Fostul ministru britanic pentru Brexit este sceptic în privinţa acordului de ieşire din UE şi îi lansează o invitaţie Theresey May, care riscă un vot de neîncredere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul ministru britanic pentru Brexit David Davis FOTO Arhivă
Fostul ministru britanic pentru Brexit David Davis FOTO Arhivă

David Davis a afirmat vineri că Parlamentul de la Londra va respinge acordul de ieşire din Uniunea Europeană negociat de Theresa May şi i-a cerut premierului britanic să discute din nou cu Bruxellesul, relatează Reuters.

„Cred că textul care ne-a fost prezentat va fi respins de Camera Comunelor. Prin urmare, premierul va trebui să propună o alternativă“, a spus David Davis, care s-a abţinut să se pronunţe asupra viitorului politic al Theresey May.

Proiectul de acord privind Brexitul propus de May a declanşat joi o furtună politică la Londra. Patru miniştri şi secretari de stat şi-au anunţat demisia, inclusiv succesorul lui Davis la Ministerul Brexitului, Dominic Raab, iar aleşii conservatori eurosceptici au decis să o sfideze pe faţă pe May, făcând apel la o moţiune de cenzură.

În cursul unei conferinţe de presă susţinute joi seară, Theresa May a promis să lupte până la capăt pentru adoptarea textului.

Premierul are nevoie de 320 de voturi din 650 posibile pentru a obţine aprobarea în Camera Comunelor. Este „imposibil din punct de vedere matematic“, a estimat joi deputatul conservator Mark Francois.

O moţiune de cenzură?

Conform presei britanice, Guvernul May riscă să treacă printr-o moţiune de cenzură.

Citând o sursă „fiabilă“, redactorul-şef al site-ului Brexit-Central scrie că cel puţin 48 de aleşi conservatori au semnat o scrisoare în care cer organizarea unui vot de neîncredere.

O moţiune de cenzură poate fi programată dacă 15% din parlamentarii tories, adică 48 în configuraţia actuală, adresează o scrisoarea în acest sens „Comitetului 1922“ al Partidului Conservator. „Comitetul 1922“ este format din deputaţii care nu exercită vreo funcţie guvernamentală.

Potrivit unui reporter al Sky News, responsabilii cu disciplina parlamentară au fost convocaţi şi informaţi asupra probabilităţii ţinerii unei moţiuni de cenzură.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite