Europa

articolul anterior articolul urmator

Atentate la Bruxelles. Explozii pe aeroportul Zaventem şi între două staţii de metrou din apropierea CE. Cel puţin 34 de persoane au murit FOTO VIDEO

100
22 Mar 2016 09:31:41
Autor: Andreea Romanovschi
Explozii pe aeroportul Zaventem din Bruxelles
Explozii pe aeroportul Zaventem din Bruxelles

Două explozii au avut loc marţi dimineaţă pe aeroportul Zaventem din Bruxelles. Alte două deflagraţii au avut loc ulterior între staţiile de metrou Maelbeek şi Schuman, în apropierea sediului Comisiei Europene. Iniţial au existat relatări privind mai multe explozii la metrou. Cel puţin 34 de persoane au murit şi 187 au fost rănite, relatează presa belgiană.

 
 
UPDATE 17.49
 
Autorităţile belgiene au decretat trei zile de doliu naţional, după atentatele de marţi, anunţă presă belgiană.
 
UPDATE 15.57
 
Potrivit dhnet.be, bilanţul a ajuns la cel puţin 34 de morţi şi 187 de răniţi.
 
 
UPDATE 15.48
 
Papa Francisc a condamnat „violenţa oarbă, care provoacă atât de multă suferinţă“, într-un mesaj de condoleanţe după atentatele de la aeroportul şi metroul din Bruxelles.
 
UPDATE 15.44
 
Şefii armatei SUA şi oficiali ai Departamentului american al Justiţiei au fost informaţi în legătură cu atacurile de la Bruxelles, iar Biroul Federal de Investigaţii (FBI) a început să-şi coordoneze eforturile cu autorităţile belgiene şi cu alte agenţii americane ca urmare a atacurilor, au afirmat marţi oficiali americani, transmite Reuters.
 
UPDATE 15.40
 
Centrele comerciale din Bruxelles Autant City 2, Woluwe Shopping Center, Westland Shopping, dar şi Cora din Anderlecht şi Woluwe sunt închise pe toată durata zile de marţi. 
 
UPDATE 15.32
 
O echipă de genişti din cadrul armatei a aruncat în aer un „vehicul suspect“ în sudul Bruxelles-ului, în zona Ixelles, relatează DPA, citând un mesaj postat pe Twitter de forţele locale ale poliţiei. Operaţiunea s-a derulat în apropiere de campusul universităţii Vrije din Bruxelles (VUB).
 
UPDATE 15.19
 
Anchetorii au descoperit un pistol automat Kalashnikov lângă trupul unui atacator de pe aeroportul din Bruxelles, dar şi o centură cu exploziv nedetonată, potrivit postului de televiziune VRT. 
 
UPDATE 15.17
 
Palatul Regal al Belgiei, aflat chiar în centrul Bruxelles-ului, nu a fost evacuat marţi după exploziile de la staţia de metrou Maelbeek şi de la aeroportul Zaventem din capitala Belgiei, a anunţat Palatul într-un mesaj oficial pe Twitter, relatează Reuters. Anterior, postul de radio RTBF transmisese că regele Philippe şi regina Mathilde erau în stare de şoc şi că palatul a fost evacuat.
 
 
UPDATE 15.10
 
Potrivit presei belgiene, 34 de persoane au murit în atentatele de marţi şi 136 au fost rănite. Anterior, bilanţul fusese revizuit la 26 de morţi şi peste 100 de răniţi.
 
UPDATE 14.22
 
Palatul Regal din centrul Bruxelles-ului a fost evacuat marţi, în urma atacului cu bombă ce a avut loc nu departe de acesta, la staţia de metrou Maelbeek, şi după cele două explozii de la aeroportul Zaventem, informează RTBF. Regele Filip şi regina Mathilde sunt în stare de şoc după atacuri.
 
UPDATE 14.05
 
 
UPDATE 13.53
 
Partizanii Statului Islamic au revendicat pe reţelele sociale atacurile comise marţi la Bruxelles, relatează sputniknews.com. 
 
UPDATE 13.50
 
Serviciile secrete belgiene au primit luni informaţii potrivit cărora se pregăteşte un atac în Bruxelles, fără a şti însă data şi locul acestuia, potrivit unor surse ale poliţiei, citate de BFMTV.
 
UPDATE 13.46
 
Sute de şcoli din Bruxelles le-au recomandat părinţilor să nu vină să-şi ia copiii de la instituţiile de învăţământ. Potrivit responsabililor şcolilor, elevii au rămas în instituţiile de învăţământ, care au fost închise, ca măsură de precauţie, relatează RTBF.
 
UPDATE 13.37
 
Bilanţul atentatelor din Bruxelles a fost revizuit la 26 de morţi şi cel puţin 136 de răniţi, relatează presa belgiană.
 
 
UPDATE 13.34

Susţinători ai reţelei extremiste sunnite Statul Islamic (SI) au salutat, pe reţelele de socializare, atentatele de la Bruxelles, relatează Reuters, potrivit news.ro.

„Statul vă va obliga să vă reevaluaţi calea de o mie de ori înainte să aveţi curajul de a ucide din nou musulmani şi să ştiţi că musulmanii au acum un stat care să îi apere“, a scris un susţinător al grupării pe Twitter.

UPDATE 13.17
 
Cel puţin 90 de persoane au fost rănite în exploziile ce au avut loc marţi la Bruxelles, relatează presa belgiană. 
 
UPDATE 13.06
 
Belgia a fost ţinta unor atentate "oarbe, violente şi laşe", a declarat  premierul belgian Charles Michel, citat de AFP.
 
UPDATE 12.47
 
Potrivit celui mai recent bilanţ, 28 de persoane au murit în atentatele de marţi de la Bruxelles.
 
UPDATE 12.44
 
Cel puţin 15 oameni au murit în exploziile de la metroul din Bruxelles, a anunţat compania de transport STIB, citată de RTBF.
 
 
UPDATE  12.37
 
Încă o explozie s-a produs marţi la Bruxelles, anunţă agenţia Belga, precizând că ar putea fi vorba de o explozie controlată a unui pachet suspect.
 
UPDATE 12.35
 
În urma atentatelor de marţi de la Bruxelles, Ministerul francez de Interne a decis să desfăşoare 1.600 de poliţişti în plus la graniţele ţării şi în mijloacele de transport.
 
 
UPDATE 12.31
 
Guvernul belgian va mobiliza 225 de militari în plus la Bruxelles, în urma atacurilor teroriste soldate cu cel puţin 21 de morţi, transmite Reuters.
 

UPDATE 12.26 Aeroportul Zaventem, închis până miercuri

Aeroportul internaţional Bruxelles-Zaventem rămâne închis până miercuri dimineaţă, la ora 06:00 (05:00 GMT), a precizat Brussels Airport. De asemenea, principalele gări din Bruxelles sunt închise până la noi dispoziţii.
 
UPDATE 12.21
 
Premierul Dacian Cioloş a declarat că, urmare a atentatelor produse marţi dimineaţă în Bruxelles, a avut o discuţie cu şeful SRI, Eduard Hellvig, şi cu ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, el precizând că, din informaţiile existente, ”în România lucrurile sunt sub control şi nu există riscuri”, transmite News.ro. 
 

UPDATE 12.18 Nu există români printre victime

Potrivit premierului Dacian Cioloş, nu există români printre victime. ”M-am asigurat că nu există cetăţeni români victime nici la aeroport, nici la metrou”, a afirmat Cioloş, subliniind că ”cetăţenii români sunt în siguranţă”.
 
UPDATE 12.09
 
Pompierii belgieni au revizuit în scădere bilanţul atacurilor teroriste de pe aeroportul din Bruxelles la 11 morţi, relatează Belga. Alte 10 persoane şi-au pierdut viaţa în explozii la metroul din Bruxelles. Anterior, presa internaţională relatase că 27 de persoane au murit.
 
 
UPDATE 12.04
 
 
UPDATE 11.50
 
 
UPDATE 11.42
 
Ambasada României în Belgia pune la dispoziţia cetăţenilor români afectaţi, precum şi a rudelor acestora mai multe numere de telefon unde se pot informa cu privire la situaţia creată după exploziile din Bruxelles.
 
Potrivit MAE de la Bucureşti,  contactele telefonice ale ambasadei sunt: +32 (0)2 347 5338, +32 (0)2 345 0040, +32 (0)2 344 1658, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center, precum şi telefonul mobil de urgenţă al secţiei consulare a misiunii diplomatice de la Bruxelles,  +32(0)2 344 0854
 
 
UPDATE 11.33
 
Trei centuri cu explozibil, nefolosite, au fost găsite pe aeroportul din Bruxelles, anunţă presa belgiană. Anterior, surse din serviciile de securitate au afirmat că s-au descoperit mai multe bombe neexplodate pe aeroportul din Bruxelles.
 
 
UPDATE 11.28
 
Explozia de la staţia de metrou Maelbeek s-a soldat cu cel puţin 10 morţi, relatează rt.com, citând agenţia TASS. Această deflagraţie a avut loc la mai puţin de o oră după exploziile de pe aeroport, care au ucis 17 persoane, adaugă sursa citată. 
 
 
UPDATE 11.19
 
Premierul britanic David Cameron va prezida marţi o şedinţă a comitetului de urgenţă Cobra, după seria de atentate de la Bruxelles, anunţă Reuters. Şi preşedintele Franţei, François Hollande, i-a convocat marţi la o şedinţă de urgenţă pe ministrul de Interne Bernard Cazeneuve şi pe ministrul Apărării Jean-Yves Le Drian, după evenimetele de la Bruxelles. 
 
 
UPDATE 11.14
 
Întregul sistem de transport public din Bruxelles a fost închis. Totodată, mai multe şcoli au fost evacuate.
 
UPDATE 11.07
 
Muzeele din Bruxelles au fost închise, iar Universitatea Liberă din Bruxelles a fost evacuată.
 
UPDATE 11.05
 
Potrivit celui mai recent bilanţ, 13 persoane au murit şi 35 au fost rănite. 
 
 
UPDATE 11.04
 
Potrivit agenţiei begiene de presă Belga, exploziile din aeroport au fost provocate de un atac sinucigaş.
 
UPDATE 10.59
 
Parlamentul European, aflat la cinci minute de mers de staţia de metrou Maelbeek, a anunţat că a crescut nivelul de alertă - echivalent nivelului 4 de alertă din Belgia, relatează Le Monde. 
 
Comisia Europeană a dat dispoziţii ca personalul său să rămână acasă sau să nu părăsească clădirile în care se află deja.
 
UPDATE 10.53
 
Întreaga reţea de metrou din Bruxelles a fost închisă, relatează Le Point.
 
Citeşte şi:

Topul celor mai dramatice atacuri teroriste ale ultimului secol

 
UPDATE 10.45
Europarlamentarul Maria Grapini spune că un grup de români a aterizat pe aeroportul din Bruxelles la o oră după ce a avut loc atentatul, însă nu reuşeşte să-i găsească de atunci.
”Au ajuns la ora 9.00, ora din Belgia, pe aeroport. De atunci nu am reuşit să dau de ei. Am trimis acolo doi asistenţi de-ai mei. Aştept veşti de la ei”, a declarat Maria Grapini.
 
Europarlamentarii români spun că sunt îngroziţi de ceea ce s-a întâmplat pe aeroportul din Bruxelles, arătând că toată lumea în Parlamentul European urmăreşte evoluţia evenimentelor şi îşi sună cunoştinţele pentru a afla dacă sunt bine.
 
Cum arăta aeroportul Zaventem din Bruxelles după cele două explozii | imagini martor  
 
UPDATE 10.41
 
Trei explozii s-au produs la Bruxelles, în trei staţii de metrou diferite, dintre care una în apropiere de instituţiile UE, relatează RTBF. 
 
Nu există informaţii în legătură cu eventuale victime.
 
Toate staţiile de metrou din capitala belgiană vor fi închise şi sunt în curs de evacuare.
 
 
 
UPDATE 10.29 
 
O nouă explozie s-a produs la Bruxelles, într-o staţie de metrou din apropiere de instituţiile UE, relatează RTBF.
 
Potrivit presei locale, deflagraţia a avut loc în staţia de metrou Maelbeek. Nu există informaţii în legătură cu eventuale victime.
 
Explozii la Bruxelles
 
Explozia s-a produs la scurt timp după ce două deflagraţii au avut loc, marţi dimineaţă, pe aeroportul din capitala europeană, soldate cu 11 morţi şi 30 de răniţi, potrivit presei belgiene.
 

 
- Ştirea iniţială -
 
 
Aeroportul a fost evacuat.
 
De asemenea, aeroportul a fost închis până la noi ordine, a confirmat Eurocontrol - Organizaţia Europeană pentru Securitatea Navigaţiei Aeriene - pe site-ul său.
 
O aeronavă Tarom, care efectua cursa Bucureşti - Bruxelles, se afla în aer şi urma să aterizeze pe aeroportul Zaventem în momentul producerii celor două explozii, fiind ulterior redirecţionată către un aeroport din Amsterdam. Care este situaţia zborurilor din România către Bruxelles citiţi aici.
 
 

Belgia a trecut la nivelul maxim de alertă teroristă

Potrivit unui purtător de cuvânt al Guvernului belgian a anunţat că Executivul a declarat nivelul patru de alertă teroristă - nivelul maxim.
 
Potrivit unor martori oculari, prima explozie a avut loc în jurul orei locale 8.00 (9.00, ora României), iar cea de-a doua la numai puţin timp după.
 
Exploziile au avut loc la terminalul B din zona de plecări non-Schengen, relatează „Le Figaro“.
 
Potrivit BBC, cel puţin una dintre deflagraţii a avut loc în apropiere de biroul de check-in al American Airlines, dar informaţia nu a fost confirmată.
 
Serviciile de securitate au descoperit mai multe bombe neexplodate pe aeroportul din Bruxelles, în timp ce agenţia Belga scrie că au fost trase mai multe focuri de armă şi că mai multe persoane au strigat în arabă înainte de deflagraţii.
 
Corespondentul canalului de televiziune Sky News, Alex Rossi, aflat la aeroportul Zaventem, a declarat că a auzit „două explozii foarte, foarte puternice“. „Am simţit clădirea mişcându-se. Erau praf şi fum peste tot“, a spus Rossi.
 
 Forţele de ordine şi mai multe ambulanţe s-au deplasat de urgenţă la faţa locului. 
 

Autorităţile au declanşat planul de catastrofă

 
Cauza exploziilor nu a fost stabilită încă şi nu este clar dacă este vorba de un atac terorist.
 
Transportul public spre aeroport a fost suspendat.
 
De asemenea, niciun avion nu mai aterizează pe acest aeroport, toate fiind redirecţionate către Antwerp.
 

Fiica antrenorului sportiv Mircea Rednic, martoră la explozii

 
Potrivit Luanei Rednic, fiica antrenorului Mircea Rednic, care era în aeroport, deflagraţia a avut loc la salonul de plecări, înainte de controlul de securitate. Ea a povestit la Digi 24 că a auzit şi focuri de armă.
 
"Ambele bombe au fost la plecări şi înainte de controlul de securitate. M-a luat un domn, m-a tras de mână, m-a băgat în biroul lui şi ne-am pus sub masă cu toţi şi am aşteptat să mai vedem ce se întâmplă. Căzuse tavanul, era praf, fum, nu mai ştiu ce a fost. Am luat-o la fugă, m-a prins domnul şi după vreo 15 minute s-a evacuat tot aeroportul. Acum suntem pe pistă. Nu am aflat nimic. S-au mai auzit focuri de arme. În afară că am văzut răniţi pe jos, eram disperată să ies mai repede", a declarat Luana Rednic.
 
"Eram la coadă pentru a mă înregistra şi am auzit o explozie. Am văzut fum, am văzut oameni panicaţi alergând spre ieşire. A avut loc o a doua explozie mult mai aproape de mine", a afirmat un martor ocular la Bel RTL.
 
De asemenea, un român stabilit în Bruxelles a declarat pentru Mediafax că în capitala belgiană "este un haos total" dar că el are încredere în autorităţi.
 
„Este un haos total, dar am încredere în autorităţi. Cred că e panica celulelor teroriste ca urmare a arestarii lui Salah Abdeslam, deci mă aşteptam la atacuri în serie”, a spus românul stabilit în Bruxelles.
 
Ieri, autorităţile din Belgia anunţau că sunt în alertă sporită pentru a dejuca eventuale atacuri de răzbunare, după capturarea teroristului Salah Abdeslam, acuzat pentru atentatele din luna noiembrie, de la Paris, soldate cu 130 de morţi, printre care doi români, relatează Reuters.
 
Singurul presupus participant la atentatele de la Paris prins în viaţă, Abdeslam este considerat de anchetatori o sursă majoră de informaţii privind restul celor implicaţi – de la reţele de susţinere, la finanţatori.
 
De asemenea, autorităţile vor încerca să afle dacă sunt planificate noi atacuri.
 
Ministrul Belgian de externe Didier Reynders a declarat că este posibil ca Abdeslam să fi complotat pentru a lansa şi alte acte teroriste, după descoperirea unor arme în cartierul Forest din Bruxelles. 
 

 

Foto

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

100 Comentarii

Dionysos Bacchus
22.03.2016, 09:51:45

Sper ca urmatoarea sa fie sub papucii lui Merkel . Daca nu-i luam la scuturat pe politicienii nostri ajungem si noi in situatia asta .

+25 (35 voturi)
arogantu
22.03.2016, 09:53:17

Refugiați sirieni sunt vinovați.... Închideți granițele ridicați ziduri inamicul este printre noi deja dar totuși ridicați gardurile. Nu contează ca teroriști sunt născuți și crescuți în Europa...

-12 (22 voturi)
COADAdeTOPOR
22.03.2016, 09:55:30

Va trebui sa ne obisnuim cu astfel de stiri. Cred ca astfel de atentate se vor inmulti. Danke Frau Merkel !

+17 (19 voturi)
Eddy Popa
22.03.2016, 09:57:24

Daca politicienii occidentali nu se trezesc la realitate si nu termina cu mizeriile astea socialiste, sfidand realitatea, oamenii se vor radicaliza si vor aduce la putere extremistii. Refuz sa cred ca vom sta ca vitele la taiere in fata agresiunii islamului radical. Dar daca mai bagam capul in nisip si nu luam masuri de bun simt vor ajunge extremistii la putere si nu va mai sta nimeni sa aleaga vinovati de nevinovati.

+19 (19 voturi)
x cogito ergo sum
22.03.2016, 10:01:01

Parca ieri zicea papa Francisc sa ne milostivim de indivizii astia si sa le oferim cazare ca niste buni crestini . Nu vrea sa cazeze cateva sute din ei in Capela Sixtina ?

+14 (16 voturi)

Vezi toate comentariile (100)

Modifică Setările