Fermierii au avut un rol-cheie în victoria partidului polonez de guvernământ PiS la alegerile europarlamentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu doar pensionarii conservatori şi tinerii naţionalişti au ajutat partidul de guvernământ al Poloniei, Lege şi Justiţie, să aibă o victorie detaşată la alegerile europarlamentare, ci şi fermierii, care au avut un rol-cheie.

În ciuda speranţelor opoziţiei că alegerile din 26 mai aveau să reflecte o scădere a dominaţiei formaţiunii Lege şi Justiţie (PiS), partidul a câştigat 45,3 la sută din voturi, înlăturând cu uşurinţă Coaliţia Europeană din opoziţie, care a obţinut doar 38,4 la sută.

Informaţiile oferite de exit-poll-uri sugerează că fermierii, atraşi de promisiunile PiS legate de subvenţionarea creşterii de porci şi vite, au avut un impact semnificativ. PiS a câştigat peste 70 la sută din voturile fermierilor, cu aproape 20 de procente mai mult decât în alegerile generale din 2015.

Deşi PiS a avut deseori o susţinere destul de bună în zona rurală, în trecut mulţi fermieri erau aliniaţi formaţiunii Partidul Poporului Polonez (PSL) – un partid ale cărui rădăcini rurale sunt clare în numele neoficial, Partidul Ţărănesc Polonez.

Însă la aceste alegeri, lucrurile s-au schimbat, pentru că PSL şi-a schimbat scopurile rurale iniţiale. A candidat ca parte a unei coaliţii mai mari de opoziţie, în care au fost incluse şi fostul partid comunist Alianţa Democratică de Stânga şi Verzii, ale căror politici nu s-au aliniat cu interesele şi tradiţiile fermierilor.

În timpul campaniei, PiS a promis că le va oferi fermierilor subvenţii adiţionale de 100 zloţi (23 de euro)/ cap de porc şi 500 de zloţi (1116 euro)/ cap de vită, din fonduri UE. 

Banii în plus pentru creşterea vitelor nu au reprezentat singurul factor. Coaliţia Europeană şi-a concentrat mare parte din efort în marile oraşe ale ţării – care sunt mult mai liberale şi mai puţin religioase decât zona rurală.

„Prezenţa mare la vot în zona rurală a fost determinată de o combinaţie între elemente sociale şi identitare“, a spus Wojciech Białożyt, de la WiseEuropa, un think tank. „Oamenii s-au temut că tot ceea ce era important pentru ei – în ceea ce priveşte valorile şi stabilitatea economică – le va fi luat. Şi PiS a umplut acest gol“.

Valul de susţinere pentru PiS i-a luat prin surprindere pe mulţi analişti politici. Prezenţa la vot a fost neobişnuit de mare – 45,6 la sută – care în alegerile precedente ar fi semnalat o susţinere pentru opoziţia liberală. Însă de această dată, procentul mare s-a datorat zonelor rurale, care au votat covârşitor pentru PiS.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite