Franţa. Fostul premier Edouard Philippe a fost reales primar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Edouard Philippe FOTO EPA-EFE
Edouard Philippe FOTO EPA-EFE

Fostul premier al Franţei Edouard Philippe, care a demisionat săptămâna aceasta după aproape trei ani de mandat, a fost ales duminică dimineaţă primar al oraşului Le Havre, informează AFP.

Candidatura lui Edouard Philippe la postul de edil al Le Havre a fost aprobată cu 47 de voturi pentru din 59 în timpul primei şedinţe a noului consiliu municipal.

Astfel, Philippe se întoarce la cârma acestui oraş portuar de aproximativ 170.000 de locuitori din Normandia pe care l-a mai administrat în perioada 2010 - 2017.

În cel de-al doilea tur al alegerilor municipale din Franţa, care au avut loc duminica trecută, lista care îl avea în frunte pe Edouard Philippe a obţinut 58,93% din voturile exprimate.

Edouard Philippe, în vârstă de 49 de ani, a fost înlocuit în funcţia de premier de Jean Castex, un funcţionar de rang înalt în vârstă de 55 ani responsabil până de curând de ieşirea Franţei din carantină.

Această remaniere guvernamentală era aşteptată în Franţa, în condiţiile în care preşedintele Emmanuel Macron mizează pe o reorientare a mandatului său în următorii doi ani.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite