FOTO Aventurile yankeului Trump la curtea reginei Elisabeta a II-a VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Donald Trump, primit de regina Elisabeta a II-a la FOTO Guliver/Gettyimages
Donald Trump, primit de regina Elisabeta a II-a la FOTO Guliver/Gettyimages

Vizita oficială efectuată de preşedintele Statelor Unite în Regatul Unit a fost marcată de declaraţii controversate, polemici, proteste de amploare şi gafe care nu au fost trecute cu vederea de britanici.

GALERIE FOTO 

Liderul Casei Albe, Donald Trump, care a ajuns joi seară în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, imediat după ce s-a încheiat summit-ul NATO de la Bruxelles, a captat atenţia tuturor, însă nu în cel mai fericit mod. 

Cu puţin timp înainte de a pleca de la Bruxelles spre Regatul Unit, Trump a acordat un interviu incendiar tabloidului britanic „The Sun“, în care a criticat-o pe şefa Executivului de la Londra, Theresa May, aratându-se nemulţumit de faptul că aceasta nu i-a ascultat sfatul în privinţa Brexit-ului (ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană).

Ba mai mult, a afirmat că proiectul premierului britanic de a păstra o relaţie economică strânsă cu UE după Brexit „va ucide probabil“ posibilitatea de a încheia un acord de liber schimb cu SUA, acord dorit cu ardoare de Londra.

Declaraţiile au stârnit stupoare în rândul liderilor britanici, mai ales că subiectul încheierii unei astfel de înţelegeri urma să fie abordat în cursul discuţiilor dintre preşedintele SUA şi premierul britanic.

Schimbare de atitudine de la o zi la alta

O zi mai târziu însă, Donald Trump şi-a schimbat tonul. Într-o conferinţă de presă susţinută alături premierul britanic, şeful Casei Albe a declarat că va sprijini în totalitate politica în privinţa Brexit-ului pe care Executivul de la Londra o va urma, relatează „The Guardian“. 

În ceea ce priveşte interviul acordat „The Sun“, Donald Trump a vorbit despre „fake news“ (ştiri false) pe motiv că transcrierea prezentată de ziar nu a inclus şi comentariile sale pozitive cu privire la Theresa May, spunând ulterior că acestea nu erau în titlu. 

Şi a negat şi ideea conform căreia planul lui May privind Brexitul va face imposibilă o relaţie de liber schimb între cele două ţări.

Cât despre „sugestia“ pe care i-a dat-o premierului, Trump a spus că May a considerat-o prea brutală. Şi, deşi nu a precizat în conferinţa de vineri care a fost aceasta, şefa Executivului de la Londra a dezvăluit, duminică, pentru BBC, că liderul SUA i-a spus că ar trebui să dea în judecată Uniunea Europeană în loc să negocieze.

(Donald Trump) mi-a spus că ar trebui să dau în judecată UE: «Dă în judecată UE. Nu intra în negocieri - dă-i în judecată».

Theresa May

premierul britanic

Afirmaţiile din interviu au umbrit întreaga vizită a lui Trump, desfăşurată oricum pe fondul unor proteste de amploare faţă de politicile sale atât la Londra, cât şi în alte oraşe din ţară. 

În capitala Regatului Unit, zeci de mii de persoane au protestat vineri faţă de vizita preşedintelui american, pe care l-au acuzat de „misoginie, homofobie şi xenofobie“. Iar un balon uriaş care-l înfăţişa pe „bebeluşul Trump“ a plutit în apropiere de Parlamentul britanic. 

Protocolul regal, încălcat

Lucrurile nu au decurs prea lin nici când preşedintele SUA a fost primit, împreună cu soţia sa, Melania, de regina Elisabeta a II-a la Castelul Windsor. Cuplul prezidenţial american a întârziat 12 minute la întâlnirea cu suverana britanică, în vârstă de 92 de ani. Iar în acest răstimp, regina a fost surprinsă uitându-se la ceas. 

Ajunşi în curtea castelului, Donald şi Melania Trump au dat mâna cu regina, stârnind revolta multor utilizatori ai reţelelor sociale, care s-au întrebat de ce aceştia nu au făcut o reverenţă în faţa suveranei.

Au urmat alte momente de stângăcie. În timp ce liderul SUA şi suverana britanică se pregăteau să primească salutul Gărzii de onoare, Donald Trump se afla puţin în faţa reginei. 

La un moment, aparent la sugestia suveranei, şeful Casei Albe a început să meargă în faţa reginei, dar apoi s-a oprit, tăindu-i calea şi obligând-o să-l ocolească.

Apoi, cuplul prezidenţial a însoţit-o pe suverană în interiorul castelului, unde au luat ceaiul împreună, departe de camerele de luat vederi. 

Dar nu a trecut mult şi Trump a stârnit din nou stupoarea observatorilor.  Într-un interviu acordat presei britanice, preşedintele SUA a făcut publică discuţia sa privată cu regina Elisabeta a II-a, ceea ce înseamnă o încălcare a protocolului, după cum remarcă presa internaţională. 

Liderul Casei Albe a dezvăluit că a discutat cu suverana despre Brexit, afirmând că aceasta consideră că este „o problemă foarte complexă“, dar şi despre intenţia lui de a candida pentru un nou mandat.

La scurt timp după întrevederea de la Windsor, preşedintele SUA a plecat, într-o vizită privată, spre Scoţia, unde premierul Nicola Sturgeon a refuzat să-l primească şi unde a fost huiduit în timpul unei partide de golf.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite