Europa: Vaccinare obligatorie anti-Covid?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
COVID

Subiectul imunizării obligatorii este abordat diferit în statele europene. Şefa executivului german, Angela Merkel, a declarat că în Germania nu va deveni obligatorie vaccinarea anti-coronavirus.

Germania

La doar scurtă vreme după ce unele ţări europene au anunţat obligativitatea vaccinării pentru a stopa răspândirea coronavirusului, Germania a luat poziţie.

image

Angela Merkel, după vizita făcută la Institutul Robert Koch (RKI) din Berlin

Cancelara Angela Merkel a subliniat: "Nu intenţionăm să mergem pe drumul propus de Franţa. Noi am spus că nu va exista obligativitatea vaccinării". O declaraţie menită să linştească spiritele în ţară. În plus, nici nu ar fi aşa de simplu să-i oblige pe germani să se vaccineze contra coronavirusului. 

Merkel e împotriva vaccinării obligatorii 

În Germania, dreptul la integritate corporală e garantat prin Constituţie. Există însă şi câteva excepţii. De exemplu, atunci când copiii intră la şcoală sau grădiniţă trebuie să aducă dovada unei vaccinări contra rujeolei. Şi persoanele care au grijă de copii trebuie să prezinte, de regulă, o astfel de dovadă. Lucru valabil şi pentru personalul din clinici sau cabinete medicale, dar şi pentru educatori sau profesori.

Şi solicitanţii de azil sau refugiaţii trebuie să prezintă dovada ueni vaccinări la patru săptămâni după ce au fost cazaţi într-un cămin cu mai multe persoane. 

Franţa

Preşedintele Emmanuel Macron s-a adresat luni seară francezilor, printr-un discurs televizat, încercând să impulsioneze campania de vaccinare din Franţa. Măsurile anunţate îi vizează în primul rând pe angajaţii din sistemul sanitar. Dacă lucrătorii din spitale şi căminele de bătrâni nu se vor fi vaccinat până în septembrie, aceştia riscă să-şi piardă locul de muncă. Preşedintele Franţei a mai spus că persoanele neimunizate se vor confrunta cu restricţii. 

Guvernul de la Paris a reacţionat, prin aceste măsuri, la răspândirea infectărilor cu tulpina Delta a SARS-CoV-2, extrem de contagioasă. Şi faptul că doar 39 la sută dintre francezi s-au vaccinat până acum complet anti-Covid a jucat cu siguranţă un rol. 

image

Centru de vaccinare pe stadionul parizian Stade de France

Anunţul preşedintelui Macron nu a dat naştere la critici în rândul populaţiei. Dimptorivă, imediat după anunţul făcut de şeful Palatului Élysée, aproape un milion de francezi s-au programat online pentru vaccinare. Potrivit site-ului de programare Doctolib, majoritatea personelor care au solicitat vaccinarea au vârste sub 35 de ani. 

Grecia

Şi premierul elen, Kyriakos Mitsotakis, a lansat un apel insistent concetăţenilor săi la începutul săptămânii: "Din cauza atitudinii unora nu vom închide din nou ţara". În întreaga ţară, grecii nu vor putea intra într-un local sau instituţie culturală decât dacă sunt vaccinaţi anti-coronavirus. Angajaţii din sistemul sanitar şi din căminele de bătrâni riscă să-şi piardă locul de muncă dacă nu se imunizează. 

Protestele faţă de anunţul autorităţilor elene au fost destul de firave. Probabil şi pentru că situaţia devine critică. În ultimele două săptămâni, numărul de noi infectări a crescut vertiginos în Grecia. Experţii sunt de părere că evoluţia are drept cauze redeschiderea vieţii de noapte şi petrecerile organizate de tineri. Situaţia poate deveni cu adevărat explozivă, dat fiind sistemul sanitar precar. 

Anglia

Masele de suporteri care au ocupat locurile din stadionul londonez Wembley în timpul recentului campionat de fotbal EURO 2020 au generat numeroase critici în întreaga lume.

image

Finala EURO 2020, desfăşurată pe stadionul londonez Wembley

În Anglia, varinta Delta e responsabilă, între timp, pentru aproximativ 85 la sută din noile infectări cu coronavirus. Guvernul britanic e totuşi oscilant în deciziile sale. Pe de o parte, premierul Boris Johnson a apelat la populaţie să fie mai precaută şi responsabilă. Cu câteva săptămâni în urmă, cabinetul Johnson a anunţat obligativitatea vaccinării personalului din căminele de bătrâni - inclusiv frizeri şi alte catergorii de persoane care lucrează şi în astfel de cămine. Pe de altă parte, primul ministru britanic a permis, sub presiuni puternice ale opiniei publice, anularea restricţiilor şi redeschiderea vieţii publice. Începând cu 19 iulie, aproape toate restricţiile încă în vigoare vor fi anulate.  

Republica Cehă

În Cehia există deja obligaţia vaccinării copiilor contra nouă boli, între care difterie, tetanos, Hepatita B, rujeolă, rubeolă, pojar şi tuse convulsivă. Creşele şi grădiniţele pot refuza primirea copiilor nevaccinaţi. Mai mult, părinţii care refuză să-şi vaccineze copiIi sunt pasibili de amendă. 

Va deveni şi vaccinul anti-Covid obligatoriu? Ţinând cont de cele menţionate mai sus, nu ar fi exclus ca autorităţile de la Praga să ia o astfel de decizie. Potrivit Institutului Robert Koch (RKI), doar aproximativ 36% din populaţia Cehiei a fost până acum vacciantă complet, ţara situându-se sub acest aspect în ultima treime a listei statelor UE.

Daniel Heinrich - Deutsche Welle

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite