La jumătatea lunii noiembrie fusese anunţat că cea de-a 34-a ediţie a ceremoniei de acordare a premiilor Academiei europene de film urma să aibă loc în prezenţa unui public limitat la nominalizaţi şi laureaţii distincţiilor.
„Din cauza evoluţiei actuale şi neaşteptate a pandemiei de Covid-19, Academia europeană de film a decis ca următoarea ceremonie, din 11 decembrie, să fie adaptată. Obiectivul organizaţiei este să minimalizeze pe cât posibil riscul pentru cei implicaţi”, a fost transmis miercuri într-un comunicat. „Situaţia actuală forţează European Film Awards să aibă loc într-o formă complet hibridă, cu nominalizaţii şi laureaţii alăturându-se prin diferite formate digitale, pre-produse şi live”.
Ceremonia va fi găzduită de actriţa şi scriitoarea germană Annabelle Mandeng dintr-un studio din Arena Berlin, unde urma să aibă loc evenimentul cu prezenţă fizică.
Câţiva prezentatori pentru anumite categorii vor fi de asemenea în studio, iar alţii vor fi prezenţi prin sistem virtual.
În prezent, câştigătorii sunt votaţi online de cei peste 4.100 de membri ai Academiei.
Producţia „Quo Vadis, Aida?”, cu participare românească, şi regizorul şi scenaristul Radu Jude se află între nominalizaţii ediţiei a 34-a a premiilor EFA 2021.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
0 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate