Excluderea Uniunii Europene din negocierile de securitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
ue

O mare putere îşi alege doar un mare inamic, restul conflictelor în care se va angaja vreodată fiind doar pregătiri pentru singura confruntare care contează.

Adevărata negociere strategică nu se poate purta decât la nivelul puterilor relevante pentru ordinea globală deoarece numai astfel pot fi obţinute garanţiile reale de securitate, cele care să însoţească operaţiunea trasării de noi frontiere, fie ele şi virtuale, în spaţiile de interes văzute ca imaginare, dar perfect funcţionale, terenuri de vânătoare. 

Pe 10 ianuarie la Geneva (SUA_Rusia) şi 12 ianuarie (NATO-Rusia) la Bruxelles se vor desfăşura primele discuţii în formatele solicitate de Federaţia Rusă prin transmiterea către SUA şi NATO a celor două documente de poziţie care constituie de acum înainte baza a ce-ar putea să fie deschiderea de drum în stabilirea unei noi ordini internaţionale. 

Prim întrebare pusă deschis de ruşi a condiţionat şi participarea Kremlinului: care este formatul întâlnirii şi care este agenda propusă? De-abia de aici începe să se vadă cine este admis la masa negocierilor, care este ordinea reală de putere şi cine discută primul şi cu cine, adică să vadă cine setează nu numai agenda de acum, ci şi tot ceea ce urmează în continuare. 

În acest sens, să vedem cine sunt partenerii de discuţii selectaţi pentru acest prim demers real geo-strategic relevant, cel mai important după Summitul din Malta. Ruşii au adresat cele două documente partenerilor pe care-i estimează ca având realmente capacitatea de a îndeplini rolul de actor cu forţă globală: SUA şi NATO. Fără a confirma speranţa europenilor să fie parte din primul cerc de negocieri recunoscându-se astfel locul său egal şi reprezentativ la scara de putere a lumii şi, eventual, confirmându-se şi rolul pe care l-ar putea avea pe viitor.  

Americanii sunt primii care se îndoiesc - şi asta de mai mult timp - de capacitatea UE de a ajunge vreodată la o unitate politică de decizie, o unitate reală şi nu poziţii demagogice de tip politicianist, în a decide demararea procesului complex care să concretizeze în teren visurile despre o armată europeană şi o capacitate proprie de intervenţie în caz de criză, completând misiunile NATO. Dar nu numai americanii sunt sceptici, ci chiar şi cei din NATO care spun deschis că ideea europeană este inutilă dşi extrem de costisitoare. În rezumat, în aşteptarea noului concept strategic al NATO, accentul exclusiv ar trebui pus pe securitatea şi apărarea zonei euro-atlantice, cu Europa parte integrantă a oricărui raţionament relevant în acest domeniu.  

Asta vin să susţină acum şi ruşii înainte de începerea negocierilor strategice, întărind şi credibilizând poziţia SUA şi SUA ca singuri actori relevanţi în domeniu şi, mai întâi de toate, eliminând total UE din prima etapă de discuţii, asta în ciuda siguranţei absolute afişată de J.Borrell, Înaltul Repreprezentant al UE în domeniul politicii externe şi de securitate care tocmai spusese că locul europenilor în acest proces este esenţial şi cert. Prudent, în urmă cu câteva zile, avertiza pe toată lumea că ruşii doresc să excludă UE din negocieri. Căci, spunea el, "nu putem exclude dorinţa Rusiei de a folosi criza ca trambulină în realizarea dorinţei sale de a redesena cadrul european de securitate". 

Numai că, iată, a venit duşul rece: ambasadorul rus la Bruxelles a spus, ieri, că participarea UE la negocierile despre garanţiile de securitate cu SUA şi NATO nu ar aduce o valoare adăugată: "Principalul subiect al propunerilor noastre în reprezintă securitatea militară, teme precum amplasarea rchetelor cu rază scurtă şi intermediară de acţiune. Oare Uniunea Europeană este cea care le amplasează? Uniunea Europeană nu este un bloc militar...Nu suntem împotriva rolului de sprijin pe care UE îl are în cele două organizaţii (NATO şi OSCE). Mai mult, mi-aş dori să văd cum ţările europene care sunt membre NATO să aibă o contribuţie colectivă la poziţia comună a NATO. ..Dar a forţa UE să devină un bloc militar în propunerilor noastre nu este ceva conform planurilor noastre". 

Din punctul de vedere al ruşilor, jocul proxim este clar: avantajează şi credibilizează la mazimum poziţia americană şi a NATO, trecând UE şi OSCE în zona secundă. Nu în derizoriu, ci în cea a nesemnificativului de ordin militar şi a impotenţei în materie de politici de apărare şi de securitate şi, în consecinţă, inutil de inivtat atunci când se discută despre garanţii în domenii respective. Mai mare umilinţă greu de imaginat pentru ambiţiile europene şi, la un nivel superior, semnal că s-ar putea să existe un acord final care să fie determinat de mişcarea de acum destul de previzibilă rezultată dintr-un acord global între SUA, NATO) şi Rusia. 

Ar fi un demers logic în ordinea luururilor despre care s-a vorbit la Summitul din Malta şi, de ce nu, o rescriere a sistemului de asigurări de securitate căci, pe fond, dacă va fi acord, atunci el va fi o parte, esenţială şi determinantă, a unei refaceri a sistemului de relaţii internaţionale aşteptat şi de China, India, ţările din Africa sau America de Sud.  

Pe de altă parte, întorcându-ne la realitatea crizei imediate, cea din Ucraina, trebuie să spunem că există o motivaţie reală a restrângerii numărului de actori participanţi la negocieri. Nu uitaţi care erau iniţial actorii garanţi pentru viitorul Ucrainei în momentul în care reprezentanţii Kievului au semnat pe 5 decembrie 1994 (foto) Memorandumul de la Budapesta prin care acceptau să renunţe definitiv la armele nucleare amplasate sau/şi stocate pe teritoriul naţional şi trimiterea lor în Rusia pentru a fi dezmembrate şi distruse. Garanţii de atunci erau Rusia, SUA şi Marea Britanie. S-au adăugat mai apoi China şi Franţa. Garantau independenţa, securitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.  

ue

Se spunea atunci de că se negociase un întreg pachet de asigurări inviolabile şi absolut ferme de securitate. Le reamintesc pentru că nu m-aş dori ca negocierile de acum să producă acelaşi efect pentru ţările de pe graniţa UE/NATO/Rusia şi să, în final, să se înfunde în acelaşi ridicol tragic. 

Ce promiteau Rusia, SUA şi Marea Britanie în termenii Memorandumului 

- respectarea independenţei şi suveranităţii ucrainiene în graniţele din acel moment 

- abţinerea de la orice ameninţare sau folosire a forţei împotriva Ucrainei 

- abţinerea de la folosirea presiunii economiei împotriva Ucrainei în scopul influenţării politicilor sale 

- solicitarea aprobării Consiliului de securitate al ONU dacă vor fi folosite arme nucleare împotriva Ucrainei 

- nefolosirea armelor nucleare împotriva Ucrainei 

În climatul actual, cine poate garanta garanţiile care se negociază acum? Poate doar spaima că eşuarea discuţiilor şi ineficienţa cadrului de negocieri ar fi sinonimă cu deschidera unui conflict distrugător pe scară largă.  

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite