Europa

articolul anterior articolul urmator

Generaţia pierdută. Ce riscă UE prin sacrificarea tinerilor?

18
24 Apr 2013 18:24:39
Diana Rusu

În vremuri tulburi ca acestea, autorităţile se concentrează exclusiv pe soluţiile imediate şi pierd din vedere implicaţiile pe termen lung ale unor decizii luate astăzi. La 4 ani de la începutul crizei economice din Europa, UE se confruntă cu un şomaj fără precedent în rândul tinerilor sub 25 de ani, 23,7%, cifră ce continuă să crească.

Rapoartele oficiale vorbesc despre generaţia pierdută, parafrazându-l pe Hemingway pentru a defini o categorie a victimelor indirecte ale crizei economice. Tinerii generaţiei pierdute portretizate de scriitorul american erau victimele primului război mondial, în timp ce noi suntem daunele colaterale ale unui conflict economic, care a inceput deja să modifice balanţa socio-demografică a Europei Unite. Un simplu exemplu în acest sens, ne indică tendinţa tinerilor cu studii superioare de a migra spre alte state din UE pentru obţinerea unui loc de muncă şi a unui pachet salarial care să le asigure un trai decent. Şi nu vă grăbiţi să concluzionaţi că vorbim doar despre România. Nu, ţările cu grave probleme economice ale Uniunii resimt acest trend la fel de puternic ca şi ţara noastră.

Primele două locuri în topul şomajului înregistrat la tinerii de sub 25 de ani sunt ocupate la nivelul Uniunii Europene, de Grecia, cu 58%, şi Spania, cu 55,7%, state cu serioase probleme economice şi financiare. Şi mai îngrijorător este faptul că de astăzi, autorităţile europene au decis să acopere în programele şi bugetele pentru tineri şi categoria de vârstă 25-30, un puternic semnal de alarmă asupra efectelor devastatoare ale celor 4 ani de criză. Consecinţele unui şomaj record în rândul tinerilor sub 30 de ani se vor vedea pe termen mediu-lung în scăderea dramatică a populatiei la nivelul UE, migraţia spre zonele prospere, care va aduce cu ea probleme deja cunoscute pentru populaţia nativă, şi nu în ultimul rând o posibilă escaladare a conflictelor sociale bazate pe resentimente faţă de valorile Uniunii Europene. Fără să luăm în calcul implicaţiile asupra contribuţilor la fondurile de pensie ale generaţiei active care are acum 40-50 de ani.

Problema şomajului la tineri a încetat demult să mai fie doar o chestiune naţională şi trebuie tratată ca atare la nivel european, pentru a contracara instabilitatea pe care o poate crea. Fără suportul generaţiei sub 30 de ani, UE va întâmpina probleme în a se consolida în forma actuală, fără a vorbi de o posibilă evoluţie. Ultimii ani au demonstrat un interes foarte scăzut al tinerilor pentru alegerile europene (Croaţia, membră de la 1 iulie 2013, a înregistrat 20,8% prezenţă la vot pentru alegerile europarlamentare) şi o tendinţă alarmant de crescută spre susţinerea unor grupări politice anti-europene, dintre care unele cu platforme extremiste.

Comisia pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi Afaceri Sociale a Parlamentului European a reuşit să obţină aprobarea pentru implementare programului Youth Employment Initiative*, 2014-2020, aplicabil la nivelul regional, pentru zonele în care şomajul tinerilor depăşeste 20%. Bugetul alocat este de 6 miliarde de Euro, doar 0,62% din bugetul UE, cifră criticată de Forumul European al Tinerilor. A nu investi în tânăra generaţie este costisitor. Şomajul tinerilor costă plătitorii de taxe din UE aproximativ 153 miliarde de Euro pe an. Retorica discursurilor politice nu este suficientă: Europa trebuie să investească în tineret, în special prin susţinere directă şi organizaţii care să îi protejeze pe tineri. 13 miliarde de Euro pentru Erasmus şi 6 miliarde pentru Iniţiativa Forţei de Muncă pentru Tineri, însumează doar 1,6% din bugetul UE şi această cifră este insuficientă. Organizaţia Mondială a Muncii a estimat o investiţie de 21 miliarde de Euro pentru garanţia tineretului la nivelul UE.“ a declarat Peter Matjašič, preşedintele Forumului.

Este important să observăm şi care este realitatea din teren, pentru a putea înţelege cum este gestionat fenomenul. Alexandra, o tânără de 25 de ani, şefă de promotie a Facultăţii de Stiinte Economice si Afaceri, Universitatea Granada a declarat: “Din păcate, deşi Spania înregistrează cifrele dintre cele mai mari la şomajul pentru tinerii sub 25 de ani, angajatorii nu creează oportunităţi, ci mai degrabă speculează toată această situaţie în ceea ce priveşte condiţiile salariale. Preferă să evite contractele de muncă în favoarea unor colaborări cu persoane fizice autorizate, pentru a evita plăţile compensatorii în cazul disponibilizării, asigurările sociale, deşi statul spaniol încearcă să implementeze câteva reforme care să stimuleze angajările legale ale tinerilor.” Alexandra a confirmat faptul că tinerele elite ale Spaniei migrează spre Germania, Marea Britanie, Bruxelles, şi alte destinaţii nordice, în căutarea unor slujbe în domeniul de activitate.

Vă sună cunoscut? Da, nu este doar o problemă a României (ale cărei cifre scăzute referitoare la şomajul tinerilor nu reflectă realitatea, întrucât mulţi evită înregistrarea), ci este o chestiune foarte serioasă şi riscantă pentru viitorul Uniunii Europene. Sintagma tineri şi neliniştiţi  poate lua chiar şi o turnură agresivă, aşa cum nu puţine au fost cazurile în istorie. Să nu uităm că generaţia pierdută a Marii Depresiuni din perioadă interbelică a aderat la mişcările extremiste pe tot teritoriul european, creând o pagină neagră în istoria noastră, pe care sunt sigură că nu dorim să o vedem repetându-se.

 

*Iniţiativa pentru ocuparea forţei de muncă în rândul tinerilor

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

Vanatorul/d.c.
24.04.2013, 23:13:40

Forte bine documentat materialul. Nu in sensul volumului ci in cel al selectarii datelor cele mai importante. Cu alte cuvinte scurt si la obiect, fara "balast" sau "zorzoane" personale de interpretare. Imi permit sa adaug o observatie cu privire la un alt aspect al somajului in randul tinerilor (si nu numai) din tarile vesteuropene. Practic, in intelegere cu familiile si cu suportul lor financiar si moral, acestia refuza locurile de munca considerate grele sau nefiind in concordanta cu studiile lor. Asa se face ca in domenii precum constructiile, turism, partial in sanatate, salubrizare, asistenta sociala, agricultura etc, activitatea este asigurata in mare parte cu mana de lucru imigranta.

+1 (1 vot)
paradoxal
25.04.2013, 01:02:50

Vanatorule mata ai deja un statut consacrat aici pe forum,te rog,spune-i Iuliei Rosu ca din nou un articol al domnului Cezar Maroti l-am gasit,citind de fapt alt articol,,legat de nesimtirea Crinesciana,(apoi am butonat si rebutonat,si nu apare nici la postari recente,dar articole scrise de domnul Tanasescu si altii stau atirnate la vedere,unele cu zilele,deja.(sa fie oare la mijloc ratiunile economice,luind in calcul,confesiunea majoritara a vizitatorilor,,??? ps alt paradox,la prieteni imi apare ca lui Diana Rusu ia placut articolul pe care tocmai ea la scris,,,,,,,,, Mah baieti de la adm tehnica a sitului,,,sunteti in concediu,cumva???

+1 (1 vot)
paradoxal
25.04.2013, 01:08:28

Lui Diana Rusu i-a placut articolul Generaţia pierdută. Ce riscă UE prin sacrificarea tinerilor?acum 4 ore

-1 (1 vot)
Diana Rusu
25.04.2013, 01:27:58

Domnule, daca singura dvs. problema este faptul ca am dat like la articolul meu, atunci nu cred ca era necesar sa pierdeti timp consemnand acest lucru. Se presupune ca suntem aici ca sa citim, sa ne documentam, sa dezaprobam opinii si idei, nu sa urmarim comportamentul de "social-media" al autorilor sau comentatorilor. As prefera sa ma criticati obiectiv sau nu pentru ceea ce scriu, nu prin verificarea profilului meu pt a vedea comportamentul meu pe acest site. In speranta ca ne putem intoarce la scopul acestor bloguri, cu respect, Diana

+3 (3 voturi)
paradoxal
25.04.2013, 01:41:28

Diana Rusu mai citeste odata ce am scris,(alt paradox,la prieteni imi apare ca lui Diana Rusu ia placut articolul pe care tocmai ea la scris,,,,,,,,,deci aberezi cu afirmatia ta precum ca,,Se presupune ca suntem aici ca sa citim, sa ne documentam, sa dezaprobam opinii si idei,nu sa urmarim comportamentul de "social-media" al autorilor sau comentatorilor. ps Personal, just, este criteriul bun sau mai putin bun,,dat de altii,nu de tine insuti la ce ai scris,,by the way,,e cam de ,,, sa iti dai tu singura plus si like,,,

-1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările