FOTO Cum s-a sărbătorit naşterea bebeluşului regal în afara graniţelor Marii Britanii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este prima în calitate de părinţi pentru Prinţul William şi soţia sa, Catherine Middleton. După toată oboseala şi fericirea naşterii primului lor copil, tânărul cuplu urmează să părăsească spitalul pentru a se ocupa de el la reşedinţa familiei ducesei de Cambridge. Deşi numele şi primele imagini cu bebeluşul regal sunt încă un mister, britanicii şi oamenii din lumea întreagă s-au alăturat sărbătorii familiei regale.

 Marea Britanie

După ce luni seara a avut loc o petrecere organizată rapid şi sumar la Palatul Buckingham, marţi sunt programate mai multe sărbători, în toată ţara. Printre acestea se numără focuri trase de companiile regale de artilerie, onorând naşterea viitorului moştenitor al coroanei britanice. Călăreţi în uniforme vor mărşălui de la reşedinţa familiei regale până la Green Park, unde şase tunuri vor trage 41 de focuri, fără proiectile.

„Întreaga ţară va sărbători”, a declarat premierul David Cameron, citat de agenţia de ştiri Associated Press. „Cei doi vor fi nişte părinţi minunaţi”, a mai adăugat britanicul, referitor la ducele şi ducesa de Cambridge.

image

Peace Tower, din Parliament Hill. FOTO: Reuters

Mass-media din Marea Britanie s-au alăturat numaidecât sărbătorii naţionale. „Este băiat!”, trona pe ecranele Turnul Naţional Canadian, cu litere mari îngroşate, precum şi în primele pagini ale ziarelor britanice. Cel mai bine vândut ziar din ţară, „The Sun”, şi-a schimbat temporar numele devenind „The Son” („Fiul”), pentru a marca naşterea prinţului mult aşteptat.

image

Ediţia online a cotidianului britanic „The Sun”. FOTO: The Sun

Canada

Peste ocean, autorităţile canadiene s-au mobilizat şi au ordonat ca fântânile din Trafalgar Square, Peace Tower şi Cascada Niagara să fie luminate în bleu.

image

Noua Zeelandă

La jumătatea cealaltă a globului, membrii grupului nonprofit „Monarhie Noua Zeelandă” au anunţat că au pus la punct un spectacol de lumini impresionant. Aceştia de vor folosi de 40 de clădiri de-a lungul insulei, luminate cu albastru, pentru a sărbători naşterea celui mai tânăr membru al familiei regale britanice.

Cele mai importante construcţii din ţară iau parte la jocul de lumini: Sky Tower din Auckland, cel mai mare mare oraş neozeelandez, aeroportul internaţional din Christchurch, cel mai mare din ţară, şi Castelul Larnach din oraşul Dunedin, una dintre cele două construcţii considerate castele pe de insulă.

image

Aeroportul Internaţional din Christchurch. FOTO: CNN

Australia

Deşi bebeluşul nu are mai mult de o zi, iar misterul numelui lui s-ar putea să dureze de la câteva zile până la câteva săptămâni, are deja o clădire care i-a fost dedicată.

În Australia, premierul Kevin Rudd a dezvăluit că una dintre clădirile Parcului Zoologic Taronga din Sydney, care adăposteşte o colecţie de talie mondială de exemplare de animale sălbatice, va fi intitulată după numele prinţului. Mai mult, darul Australiei pentru bebeluşul regal include şi o donaţie de 10.000 de dolari australieni (7.000 de euro) în numele noului moştenitor, destinată unui proiect de cercetare pentru salvarea unei specii de iepure marsupial pe cale de dispariţie.

„Nu ştiu dacă familia regală ar avea nevoie de asta, dar probabil că le vom acorda şi acces liber în Parcul Zoologic Taronga”, a spus Rudd.


Citeşte mai multe despre naşterea „bebeluşului regal”:

Statisticile care-l fac special pe „bebeluşul regal“: doar 30% din copiii născuţi în Londra sunt „britanici albi“

Mult-aşteptatul bebeluş al Prinţului William şi al Ducesei de Cambridge s-a născut luni după-amiaza, lumea întreagă fiind anunţată printr-un document oficial al casei regale că atât „Alteţa Sa Regală”, cât şi „copilul ei sunt amândoi bine”. Cel mai nou membru al familiei regale s-a născut în mijlocul unei explozii demografice din ultimele cinci decenii, însă are trăsături unice printre ceilalţi 2.200 de bebeluşi născuţi în aceeaşi zi.

„Bebeluşul regal“, învins pe reţelele sociale de Spice Girls şi de Papa Francisc

Evenimentul planetar al serii trecute a fost naşterea bebeluşui regal şi moştenitorul tronului din Marea Britanie. Evenimentul a fost acoperit pe Twitter şi pe Facebook, dar nu a fost atât de popular pe cât noul Papă şi alegerea lui Obama.

FOTO Prinţul William, despre naşterea „bebeluşului regal“: „Nici nu putem fi mai fericiţi“

La scurt timp după naşterea „bebluşului regal“, marţi după amiază, prinţul William a declarat că familia este extrem de fericită.

FOTO Membrii familiei regale, încântaţi că ducesa a născut un băiat

Kate Middleton a dat naştere, luni după amiază, unui băieţel perfect sănătos, care cantăreşte În jur de 3.800 kilograme. Prinţul William i-a fost alături soţiei în tot acest timp. Nasterea urma sa fie anunţată printr-un discurs susşinut în faţa palatului Buckingham, însă cuplul regal a decis să amâne anunţul public, pentru a petrece timp împreună cu nou-născutul, potrivit unor surse apropiate.

Ducesa de Cambridge, Kate Middleton, a născut. „Bebeluşul regal” este urmaşul lui Vlad Ţepeş

După săptămâni în care lumea întreagă a aşteptat cu sufletul la gură fericitul eveniment, luni seară s-a anunţat naşterea primului copil al ducelui şi ducesei de Cambridge, al treilea în linia de descendenţă la tronul britanic şi, potrivit genealogilor francezi, urmaş al lui Vlad Ţepeş.

Copilăria şi educaţia în cadrul familiilor regale engleze

În trecut, copiii familiilor regale britanice, care erau crescuţi aproape în exclusivitate de guvernante, nu se întâlneau niciodată cu oameni simpli şi ăşi petreceau timpul studiind istorie, latină sau greacă. Recent, părinţii regali au încercat să îşi facă odraslele să se simtă mai „normale“, permitându-le să intre în contact cu persoane ale căror vieţi sunt mai puţin fericite.

EDITORIAL Mihaela Codreanu, jurnalist român la Londra: Şi ce dacă vine bebeluşul regal?

Regina vrea să plece în vacanţă, englezii îşi dau cu părerea despre soarta viitorului rege, în timp ce se luptă cu canicula, presa s-a săturat să stea pe lângă poarta spitalului, iar Kate ar fi probabil în stare să îi strângă de gât pe toţi (nu i-o fi nici ei uşor pe căldura asta).

Cum este anunţată naşterea unui „bebeluş regal”, potrivit tradiţiei din Marea Britanie

Anunţul viitorului moştenitor al Marii Britanii este o adevărată provocare pentru familia regală. Ce tradiţii va mai respecta Casa Regală, în condiţiile în care vestea naşterii poate fi răspândită în jurul lumii în doar câteva momente?

Cele mai interesante statistici legate de naşterile regale din Marea Britanie

Prinţul William şi soţia lui, Catherine Middleton, aşteaptă din moment în moment naşterea primului lor copil. Ducesa de Cambridge este, de luni dimineaţă, internată în spital şi se află în prima etapă de travaliu. În aşteptarea marelui eveniment, jurnaliştii CNN prezintă cele mai interesante numere, statistici şi informaţiile despre naşterile bebeluşilor regali din Marea Britanie.

INFOGRAFIE Entuziasm general în aşteptarea bebeluşului regal. Care sunt cele mai vehiculate nume pentru moştenitorul tronului britanic

Pe măsură ce se apropie sorocul ducesei de Cambridge, Kate Middleton, presa din arhipelagul britanic şi din toată lumea aşteaptă răbdătoare în corturi, în faţa spitalului St. Mary din vestul Londrei, unde a venit pe lume şi prinţul William.

FOTO VIDEO Naşterea „bebeluşului regal”: Kate Middleton a fost internată luni în spital şi a intrat în travaliu

Palatul Kensington a anunţat luni dimineaţă că ducesa de Cambridge, Catherine Middleton, a fost internată în spital şi se află în prima etapă de travaliu, un moment aşteptat deopotrivă de casa regală a Marii Britanii, şi de jurnaliştii care se află de două săptămâni în faţa spitalului Saint Mary din Londra şi de lumea întreagă.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite