Europa

articolul anterior articolul urmator

Franţa: greva organizată în semn de protest faţă de reforma pensiilor va afecta sistemele de transport până pe 9 decembrie

2
7 Dec 2019 13:32:25
Autor: Ştefana Radu

Traficul feroviar va fi în continuare afectat în Franţa, cel puţin până luni, ca urmare a grevei generale organizate de sindicate în semn de protest faţă de intenţia guvernului de a reforma sistemul de pensii, scrie Le Monde.

În schimb, traficul aerian ar trebui să revină la normal, potrivit sursei citate. Până la acest moment, nu există curse anulate pentru ziua de sâmbătă, potrivit Le Monde.

Sâmbătă dimineaţă, căile ferate franceze (SNFC) au confirmat că traficul feroviar va fi funcţional doar în proporţie de 15 la sută pentru trenurile de navetă şi doar un TGV din şase va face curse. 

Joi, în prima zi a grevei, între 1 şi 1,5 milioane de oameni au participat la protestele organizate în mai multe oraşe din Franţa. Spre seară, marşurile au degenerat în acte de violenţă. În Paris, cele mai tensionate momente au fost în estul metropolei, în apropiere de Piaţa Republicii, unde poliţiştii francezi au folosit gazele lacrimogene.

Unii lideri ai greviştilor au avertizat că mişcarea de protest ar putea dura până când administraţia Macron va renunţa la reformarea sistemului de pensii.

Macron vrea să simplifice sistemul de pensionare, care cuprinde 42 de grupe diferite de salariaţi, cu pensii şi vârste de pensionare diferite.

Preşedintele francez susţine că sistemul este nedrept şi prea costisitor şi vrea să introducă unul nou prin care, pentru fiecare euro contribuit, să existe drepturi egale pentru pensionari. În schimb, sindicatele îl acuză pe preşedinte că vrea să limiteze protecţia socială a salariaţilor.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

mindrescu costel
7.12.2019, 13:53:33

nu il vad pe clapon in peisaj pe micul napoleone sau iar are greturi

costea petre
7.12.2019, 19:38:43

Franta este otara neguvernabila. Aici s-a produs si monstruozitztea de la 1789.