Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos, dat în judecată la Londra de fosta amantă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos şi fosta sa amantă, Corinna zu Sayn-Wittgenstein
Fostul rege al Spaniei, Juan Carlos şi fosta sa amantă, Corinna zu Sayn-Wittgenstein

Corinna zu Sayn-Wittgenstein , fosta iubită a lui Juan Carlos, fost rege al Spaniei, l-a dat în judecată pe acesta la Curtea Supremă din Londra. Femeia afirmă că a fost hărţuită timp de un deceniu de fostul monarh, învinuire pe care acesta o neagă.

În documente obţinute de BBC, Corinna zu Sayn-Wittgenstein afirmă că a avut o scurtă relaţie romantică cu fostul rege în anul 2009. Au rămas apoi prieteni, însă – conform declaraţiilor sale – totul s-a schimbat după ce a refuzat să îşi reia relaţia cu Juan Carlos, în 2012. Acţiunea intentată de ea include o învinuire de hărţuire şi acuzaţii că ar fi fost urmărită de agenţia spaniolă de informaţii şi că telefonul i-ar fi fost accesat ilegal. Corinna zu Sayn-Wittgenstein declară că a fost foarte îngrijorată pentru siguranţa sa. Fostul rege a negat învinuirile. Juan Carlos a abdicat în anul 2014.

Corinna Larsen zu Sayn-Wittgenstein, care a fost amanta regelui spaniol între anii 2004 şi 2009, a recunoscut că a primit de la acesta o donaţie enormă - 65 de milioane de euro, potrivit unei investigaţii a ziarului elveţian La Tribune de Geneve.

Ea afirma într-un interviu difuzat anul trecut de BBC că regele i-a făcut acest ''cadou extrem de generos'' ca recunoştinţă pentru prietenia ei, pentru a-i asigura viitorul şi pentru afecţiunea pe care el o dobândise faţă de fiul ei.

Femeia de afaceri de origine daneză care a luat numele unui fost soţ german, prinţul zu Sayn-Wittgenstein, se numără printre suspecţii într-o anchetă a justiţiei elveţiene despre fondurile depuse în Elveţia de către fostul monarh spaniol, în special o sumă de 100 de milioane de dolari pe care ar fi primit-o din partea Arabiei Saudite în anul 2011 drept comision după adjudecarea de către un consorţiu de companii spaniole a contractului pentru un tren de mare viteză între Mecca şi Medina.

Procurorul elveţian care investighează cazul suspectează că donaţia de 65 de milioane de euro pentru Corinna zu Sayn-Wittgenstein ar fi avut ca scop disimularea a ceea ce ar mai fi rămas din cele 100 de milioane de dolari primiţi din partea saudiţilor. Într-un asemenea caz s-ar face vinovată de spălare de bani, ceea ce ea neagă categoric.

Scandalul declanşat de dezvăluirile acesteia privind acel ''comision'' saudit ce a condus la anchete penale în Elveţia şi Spania l-a determinat pe fostul suveran să părăsească Spania pe 3 august 2020 pentru a se stabili în Emiratele Arabe Unite.

Juan Carlos a cunoscut-o pe Corinna în 2004. Pe vremea aceea, el avea 66 de ani, ea doar 40. Întâlnirea ar fi avut loc în timpul unei partide de vânătoare în Spania, avea să declare Corinna pentru Paris Match în 2013.

Relaţia dintre Corinna Larsen şi regele Spaniei a devenit publică după  accidentului pe care Juan Carlos l-a suferit în Botswana în 2012, unde regele şi Corinna participau la un safari. Incidentul i-a afectat reputaţia monarhului şi a fost unul dintre motivele deciziei sale de a abdica în 2014.

În 2015, cartea „Fin de partie” a jurnalistei Ana Romero, o cronică a faptelor care au dus la abdicarea lui Juan Carlos, afirma că regele ar fi vrut chiar să divorţeze de regina Sofía pentru a se căsători cu frumoasa Corinna.

Intervievată în 2017 despre relaţia ei cu regele, Corinna răspundea cu tristeţe: „Acesta este un episod pe care mi-l asum, dar care a fost folosit şi amplificat în mod abuziv”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite