Explozie în nordul Kosovo, cu câteva ore înaintea unui discurs al premierului sârb

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aleksandar Vucici
Aleksandar Vucici

O încărcătură explozivă a fost lansată şi tiruri de armă automată au fost auzite duminică în apropierea unui complex sportiv din nordul Kosovo, unde premierul sârb Aleksandar Vucici ar urma să ţină un discurs în timpul serii, a relatat presa sârbă, preluată de AFP.

Deflagraţia s-a produs în jurul orei locale 3.00 (3.00, ora României) în localitatea Zubin Potok şi a provocat spargerea ferestrelor complexului sportiv respectiv, unde se monta scena pe care ar urma să urce Vucici pentru a-şi rosti discursul, după cum relatează agenţia de presă Tanjug.

Nicio persoană nu a fost rănită în urma deflagraţiei, însă un autoturism aflat în apropiere a fost avariat.

Şeful biroului din Kosovo al guvernului sârb, Marko Djurici, a declarat pentru postul regional de televiziune N1 că programul lui Vucici nu a fost modificat ca urmare a acestei explozii, însă „decizia finală va fi luată în acord cu forţele de securitate“.

Deocamdată, autorităţile de la Priştina nu au făcut comentarii cu privire la incidentul produs în cursul dimineţii. 

Şeful executivului de la Belgrad a sosit duminică în nordul provinciei Kosovo. El a vizitat o exploatare minieră în cursul dimineţii şi urmează să rostească un discurs duminică seară, la centrul sportiv din Zubin Potok. 

În Serbia vor avea loc pe data de 24 aprilie alegeri legislative anticipate.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite