General american: Rusia ridică „o nouă cortină de fier“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Generalul Ben Hodges FOTO EPA-EFE
Generalul Ben Hodges FOTO EPA-EFE

Rusia încearcă să ridice „o nouă cortină de fier“, de această dată la Marea Neagră, cu România, Bulgaria, Turcia, pe de o parte, şi cu Republica Moldova, Georgia, Ucraina, pe de altă parte, pentru a-şi putea folosi forţa împotriva ţărilor care nu fac parte din NATO, afirmă fostul comandant al Forţelor terestre americane în Europa (USAREUR), generalul în rezervă Ben Hodges.

„Ceea ce a făcut Rusia în Crimeea s-ar putea extinde şi în Odesa“, în sud-vestul Ucrainei, a avertizat Ben Hodges într-un interviu acordat publicaţiei ucrainene „Segodnia“.

În opinia sa, Rusia depune eforturi pentru ridicarea unei noi cortine de fier, la Marea Neagră, cu România, Bulgaria, Turcia, pe de o parte, şi cu Republica Moldova, Georgia, Ucraina, pe de altă parte, în scopul de a exercita presiuni asupra statelor din regiune care nu sunt membre NATO.

În acest context, el îndeamnă Ucraina să îşi modernizeze flota şi să intensifice schimbul de informaţii cu România, Georgia şi Statele Unite.

Întrebat dacă incidentul naval de la sfârşitul lui noiembrie 2018, când Garda rusă de Coastă a sechestrat trei nave militare ucrainene în timp ce traversau Strâmtoarea Kerci, s-ar putea repeta în cazul gazoductelor „Turkish Stream“ şi „Nord Stream 2“, mai ales că Rusia a ameninţat cu utilizarea forţei în apărarea infrastructurii sale strategice, generalul american nu a exclus un astfel de scenariu.

„Rusia ar putea încerca să facă acest lucru. Am participat la discuţii în care am examinat scenariul blocării de către Rusia a Klaipedei, în Lituania, din cauza unei prezumtive ameninţări faţă de Nord Stream“, a declarat el.

Potrivit lui Ben Hodges, NATO nu are de ales decât să îşi sporească prezenţa în Marea Neagră, pentru a asigura libertatea de navigaţie şi a descuraja Rusia de la acţiuni agresive.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite