Europa reînvaţă să se roage

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Când statul îşi închide graniţele, francezii deschid uşile pentru cei care au rămas noaptea pe străzi şi n-au adăpost. În orele de după atentate, hashtagurile #PorteOuverte şi #PrayforParis s-au răspândit cu repeziciune. În faţa crispării marţiale a statului, lacătele apartamentelor din Paris au fost deschise pentru a sta aşa, străin lângă străin, bântuiţi de gândul rugăciunii.

Azi am văzut o impresionantă regrupare a oamenilor în tranşeele războiului purtat cu animalele. Mesajul „j'être humain“, scris cu alb pe banderole negre, îi trimite pe terorişti în bestiarul acestui secol.
Poate că acum, în prima zi de doliu, totul pare o înfrângere. Se stinge Parisul, cu „străzile lui care miros a boală“ (citat din comunicatul prin care ISIS revendică atentatele). Săptămâna asta nu se va bea vin, nu se va cânta „rien de rien“, nu se va iubi. Pentru că oraşul iubirii învaţă să iubească cu candoarea sleită de erotism a ciumaţilor lui Camus.

Cine s-ar fi gândit vineri după-amiază, în laicitatea începutului de week-end, că peste câteva ore „Pray for Paris“ (Rugaţi-vă pentru Paris) va deveni o ştampilă tragică în gândurile oamenilor, replicată pe milioane de conturi de Facebook? E greu de explicat cum se formează aceşti torenţi de solidaritate virtuală: un diez şi un cuvânt pentru nişte fapte istorice care nu pot fi cuprinse în rafturi de biblioteci. În aşteptarea lui #WW3, rugaţi-vă pentru Paris. Sună bine, numai că europenii au uitat rugăciunile. Fără ele, se retrag în propriile lor catedrale, evlavioşi diaconi ai MTV-ului de ziua a şaptea. Şi ce e rău în asta? Poate că o rugăciune e şi în melodia Imagine, a lui John Lennon, cântată astăzi de un tânăr, la un pian de pe bulevardul Voltaire, din arondismentul 11, în faţă la Bataclan. Şi asta e o mică victorie. Când iadul se dezlănţuie în sălile de concerte, continuăm să cântăm.

De dimineaţă, când ne rugam pentru Paris, nu ştiam că şrapnelul exploziilor a atins şi România. Pe 16 noiembrie 2014, oamenii noştri din Paris blocau străzile ca să voteze în turul doi al prezidenţialelor. A trecut un an şi i-am uitat. Azi ne întoarcem la conturile lor de Facebook şi îi găsim îndoliaţi, plângându-şi prietenii morţi. Au murit Ciprian şi Lăcrămioara, români. El din Tulcea, ea din Baia Mare. Lucrau în Paris şi îşi făcuseră un rost acolo. Random-terorism: criminali adunaţi din toată lumea s-au pornit să ucidă oameni din toată lumea. Ciprian şi Lăcrămioara s-au stins pe terasa unui băruleţ de cartier, La Belle Equipe, de pe strada Charonne, în estul Parisului. Cu ei în gând, intrăm şi noi pe tunelul îngust de la Stade de France, alăturând-ne corului care cântă „Marchons! Marchons!“.Nu există o altă imagine mai bună pentru a descrie victoria oamenilor în faţa târâtoarelor.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite