Europa

articolul anterior articolul urmator

Tânără musulmană, bătută şi rasă în cap de familie pentru că avea o relaţie cu un creştin. Reacţia dură a autorităţilor din Franţa

58
24 Oct 2020 17:06:56
Autor: News.ro
FOTO EPA
FOTO EPA

Cinci membri ai familiei unei tinere bosniace musulmane care a fost rasă în cap şi bătută de ei în august, la Besançon, pentru că avea o relaţie cu un sârb creştin, au fost expulzaţi sâmbătă de Franţa, ei fiind trimişi la Sarajevo, a anunţat ministrul francez de Interne, Gerald Darmanin, potrivit AFP.

Este vorba de părinţii tinerei şi de trei dintre copiii lor, potrivit unor surse.

Părinţii au fost reţinuţi vineri seară, după încheierea procesului lor la Besançon, ei fiind condamnaţi în primă instanţă la un an de închisoare, dintre care patru cu suspendare, şi la interdicţie de acces pe teritoriul Franţei timp de cinci ani.

Unchiul şi mătuşa fetei, şi ei condamnaţi la fel ca părinţii, beneficiază de statutul de refugiat.

Tânăra de 17 ani se va afla în grija autorităţilor franceze şi atunci când va deveni majoră va primi permis de şedere în Franţa.

Cazul fetei bosniace a suscitat emoţii puternice în Franţa, iar în august ministrul Darmanin asigura că persoanele vinovate vor fi expulzate după încheierea procedurilor judiciare.

La audieri, tânăra şi familia iubitului său, prezentă în momentul faptelor din 17 august, au afirmat că fata a fost dusă în camera sa, bătută de cei patru adulţi şi rasă în cap de unchiul său.

Părinţii, unchiul şi mătuşa au recunoscut o parte din faptele care li s-au imputat şi au susţinut că tatăl a fost cel care a ras-o pe fată în cap pentru a o pedepsi, ca să nu mai iasă, după ce tânăra ar fi fugit cu iubitul ei, cei doi lipsind patru zile. Iubitul tinerei este cu trei ani mai mare decât ea.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

58 Comentarii

geek-a-contra
24.10.2020, 17:14:51

cum am mai spus: daca esti musafir si nu-ti place cum merg lucrurile acasa la mine esti binevenit, si te si incurajez, sa pleci inapoi acasica la tine.

+34 (34 voturi)
Moishe Schlesinger
24.10.2020, 17:36:04

daca tefelistilor din franta nu le convine atunci sa paraseasca emiratul francez.

-16 (28 voturi)
Gheorhge Popescu
24.10.2020, 17:25:37

Prea puțin, dar mai ales prea târziu: islamul face ravagii în Occident. Într-o generație cel mult se va vorbi despre introducerea șariei în legislația europeană - or să găsească ei formule cosmetice de exprimare. În Marea Britanie deja nu mai ai voie să fii creștin.

+11 (23 voturi)
Razvan
24.10.2020, 17:32:06

Chiar e prea putin, oamenii astia vin dintr-o cultura tribala, nu se pot adapta. Pe astia poti sa ii expulzezi, nici macar pe aia care erau refugiati nu i-au expulzat. Ce te faci cand deja le-ai dat cetatenie sau sunt nascuti acolo, de astia nu mai scapi. Sigur, sunt beneficii la imigratie dar costurile integrarii unor oameni care nu vor si nu pot sa se integreze e infinit. Generatii peste generatii de oameni inadaptati, usor manipulabili la influente externe vor reprezenta un cal troina constant.

+14 (14 voturi)
Fane
24.10.2020, 17:52:55

La noi sigur sarea Dorneanu KGB in ajutorul animalelor. Imediat intorcea decizia de expulzare.

+6 (12 voturi)

Vezi toate comentariile (58)

Modifică Setările