei de Rusia în 2014 sau războiul cu Georgia din 2008, 11 septembrie 2001 în SUA, crizele financiare mondiale (2008-2010), actuala criză a Coronavirusului sunt lebede negre care au dat peste cap omenirea. Combinaţia dintre predictibilitatea scăzută şi impactul semnificativ face din Lebăda Neagră o mare enigmă. Logica Lebedei Negre (care niciodată nu este aşteptată) face astfel încât, ceea ce nu ştim să fie mult mai important decât ceea ce ştim.

Astăzi navigăm de la o criză la alta, de la o ameninţare la alta, trăim în nesiguranţă de la o zi la alta într-o lume în derută, agresivă, confuză şi anxioasă. La ce ne aşteptăm? La nimic concret pentru că trăim într-o lume impredictibilă. În plină pandemie ne dorim o lume ca înainte, o lume de care acum 6 luni eram plictisiţi şi nemulţumiţiOamenii, astăzi, trăiesc cu sentimentul inevitabil al dezastrului care se apropie, sentiment amplificat de mass-media sub formă de vânzare de ştiri care proclamă produse de siguranţă precum aurul, asigurările de viaţa, tablourile etc. Aşteptarea lebedei negre devine astfel o paradigmă politică, de comunicare şi de guvernanţă. Ceea ce, în mod sigur, putem prevede acum este o criză economică probabil de magnitudinea celei din 1929 (Marea Depresie) sau poate mai mare. În Europa aceasta va spulbera acumulările şi relativa bunăstare din ultimii ani şi va arunca continentul într-o mare instabilitate ca să nu zic haos (sunt deja numeroase prognoze în acest sens) în lipsa unui consens de conduită comună! Criza va diminua PIB-ul ţărilor europene, va produce o căderea masivă şi de lungă durată a burselor şi va încetini creditele bancare şi investiţiile.

Conform teoriei lui Nassim Taleb, un eveniment de tip lebăda neagră trebuie să întrunească simultan următoarele caracteristici: să fie rar, să fie neprevăzut (deci un eveniment improbabil), să aibă un impact major şi să nu poată fi explicat decât după producerea lui. Două exemple sunt elocvente pentru a înţelege fenomenul: atacurile teroriste din 9 septembrie 2001 din SUA şi Brexitul din iunie 2016 întrunesc aceste condiţii, fiind nu doar neprevăzute, cu foarte puţină vreme înainte de producere, dar având şi consecinţe substanţiale asupra politicilor şi sistemului internaţional. La o trecere succintă în revistă a eventualelor evenimente impredictibile  putem contabiliza: destrămarea UE, un război convenţional devastator într-o regiune a globului fie ea Asia sau Orientul Mijlociu şi de ce nu în estul Europei (războiul hibrid, care este deja în curs de desfăşurare de câţiva ani,  nu-l mai punem la socoteală în acest context), produs prin explozia unor tensiuni vechi, dintr-un calcul strategic eronat sau pur şi simplu dintr-o greşeală militară, dcredibilizarea NATO şi destructurarea relaţiei transatlantice, o criză majoră în China, un atac terorist devastator, mişcări tip revoluţie, a mulţimilor, care să arunce în aer ordinea socială şi modelul statului bunăstării de tip occidental pe motivul şomajului accelerat şi a lipsei bunurilor esenţiale, o criză majoră alimentară care să genereze o nouă migraţie biblică, cutremure majore, incendii, inundaţii, secetă prelungită, tsunami, explozii ale vulcanilor „adormiţi” etc., cu efecte poate nu decisive la nivel global dar extrem de dureroase în zone întinse ale globului.

Câte din acestea lebede negre vor izbucni în Europa? Fiecare din evenimentele enumerate au  un potenţial ridicat de apariţie. Pandemia de Coronavirus va mări probabil dinamica geopolitică existentă şi va testa puterea sistemelor democratice europene. Europa are nevoie de un nou tip de globalizare capabil să atingă un echilibru între avantajele pieţelor deschise şi interdependenţă şi între suveranitatea şi securitatea ţărilor.  Europa ar trebui să acţioneze pentru a împiedica ca rivalitatea SUA-China să aibă repercusiuni negative în anumite regiuni ale lumii inclusiv pe continentul european. Europa ar trebui să acţioneze pentru a împiedica prăbuşirea relaţiei transatlantice SUA-Europa cea care a adus securitate şi prosperitate pe bătrânul continent. Liderii europeni trebuie să se concentreze pe satisfacerea nevoilor imediate ale sistemelor de asistenţă medicală, oferirea unui venit pentru persoanele care nu pot lucra şi oferirea garanţiilor întreprinderilor pentru a evita şomajul de masă.

Modelul european va însemna ceva în ochii lumii doar dacă putem promova cu succes solidaritatea între statele membre ale UE fapt care nu pare a fi în atenţia elitelor politice astăzi preocupate în special de problemele naţionale. Şi toate din cauza dezacordurilor crescânde privind politicile comune şi interesele statelor naţionale. Există la Bruxelles în cadrul Comisie încă reflexe partizane ale Nordului faţă de Sud şi ale Vestului faţă de Est. Are preşedintele Comisiei, Ursula von der Leyen, puterea de negociator într-o criză de o astfel de magnitudine când ea a fost aleasă cu mare greutate preşedinte şi în condiţiile unor negocieri dure unde estul a avut o pondere decisivă? Experimentăm ”conceptul de amânare”: amânarea Jocurilor Olimpice, amânarea Expoziţiei Mondiale de la Dubai şi nu în ultimul rând amânarea Campionatului European de Fotbal. Astă este cuvântul de ordine globală pe toate fronturile umane: AMÂNAREA! Până când? Nu ştim.

Diviziunea Nord-Sud în Uniunea Europeană

Pe măsură ce pandemia coronavirusului a pus stăpânire pe Europa, diviziunea profundă dintre statele nordice şi cele de sud cât şi cea dintre statele din Vest şi cele din Estul Europei, s-a intensificat. Focarul de Coronavirus a provocat recesiune dar şi o stare de înstrăinare a ţărilor membre ale Uniunii. Fondul Monetar Internaţional prognozează o creştere de 13% a datoriei din zona euro doar anul acesta unde grosul datoriei va fi în sudul Europei în ţări precum Italia, Spania, Portugalia şi Grecia. În rest? Se poate alege praful (?!). Estul rămâne ancorat în trecutul său comunist, fără probleme referitoare la euro, cu oscilaţii între relaţia cu Rusia sau China, cu lideri fără iniţiativă economică de nivel regional şi cu exacerbarea acţiunilor naţionaliste.

Aici, Rusia şi-a instalat monopolul războiului hibrid cu specificităţi pentru fiecare ţară. Este teritoriul unei aprigi bătălii de recuperare a ţărilor foste comuniste în care spionii KGB/FSB aleargă în voie fără să fie stânjeniţi câtuşi de puţin sau mai bine zis câteodată prin Estonia. Ştiu că voi primi reproşuri violente, că noi suntem în NATO şi nu mai avem spioni ruşi, i-am „tocat” pe toţi. Totul este pe bani iar ruşii au bani pentru informaţii pentru că au firme mari în industria petrolului şi a gazelor naturale şi nu numai. GRU este faimos pentru operaţiunile sale din Europa Centrală, de Est şi de Nord adică pe aliniamentul Marea Baltică - Marea Neagră. Din păcate, ăsta este adevărul, ruşii s-au retras din Germania, dar spionii nu au plecat din nicio ţară din care trupele sovietice s-au retras de-a lungul timpului. Dar despre povestea asta, poate, altă dată. Recesiunea care a lovit Europa de Sud şi cea de Est, în mai puţin un deceniu, este a doua, deoarece ţările se recuperează încă din criza datoriilor suverane din zona euro şi din recesiunea din 2008.

Unele ca România se recuperează încă din guvernare agramată-populistă precedentă. Noroc cu liberalii, că altfel ne mâncau ”crocodilii”. Spun asta ca un cetăţean onest şi un alegător constant din 1989 încoace. Convingerea populară este că ţările din nord vor experimenta rate de recuperare mai rapide, lărgind decalajul de bogăţie dintre economiile de nord şi sud, întrucât Europa de Sud suportă datorii mai grele pe termen lung. Tensiunea dintre membrii nordului şi sudului Uniunii Europene nu este nouă. Acum, Coronavirusul şi recesiunea însoţitoare au intensificat dezacordurile cu privire la asistenţa financiară de sprijin, acestea apărând ca o ameninţare puternică nu numai pentru consensul UE, ci şi pentru proiectul european în sine.

Ziarul Libération scrie despre un verdict de o brutalitate nemaivăzută. Este prima oară că are loc o asemenea ciocnire instituţională frontală, dar ea vizează esenţa însăşi a UE: este vorba de independenţa Băncii Centrale Europene (BCE) şi de faptul că dreptul comunitar primează, tehnic, asupra dreptului naţional. CEJ decisese în 2018, tot la cererea insistentă a judecătorilor germani, că ceea ce face BCE, care e independentă de intervenţia guvernelor, este conform dreptului UE. Decizia a fost acceptată de toate ţările membre, mai puţin de Germania. Acum, aceiaşi judecători germani contestă acest lucru sau, cel puţin, cer explicaţii, dar asta pune în pericol fundaţiile UE şi viitorul monedei comune, euro scrie Europa LiberăSimultan, judecătorii din Karlsruhe au dat BCE, dar şi Băncii Centrale germane (Bundesbank), trei luni timp în care vor trebui să se pregătească să explice în ce fel obligaţiunile europene (eurobonds) sunt legale iar emiterea lor respectă separarea instituţiilor şi nu face BCE dependentă de sfera politicului. Argumentul euroscepticilor aflaţi la origine a plângerii este acela că BCE nu poate deţine mai mult de o treime din datoria ţărilor membre în UE, scrie aceeaşi Europa LiberăEuropa de Sud a devenit din ce în ce mai vocală în cererile sale de asistenţă financiară necondiţionată şi de materiale medicale în urma pandemiei, către UE. Europa de Est mai există? Poate Ungaria cea vocală şi iliberală! În orice caz, nu uitaţi de Noua Axă Budapesta-Moscova-Ankara!

Italia şi coronavirusul în pragul unui Italexit

Una dintre ţările afectate cel mai mult de coronavirus şi de paralizia economică este Italia. În Italia lupta cu Coronavirusul a înrăutăţit o serie de fisuri deja existente în societate (ex: regionalismul). Guvernul de coaliţie al Italiei, sub conducerea premierului Giuseppe Conte, este în război în interiorul sistemului politic italian dar şi cu Bruxellesul. Coaliţia de la putere, formată din Partidul Democrat şi Mişcarea populistă 5 stele se confruntă cu opoziţia partidului de extremă dreaptă Liga Nordului, angajat să împiedice aproape fiecare politică propusă de guvern (Liga s-a opus, la începutul lunii martie, planului naţional de stimulare de 7,5 miliarde de euro (8,1 miliarde de dolari) al lui Conte în favoarea unui pachet de urgenţă de 50 de miliarde de euro. Reacţia guvernului Conte a fost în mod cert lentă, în februarie, la izbucnirea crizei de Covid-19, în regiunea Codogno, Lombardia. Restricţiile din Nordul industrializat au făcut ca 90 mii italieni să plece spre locurile de baştină din sud. Sudul este de asemenea insuficient pregătit şi a cunoscut în ultimele decenii un deficit sever de personal, finanţare şi echipament individual de protecţie în spitalele locale.

Fiind supus unei presiuni interne continue şi pe toate fronturile, Conte s-a îndreptat către Uniunea Europeană, în speranţa de a primi sprijin. Dar a avut puţin noroc. Cererea insistentă a Italiei pentru sprijin european, la care s-au alăturat şi alte ţări în nevoie, cum ar fi Franţa şi Spania, a întâmpinat rezistenţa unor ţări mai prudente din punct de vedere fiscal, cum ar fi Germania şi Olanda, ceea ce a agravat o fractură nord-sud ce tulbură zona euro a Uniunii.  Aici trebuie să laud guvernul României, alături de guvernul Germaniei, care a fost printre puţinele guverne europene care au acordat asistenţă medicală italienilor când alţii le-au întors spatele. Euroscepticismul atinge cote semnificative în Italia, în special în urma crizei financiare din zona euro, care a lăsat mulţi italieni să se simtă ignoraţi de Bruxelles. La sfârşitul anului 2019, un sondaj comunitar a înregistrat că doar 37% dintre italieni au considerat apartenenţa la UE drept „un lucru bun”, în timp ce 17% au considerat-o un lucru „prost”. Acum, chiar şi unele dintre cele mai pro-UE facţiuni din cadrul partidelor italiene, cum ar fi Partidul Democrat, exprimă criticile cu privire la agenda blocului şi a răspunsului său la criza coronavirusului din Italia şi nu numai. Într-un sondaj efectuat în martie de către firma de sondaje Tecne, 67% dintre italieni au declarat că ei cred că apartenenţa la Uniunea Europeană este un „dezavantaj” pentru ţara lor, în creştere de la 47% în noiembrie 2018. Un alt sondaj a înregistrat că, la sfârşitul lunii martie, 72% dintre italieni au considerat că Uniunea Europeană nu a contribuit „deloc” la asistenţa pandemică, numărul celor care au încă încredere în UE a scăzut de la 34% când pandemia a ajuns prima dată în Italia la 25%.

Italienii devin tot mai eurosceptici şi doresc o Italie autosuficientă separată de Bruxelles. Sondajele recente arată că unul din trei italieni se tem că vor fi concediaţi şi se tem pentru viitorul economiei. Lipsa de lichidităţi din Italia a reprezentat o problemă pentru cetăţenii care doresc să cumpere produse alimentare la începutul fiecărei luni, 22% dintre italieni spunând că au dificultăţi la cumpărături. 

Ezitările membrii din nordul UE, cum ar fi Germania şi Olanda, pentru a acorda asistenţă financiară în afara mecanismelor UE existente, a provocat furie în statele sudice - în special cele puternic copleşite de COVID-19 precum Spania, Franţa şi, desigur, Italia. Italia, care avea deja cea mai lentă creştere a economiei din bloc, a prognozat o scădere de 3% pentru economia sa în acest an din cauza COVID-19 (aceasta este o estimare conservatoare a guvernului italian, Fondul Monetar Internaţional prevede o scădere de 9% a PIB). Premierul Conte, recunoscând gravitatea situaţia economice viitoare a Italiei, a pledat astfel la Bruxelles, la începutul lunii trecute: „Ce le vom spune cetăţenilor noştri dacă Europa nu se dovedeşte capabilă de o reacţie unită, puternică şi coezivă în faţa unui şoc de asemenea magnitudine?“ 

Uniunea Europeană nu a avut un răspuns medical sau financiar la începutul crizei. Atunci când Italia a apelat pentru prima dată la activarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE, care implică asistenţă acordată de statele membre celor care-l solicită în caz de criză, niciun stat membru nu a oferit active operaţionale, echipamente medicale de salvare sau experţi. Simultan, multe state europene au început să pună în aplicare politici protecţioniste prin interzicerea exportului de echipamente medicale. Spitalele din nordul Italiei erau copleşite de pacienţi şi în lipsă de echipamente de protecţie şi de urgenţă.

Întârzierea iniţială a răspunsului din Europa a scăzut încrederea italienilor, ceea ce a determinat creşterea apelurilor pentru o Italia independentă în afara cadrului UE. Când iniţial spitalele italiene s-au suprasaturat cu pacienţi, iar Europa avea puţine oferte către Roma, Italia depindea de asistenţa din afara continentului: contribuţii chineze, ruseşti şi chiar cubaneze de măşti, ventilatoare şi truse de testare. China, în special, a fost activă în trimiterea personalului medical pentru a sfătui medicii italieni care lucrează în  prima linie. Acest fapt a galvanizat euroscepticismul italian. Atunci unele spitale din Lombardia au atârnat steagul maoist lângă tricolorul italian, în timp ce a apărut o tendinţă în social media, de italieni care se înregistrează pe sine arzând steaguri ale UE, în timp ce se aude vocea lor repetând „ne salvăm noi înşine”. În timp ce membrii UE au convenit asupra premiselor unui pachet de investiţii ca parte a bugetului multianual 2021-27 al blocului, Spania, Italia, Germania şi Ţările de Jos continuă să discute asupra unora dintre elementele de bază ale planului, cum ar fi suma de finanţare şi dacă finanţarea se face prin subvenţii sau împrumuturi.

Vi se pare ciudat cuvântul „Italexit”? Nu pentru că ne apropiem vertiginos de această cumplită realitate. Acest lucru înseamnă că o plecare italiană din Uniunea Europeană este iminentă? Nu neapărat. De la criza datoriilor din zona euro, conceptul de „Italexit” a fost aruncat în cercurile de extremă dreaptă, dar cu puţin potenţial de realizare - mai ales având în vedere scăderea sprijinului popular acordat partidului Ligii Nordului. O ieşire italiană din Uniunea Europeană şi zona euro rămâne încă puţin probabilă; pe termen scurt, până la urmă, Italia şi Europa trebuie să continue să lupte împotriva unui focar viral şi a unei crize economice/financiare viitoare. Dar după? Trauma pe care Italia a suferit-o în timpul pandemiei coronavirusului a acordat impuls unei divergenţe mai mari nord-sud în uniune şi încurajează o mişcare italiană care să reziste mai puternic anumitor politici ale UE. Situaţia actuală nu face decât să fragilizeze proiectul european. 

Observaţiile unui italian, preşedinte de comisie în Parlamentul European

Este clar că Uniunea Europeană trebuie să stimuleze cu fonduri recuperarea economiilor afectate de criza Coronavirusului. Fondul de recuperare post-coronavirus al UE trebuie să ofere bani ţărilor în măsură să răstoarne recesiunea, a declarat preşedintele Comitetului pentru Afaceri Economice şi Monetare al Parlamentului European într-un interviu acordat jurnalului POLITICO. Irene Tinagli, membră a Partidului Democrat de centru-stânga din Italiei, a făcut o serie de observaţiile înaintea de elaborarea propunerii Comisiei Europene pentru un fond de recuperare, legat de exerciţiul bugetar pe următorii şapte ani al UE. Comisia urmăreşte un fond de cel puţin 1 trilion de euro care ar urma să meargă în ţările membre pentru a ajuta la demararea economiilor. Dar cum va fi alocată o astfel de sumă? Cât va fi  alocată prin împrumuturi şi cât va fi alocat sub formă de subvenţii nu s-a hotărât. În timp ce unele dintre ţările afectate cel mai mult de criză - inclusiv Italia, ţara de origine a lui Tinagli - sunt deja foarte îndatorate şi sunt reticente în asumarea unei sarcini financiare mai grele, guvernele din Austria, Finlanda, Germania, Olanda şi Suedia se opun ideii de a da subvenţii gratuite. Care este, mai exact, problema Italiei cu utilizarea fondului propriu de salvare din zona euro - Mecanismul European de Stabilitate (MES)-ca instrument de recuperare economico/financiară? Această întrebare îi preocupă pe mulţi din nordul Europei. La urma urmei, întregul exerciţiu MES - care a început în urmă cu 10 ani, a fost conceput pentru a menţine Italia în zona euro, sau aşa cum se spune în jargon la nord de Pasul Brenner[1].

La ora actuală, doar puţini politicieni italieni pot sau vor să răspundă la întrebarea privind ajutorul financiar al Uniunii, având în vedere cât de toxică a devenit chiar menţionarea MES. „Fiecare ţară are propriile dezbateri publice cu privire la cuvintele cheie şi problemele cheie”, a declarat Irene Tinagli, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Economice şi Monetare a Parlamentului European. „În unele ţări, cuvântul cheie este  eurobondul. În Italia, când menţionaţi MES există multă sensibilitate”. MES este „privit ca un instrument tradiţional, o modalitate de control al politicilor economice şi fiscale italiene”, a spus Tinagli. Cu alte cuvinte, banii pot veni fără alte condiţii care depăşesc obligaţia de a-i cheltui în îngrijirea sănătăţii, mai mult sau mai puţin, dar oamenii pur şi simplu nu ar crede în aceste măsuri. Tinagli a declarat că se aşteaptă ca Comisia să analizeze îndeaproape nevoile fiecărei ţări - şi poate să îşi actualizeze ambiţiile de recuperare economice, dacă este cazul: „Avem nevoie de această evaluare pentru a vedea în ce fel de poziţii sunt statele membre, ce fel de nevoi au ei. Atunci putem avea o estimare a subvenţiilor necesare".


Emmanuel Macron şi Giuseppe Conte FOTO EPA-EFE

Franţa face echipă cu Italia în sudul UE 

Vecină cu Italia şi membră a grupului european de sud, zis şi Mediteraneean, Franţa are şi ea probleme. Nu de amplitudinea Italie dar în mod sigur preşedintele Macron ... nu se simte bine (politic!). Franţa este în corul celor care doresc subvenţii pentru economie. Este poate şi un fel de frondă la adresa Germaniei având în vedere faptul că în ultimele luni cei doi mari ai Europei nu s-au mai înţeles. Mai bine zis de la alegerea Preşedintelui Comisie Europene. Crearea grupului parlamentar Renew Europe[2] înseamnă o nouă orientare în politica vetustă a Europei. Cândva, generalul Charles de Gaulle remarca: "Un adevărat lider are mereu un as în mânecă, pe care ceilalţi nu îl ghicesc, prin care încântă şi uluieşte auditoriul." Surpriza, pe care Macron a scos-o din mânecă, a fost mesajul referitor la viitorul extinderii Uniunii Europene. "Nu vreau ca Balcanii să se îndrepte spre Turcia sau Rusia", a spus preşedintele francez la Strasbourg. Dar el nu îşi doreşte nici ca Europa, care are deja probleme cu 28, în curând 27 de membri, să decidă "continuăm în ritm alert cu 30 sau 32 de membri, şi cu aceleaşi reguli".

Protestele violente din suburbiile de la Paris din perioada recentă, după un incident brutal între poliţie şi un civil pe motocicletă[3], sunt un indiciu clar al tensiunilor sociale alimentate de blocarea naţională strictă a Franţei ca răspuns la pandemia coronavirusului. Nici violenţa poliţiei, nici revoltele nu sunt o surpriză, având în vedere istoria ambelor părţi în ghetouri suburbane (aşa numitele no-go zone)[4] din jurul marilor oraşe ale Franţei, unde locuieşte o mare parte a populaţiei sale de imigranţi. În săptămânile de când Franţa a instituit restricţiile stricte pentru a opri răspândirea COVID-19, au existat numeroase rapoarte privind acţiuni în forţă ale poliţiei în suburbii (jargonul în franceză banlieues), inclusiv presupuse acţiuni de hărţuire şi violenţă fizică. Într-un episod, doi ofiţeri au fost suspendaţi după ce un videoclip cu circulaţie largă i-a capturat folosind admonestări rasiste împotriva unui bărbat pe care îl arestau.

Suburbiile au fost asociate cu violenţa poliţienească şi tulburările sociale în imaginaţia populară, atât în ​​Franţa, cât şi în întreaga lume, începând cu octombrie 2005, când moartea a doi băieţi - unul arab, unul negru - în timp ce fugeau de o patrulă de poliţie în afara Parisului s-a concretizat într-o insurecţie populară care a durat 3 săptămâni. Înstrăinarea şi lipsa de oportunităţilor profesionale şi sociale pentru generaţia care a îmbătrânit din 2005 a făcut ca „terenul” să fie fertil pentru recrutarea tinerilor de către mişcările radicale care oferă un sens al apartenenţei şi al vieţii. Fisura dintre forţele de securitate ale Franţei şi populaţia sa nu se limitează la suburbii. Începând din decembrie 2018 şi continuând până în vara trecută, protestele săptămânale ale mişcării „vestelor galbene” au pus o presiune enormă pe poliţia locală şi naţională a ţării. Deşi mişcarea „vestelor galbene” s-a estompat ulterior în irelevanţa politică, a testat sever legitimitatea şi credibilitatea preşedinţiei lui Macron. 

Înainte de alegerea sa, Macron a sugerat într-un interviu că vestigiile trecutului monarhic al Franţei au supravieţuit într-un dor nostalgic de o figură de preşedinte-rege. Ludovic al XIV-lea a declarat  „L’état, c’est moi” - „Eu sunt statul”. Preşedintelui Macron a părut, uneori, convins că acesta este mottoul unei filozofii de guvernare valabilă astăzi. În mod echitabil, cultura politică a Franţei a fost modelată istoric de perioade ale guvernelor slabe, urmată de apariţia în vremuri de criză a persoanelor providenţiale sau de liderul providenţial. Este adevărat că Macron a luptat în primul an de mandat cu un sistem al cărui cod al muncii necesita reforme  dureroase şi în mod sigur nepopulare. Apoi a trecut la reformarea sistemul de pensii, unul bizantin şi anacronic. Francezii au declanşat o grevă uriaşă, la finele lui 2019, împotriva reformei pensiilor în varianta dorită de Emmanuel Macron. Mulţi angajaţi se tem că reforma, care doreşte unificarea tuturor schemelor diferite de pensionare, multe dintre ele avantajoase, le va reduce pensia sau îi va determina să lucreze mai mulţi ani. În final  Guvernul francez a forţat adoptarea reformei sistemului de pensii folosindu-se de o procedură ce îi permite să ocolească Parlamentul: decretul guvernamental. Este o acţiune menită să contracareze eforturile partidelor de opoziţie, care anunţaseră depunerea a peste 40.000 de amendamente la proiectul de lege, relatează Financial Times.  Preşedintele Macron şi-a scarificat astfel viitorul politic pentru modernizarea Franţei. 

La fel ca mulţi alţi lideri din Europa, la începutul lunii martie, Macron era încă nedumerit în legătură cu ameninţarea Coronavirusului, când nordul Italiei era deja în criza celui mai grav focar al continentului. Chiar dacă nevoia de distanţare socială a devenit clară, el a insistat să organizeze primul tur de scrutin al alegerilor municipale din 15 martie, doar pentru a comanda o închidere la nivel naţional a doua zi. Apoi s-a oscilat timp de câteva zile înainte de a suspenda în cele din urmă al doilea tur de vot programat pentru weekendul următor. După ce iniţial a sfătuit cetăţenii să poarte măşti în public, guvernul şi-a inversat poziţia. Între timp, la fel ca şi în alte ţări din întreaga lume, Franţa rămâne în criză pentru aceste măşti şi alte echipamente de protecţie şi sanitare, atât pentru publicul larg, cât şi pentru personalul medical.

Macron şi-a asumat responsabilitatea pentru lipsa de pregătire a Franţei la jumătatea lunii aprilie, dar acum plăteşte pentru demersurile sale greşite. Deşi după anunţul său privind instituirea stării de urgenţă la jumătatea lunii martie s-a bucurat imediat de o creştere în sondaje, numerele din sondaje au scăzut ulterior îngrijorător chiar dacă nu la fel ca la începutul crizei. La fel de îngrijorătoare este şi lipsa de încredere a publicului în capacitatea guvernului său de a gestiona revenirea la o situaţie de eliminare a interdicţiilor  blocării naţionale, deşi acest lucru s-ar putea schimba acum odată cu formularea şi anunţarea planului de „redeschidere”. Nimic din toate acestea nu-l distinge pe Macron de majoritatea omologilor săi europeni în a răspunde la focarul iniţial al pandemiei şi ar putea fi compensat printr-o abordare bine gestionată pentru următoarea fază. Însă Macron a intrat în pandemie după ce a abandonat capitalul politic împingând reformele în primul plan.

Abordarea preşedintelui francez cu privire la criză se bazează pe patru piloni: construirea şi conducerea echipei sale cheie, comunicarea, luarea deciziilor şi cooperarea internaţională. În Salonul Verde, flancat de cei mai de încredere asistenţi ai săi, în jurul unei mese de consiliu, Macron a petrecut cea mai bună parte din ultimele cinci săptămâni în apeluri video având ca temă de discuţie Coronavirusul. Aproape în fiecare săptămână de la înregistrarea primelor decese, el a plecat şi el să inspecteze linia „frontului viral”: spitale, centre de cercetare, celule de criză, un azil şi un centru pentru persoanele fără adăpost. El a cerut unitatea naţională în adresările televizate. Macron împărtăşeşte mai mult lumina reflectoarelor decât în ​​crizele anterioare, cum ar fi protestele antiguvernamentale ale „vestelor galbene”.  Aşa cum s-a întâmplat la alegerile din 2017 care l-au adus la putere, graţia salvatoare a lui Macron este absenţa unui adversar politic viabil în afară de Marine Le Pen, liderul partidului de extremă dreapta Frontul Naţional. Deocamdată, Le Pen nu a putut să valorifice politic pandemia, reflectând eşecul mişcărilor similare în Europa. Dar, după toate probabilităţile, criza de sănătate publică va scădea până când Macron va solicita realegerea sa în 2022. În 2017, confruntându-se cu Le Pen în campania prezidenţială, Macron le-a oferit alegătorilor o alegere: eu sau abisul. Să dea Dumnezeu, ca data viitoare, să nu fie forţat să recunoască: Abysee, c’est moi!


[1] Pasul Brenner este o trecătoare de graniţă importantă din Alpii Orientali care leagă landul Tirol din Austria cu Tirolul de Sud din Italia, ponderea fiind aici circulaţia rutieră, în comparaţie cu pasurile din Elveţia unde ponderea mai mare este calea ferată.

[2] Renew Europe este un proiect politic fondat de preşedintele Macron, prim-ministrul olandez Mark Rutte, Albert River, liderul partidului spaniol Ciudadanos şi vechii membri ai grupului ALDE Europa, inclusiv liderul actual al grupului, Guy Verhofstadt. Emmanuel Macron este hotărât să transforme noul grup într-un motor pentru o Uniune Europeană mai integrată, în special pe probleme economice şi financiare.

[3] Revoltele recente au fost declanşate când un motociclist a intrat în uşa unei maşini de poliţie care s-a deschis brusc înaintea sa, trimiţându-l pe motociclist la spital cu răni grave; nu este clar dacă poliţia a deschis uşa maşinii intenţionat sau neintenţionat. Dar tensiunile dintre populaţia locală şi poliţie sunt anterioare pandemiei.

[4] În 2005, reţeaua de informaţii interne a Franţei, Renseignements Generaux, a identificat 150 de „no-go zone” în toată ţara în care poliţia nu ar intra fără întăriri. Christopher Dickey, care scrie în Newsweek, a declarat că situaţia a apărut din cauza rasismului faţă de imigranţi. Noua Republica a declarat că zonele no-go s-au dezvoltat în Franţa din cauza eşecului în integrarea imigranţilor din fostele colonii franceze.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

14 Comentarii

Victor Nagy
7.05.2020, 10:14:57

Presupun că dl Grumaz are pensie mică ..... ca atare ...trebuie înțeles ....că folosește ocheri .

-4 (8 voturi)
Andrei Adrian
7.05.2020, 10:49:44

Eu nu mai presupun nimic, mi-e clar ce esti si ce idei ti se ratacesc prin cap. Ce nu mi-e clar este cat primesti pe postare, dar presupun ca nu-ti ajunge ca sa bei o sticla de spirt pe zi.

0 (10 voturi)
Lucifer
7.05.2020, 11:09:23

Mda, deja se observă o animozitate între lumea germană şi restul Europei. În ultimul timp şi Franţa a început să se distanţeze de Germania, în schimb politica germană şi a aliaţilor a devenit tot mai agresivă. Europa este prinsă între teribilele contradicţii economice, dar şi politice, Nord-Sud şi Est-Vest, cu Estul european considerat şi de Nord şi de Sud o cantitate neglijabilă şi o povară, numai bună de umilit şi jecmănit. De aici fronda grupului de la Vişegrad, poate un viitor Vişexit.... NU mai există liantul care să ţină unite statele europene. Pur şi simplu interesele divergente sunt atât de mari încât se va ajunge la o limpezire prin destrămare a apelor. Păcat, Uniunea Europeană a fost o idee frumoasă care a devenit ticăloasă. România a rămas ca întotdeauna în "triunghiul Bermudelor", la marginea lumii, prinsă în cleştele Est( Rusia)-Vest( Germania), cu o vecinătatea imediată ostilă şi agresivă Hungaria-Moldova-Rusia, şi cu o Americă mult prea îndepărtată. Şi, în plus, cea mai mare ameninţarea este TRĂDAREA internă a PSD plus minorităţile conlocuitoare....

+4 (6 voturi)
Victor Nagy
7.05.2020, 12:06:58

Lucifer .... De apreciat . De observat că acele contradicții între nord și sud sunt naturale . Sunt culturi diferite , mentalități , obișnuințe ....formate de-a lungul istoriei . La fel și zona balcanică ....este o cultură diferită , cu mici variații funcție de tipul populațiilor dar și de amprenta istoriei ....lăsată de zonele de influență Lumea e diferită cu plusuri și minusuri ..... mai ales subiective . Sunt de părere că există între nord și sud ..... inclusiv multă invidie ..... reciprocă .

-2 (6 voturi)
1mike
7.05.2020, 12:38:07

Da, un articol care reflecta perfect realitatea din Europa. Cred ca statele nordice nu mai sunt dispuse sa salveze statele sudice, iar acest lucru va duce probabil la colapsul UE. Oricat am incerca sa gasim justificari in favoarea administratiei europene, atitudinea si lipsa de reactie a acesteia va costa scump Uniunea. Legat de lebede negre, sunt convins ca undeva, cineva ar putea sa faca niste conexiuni pe baza unor fenomene existente, astfel incat sa prezica oarecum o astfel de lebada. Este precum un puzzle format din mii de piese, piese care exista in jurul nostru, doar ca ne ia foarte mult timp sa le identificam. De asemenea, sunt convins ca s-ar putea dezvolta niste algoritmi care sa se bazeze eventual pe date statistice existente, care sa creeze un model de previziune sau macar sa puna in alerta lumea ca ceva se apropie. Sa luam de exemplu COVID-19. Se stia demult faptul ca existau laboratoare de cercetare in China si chiar erau monitorizate de catre SUA. Se zvonea chiar ca, acea naveta misterioasa pe care o trimite NASA din cand in cand in spatiu, ar monitoriza tocmai aceasta activitate virusologica din China. Apoi, o alta piesa de puzzle era faptul ca aceste laboratoare dotate cu tehnologie inalta existau pe teritoriul unui stat comunist. Deja, in acest moment, nu mai putem vorbi de o lebada neagra, ci una eventual gri. Aveam deja suficiente date pentru a nu mai ramane "surprinsi" de o posibila scapare a unui virus dintr-un astfel de laborator si de eforturile de a ascunde acest lucru de catre un stat comunist, stat care sprijina inclusiv regimul din Coreea de Nord. Un razboi atomic? De ce am fi suprinsi, din moment ce stim ca exista atatea state cu rachete nucleare, iar o eroare dintr-un sistem poate declansa oricand ceva, precum alerta falsa in 1986 datorata satelitilor rusesti. Numai feelingul si insiratia de moment a unui om a putut preveni un dezastru nuclear. Astea sunt lucruri care nu ar trebui sa reprezinte lebede negre, presupunand ca ele ar veni doar din partea lumii in care exista regimuri totalitare, nicidecum din spatiul occidental. Insa trebuie sa fim mereu in alerta si sa prevenim astfel de evenimente. Brexitul? Come on, britanicii niciodata nu au fost convinsi de apartenenta la UE si nu au dat doi lei pe reglementarile europene. Amenintarea cu un referendum de iesire din UE plana asupra UK mai demult. Cameron nu a facut decat sa-l puna in practica. Fenomenul migrantilor? Pai, avand in vedere apropierea Europei de Orientul Mijlociu, trebuiau luate in calcul posibile conflicte si efectele acestora asupra Europei. Oamenii aia nu ar fi avut unde sa plece, decat spre Europa.

0 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (14)