Europa, trezirea din pumni. Cât va rezista cu ochii deschişi?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fine, într-un foarte târziu, sub presiunea evenimentelor şi presimţind – pe bună dreptate – o posibilă reacţie a opiniei publice care să fie imposibil de controlat, miniştrii de interne din UE aumisiunea de a negocia un acord asupra unui set de măsuri care, dacă vreodată vor deveni realitate, ar putea da primul semnal că s-a trecut la etapa necesarelor mari schimbări în politica de azil şi în viziunea asupra managementului migraţiei.

Pe 13 noiembrie va avea loc videoconferinţa miniştrilor de interne, precedată de o serie de evenimente foarte larg discutate peste tot în Europa, cu poziţii dintre cele mai interesante şi inovatoare ale unor şefi de state şi guverne sau de instituţii europene reprezentative.

Sigur că pe noi aceste lucruri nu ne interesează deoarece singura prioritate politică naţională o reprezintă ţinerea la timp a alegerilor din decembrie, dar mă aşteptam ca măcar Preşedintele Iohannis sau, dacă i se permite să aibă o părere şi o exprime, ministrul de interne să zică ceva. Lucru poate necesar în măsura în care meritul central al proximei reuniuni europene este să anunţe un acord asupra unei linii politice care să depăşească cu mult nivelul declarativ de până acum şi să intre în zona măsurilor concrete, poate chiar formând un cadrul consensual de urmat pe viitor.

Cât de departe se va merge cu măsuri restrictive în acest climat social exploziv de acum? Părerile sunt împărţite, aşa cum a fost mereu cazul în Europa occidentală, cu un balans incert între adoptarea unui set de proceduri de retorsiune care să dea senzaţia apropierii de practicile statului totalitar şi spaima (perfect justificată) că lucrurile sunt  extrem de aproape de a fi scăpate din mână.

Un exemplu pentru acest tip de dilemă care va avea nevoie de un răspuns unitar la nivel european este chestiunea explozivă a imamilor care oficiază în moscheile europene. Cel mai adesea sunt pregătiţi în centre speciale din Maghreb şi Orientul Apropiat, iar acuzaţia care se aduce acum este că, aşa cum s-a demonstrat în foarte numeroase cazuri, unii dintre ei sunt vectorii unei propagande jihadiste feroce, atât în moschei cât şi în aşa-numitele “centre culturale islamice” sau în şcolile islamice, abundent finanţate de diverse state musulmane, în principal de Arabia Saudită şi Turcia. Un exemplu trist în acest sens îl reprezintă activitatea de ani şi ani de zile, tolerată de Marea Britanie, a unora dintre predicatorii cei mai înverşunaţi împotriva valorilor europene şi creştine, formatori ai celor care s-au regăsit în rândurile luptători fantatici ai ISIS, responsbilii din UK tolerând totul cu un laxism incredibil cu argumentul respectării drepturilor omului. Şi nu au fost singurii, vedeţi urmările acestui tip de gândire super-permisivă în Franţa, Belgia, germani, Italia, Spania, Austria...Vor  fi măsuri? Da, încep cele anunţate în disperare şi mare grabă de Franţa şi Austri. Dar vor deveni legislaţie europeană obligatorie?

Aici am mari îndoieli. Sigur că Charles Michel, preşedintele Consilului European, îşi doreşte, spre exemplu, “să vedem cum putem încuraja formarea imamilor în Europa? Cum ne putem asigura, evident cu respectarea libertăţii de conştiinţă, a libertăţii religioase care este un punct foarte important în Europa, cum să acţionăm pentru ca aceste valori fundamentale să fie garantate şi ferm protejate”.

Formulare alambicată şi plină de ştiinţa realităţilor belgine care fac din această problemă un real casus belli: chiar dacă, la limită, bugetul statelor membre va fi folosit pentru finanţarea sistemului de  învăţământ superior islamic la nivelul unui Institut European pentru pregătirea imamilor , ce se va întâmpla dacă, instantaneu, o universitate tradiţională ca cea de la Cairo, va declara că imamii respectivi nu sunt recunoscuţi şi li se interzice “dreptul de practică”? Şi aşa există acum diverse şcoli islamice clandestine funcţionale, pepiniera radicalizării accentuate a copiilor în apropierea vârstei adolescenţei, taman bună să ţină o armă în mână.

Asta ar fi o primă problemă căreia, conform unui material de lucru confidenţial difuzat către delegaţii de

către Germania, Franţa şi Austria, i s-ar adăuga şi prevedera care ar permite ca organele competente să aibă dreptul de a suspenda sau anula imediat finanţarea unor ONGuri “ostile procesului de integrarea socială”. Acest docuemnt care urmează să devină baza comunicatului comun al reuniunii de vineri a miniştrilor de interne (şi, eventual, logic, să fie reluat înconcluziile viitorului Summit european din decembrie) susţine şi nişte măsuri despre care s-a vorbit mult în trecut (de fapt, text repetitiv după fiecare atac terorist major), dar la care s-a renunţat din considerente politcianiste: posibilitatea legală a accesa comunicaţii criptate, adoptarea obligaţiei legale ca, în toate Statele Membre, migranţii să trbuiască să înveţe limba oficială a ţării de adopţie...dar nici acum nu există un acord asupra acestor măsuri minimale căci ţări precum Olanda sau Suedia să opun acestui tip de abordare exclusiv securitară.

Tedama mea personală este că s-ar putea să existe riscul ca documentul de consens care va fi publicat vineri să rămână la generalităţi de acest gen: “Integrarea cu succes a migranţilor cu un simţ al partenenţei şi egalităţii este de o importanţă centrală pentru coeziunea socială a societăţii noastre moderne, pluraliste şi deschise...Integrarea este un drum cu două sensuri: oferind sprijin, dar aşteptând şi ceva în schimb reprezintă principiul central al acestui demers. Asta înseamnă că migranţii vor trebui să facă un efort activ de a deveni integraţi în timp ce primesc sprijin prin intermediul măsurilor guvernamentale de integrare”. 

Dacă la nivelul acesta se va rămâne, atunci europenii (şi nu numai ei) sunt pe cale să piardă partida. Nu vă lăasaţi pe seama mesajelor de tipul “ISIS a dispărut, ameninţarea nu mai există”. Dimpotrivă, este la fel de vie şi, aşa cu promitea, s-a deplasat în tranşeele săpate în Europa. Peste tot în Europa. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite