Gata cu austeritatea? Să ne mai gândim...

A făcut carieră declaraţia preşedintelui Comisiei Europene, José Manuel Barroso, privind sfârşitul austerităţii. Atenţie, însă, declaraţia sa a sunat aşa: „Deşi cred că această politică este fundamental corectă, consider că ea ea şi-a atins limitele”. Nu a spus nicăieri preşedintele Barroso că austeritatea a fost greşită!

Să însemne aceasta cu adevărat începutul unei cotituri în politicile economice din Uniunea Europeană? Să nu ne hazardăm.

În primul rând, Comisia Europeană doar propune anumite politici, dar aprobarea vine de la Parlament, ca reprezentant al celor 500 de milioane de cetăţeni şi de la Consiliu, ca reprezentant al celor 27, în curând 28 de state membre. Iar dacă Parlamentul este, tradiţional, anti-austeritate ( grupul PPE, deşi cel mai numeros, fiind pus în inferioritate pe această temă de către socialişti, liberali şi alte grupuri mai mici), cu Consiliul, lucrurile stau un pic altfel.

În urma complicatelor negocieri, desigur, netransparente, câştigă mai mereu austerilatea. Cuvântul Germaniei contează mult.

Să ne amintim cum proiectul de buget propus de Comisia Europeană pentru 2014-2020 a fost amputat în Consiliul European.  Un buget ”de creştere”, cum îl caracteriza chiar preşedintele Barroso. Şi care a ajuns unul ”de austeritate”, odată trecut prin filtrul şefilor de guverne. Pentru prima dată în istoria Uniunii, sumele alocate sunt inferioare celor din ciclul bugetar precedent.

Ba chiar şi atunci când austeritatea pierde la masa celor 27, ea recuperează pe parcurs. Cine mai ştie azi că Uniunea Europeană are un ”Pact de Creştere”? Dacă vă mai amintiţi, se întâmpla acum aproape un an, la acel Consiliu European cu cântec ( pentru noi), în care România a fost reprezentată de premierul Ponta.

Venit pe cai mari la Bruxelles, preşedintele proaspăt ales al Franţei, François Hollande, impunea acest acord. Şi se spune că l-a impus nu doar cu sprijinul Italiei (care, simbolic, chiar în acea seară bătea Germania la Campionatul European de Fotbal), ci şi cu al României – dacă locul la masă ar fi fost ocupat de preşedintele Băsescu, poate cancelarul Angela Merkel ar fi avut câştig de cauză. Dar chiar şi aşa, nimic fundamental nu s-a schimbat după ”Pactul de creştere”.

Declaraţia preşedintelui Barroso are însă importanţa ei politică. În mai anul viitor vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European, primele după Tratatul Lisabona, care conferă adunării de la Bruxelles şi Strasbourg puteri sporite.

Parlamentul va alege preşedintele Comisiei Europene, pe baza propunerii Consiliului European, dar care trebuie să ia în considerare rezultatele alegerilor. Pentru prima dată, familiile politice îşi vor prezenta candidaţii pentru preşedinţia Comisiei.

Iar dacă austeritatea se ”vinde” bine electoral în Germania –  pentru nemţi, este un tratament care li se aplică altora - nu acelaşi lucru se întâmplă în flancul sudic. PPE are nevoie să recupereze ceva în ţări precum Spania, Portugalia, Grecia, Cipru, România, Bulgaria şi să-i dea o lovitură dură unui François Hollande în pierdere de viteză, pentru a spera să domine în continuare Comisia Europeană. Iar cetăţenii acestor ţări nu pot fi atraşi în niciun caz cu austeritate. Pentru ei pare să fi fost declaraţia preşedintelui Barroso.

Dar pentru ca o asemenea declaraţie să aibă şi efecte, ar trebui ca statele membre, mai ales cele ”mari”, să  facă o schimbare de direcţie. Şi cine să o facă? Franţa merge prost şi preşedintele Hollande nu poate fi, cel puţin în momentul de faţă, liderul anti-austeritate care se prefigura. Noul premier italian Enrico Letta se pronunţă, de asemenea, împotriva austerităţii, dar se află de-abia la început, iar problemele ţării sale sunt uriaşe. România, deşi a şaptea ţară ca mărime a populaţiei, este o economie totuşi, mică iar greutatea ei politică în Uniune este redusă, din numeroase motive.

De partea cealaltă, o relaţie tot mai strânsă Berlin-Londra, plus sprijinul statelor nordice, fac ca blocul ”pro-austeritate” să rămână redutabil. Să aşteptăm, aşadar, o declaraţie de genul celei a preşedintelui Barroso, dar venită de la Berlin. Până atunci, să rămânem cu picioarele pe pământ.