George Friedman: Unde a greşit Uniunea Europeană cu votul grecilor

Grecii au votat să respingă solicitările europene pentru noi măsuri de austeritate, cerute la schimb pentru noi fonduri ca băncile greceşti să poate funcţiona în continuare, notează George Friedman, preşedintele platformei de analize Stratfor, într-un material despre situaţia de după votul „nu“ din Grecia. Rezultatul acesta n-ar fi trebuit să surprindă pe nimeni.

Există trei motive pentru care rezultatul referendumului din Grecia nu ar fi trebuit să fie o surpriză. În primul rând, coaliţia de extremă-stânga, aflată la conducere – Syriza, este la conducere pentru că înţelege tendinţa grecească. În al doilea rând, pentru că dispreţul şi zeflemeaua cu care liderii europeni au tratat prim-ministrul şi ministrul de Finanţe din Grecia au convins grecii că, de fapt, sunt menite şi pentru ei, dar şi că cei dispreţuiţi atât de mult de conducerea Europei nu sunt chiar atât de răi.

În al treilea rând, şi cel mai important, liderii europeni au pus votanţii greci în poziţia în care aceştia nu mai aveau nimic de pierdut. Grecii au fost lăsaţi să aleagă între două forme de distrugere: una imediată, dar din care şi-ar putea reveni, şi una care implica sufocare pe termen lung, fără speranţe de salvare, continuă specialistul în analiza sa.

Raţionamentul greşit al europenilor

La fel cum a notat Fondul Monetar Internaţional (FMI), în timp ce menţinea o poziţie dură la adresa ţării, grecii nu-şi pot plăti împrumuturile şi nici nu pot scăpa de coşmarul economic fără o restructurare substanţială a datoriei, inclusiv o iertare semnificativă a unei părţi din bani, şi fără dorinţa de a crea o soluţie aplicabilă timp de mai multe decenii. FMI a fost clar şi că o austeritate intensificată, în afară de faptul că pune o povară imposibilă pe greci, va întârzia de fapt fie recuperarea ţării, fie plata datoriei.

Concentrarea pe pensii a făcut Europa să pară dură, dar de fapt a dat dovadă de prostie. Toate măsurile de austeritate cerute nu ar fi oferit destui bani pentru plata datoriilor fără o restructurare a lor.  

Dispreţul şi zeflemeaua cu care liderii europeni au tratat prim-ministrul şi ministrul de Finanţe din Grecia au convins grecii că, de fapt, sunt menite şi pentru ei, dar şi că cei dispreţuiţi atât de mult de conducerea Europei nu sunt chiar atât de răi.

De vreme ce liderii Europeni nu sunt proşti, este important să înţelegem ce joc au jucat. Ştiau perfect că măsurile de austeritate erau şi irelevante şi dăunătoare pentru plata datoriei. Ei au insistat în această luptă pentru că au crezut că vor câştiga, şi pentru că era important pentru ei să facă Grecia să capituleze, din motive mai mari.

Nicio altă ţară din UE nu este într-o situaţie atât de rea ca Grecia. Totuşi, există câteva, în special în sudul Europei, care au o datorie ce şi-ar dori să fie renegociată. Anul acesta, deşi ele se descurcă mai bine ca Grecia, chiar cu un şomaj ridicat (de exemplu, Spania are şomajul la 22,5%), două lucruri sunt neclare: primul – cum se vor prezenta acestă ţări peste un an sau peste doi, al doilea – ce guverne vor ajunge la conducere şi care va fi poziţia lor?

Grecia reprezintă mai puţin de 2% din Produsul Intern Brut al Uniunii Europene. Italia şi Spania sunt mai importante. Problema restructurării datoriei este că dacă o faci pentru o ţară, şi altele vor vrea acelaşi lucru. UE nu vrea să stabilească un precedent pentru crize viitoare sau pentru guverne anti-europene.

Strategia din trecut a UE a fost psihologică: semănarea fricii despre ceea ce înseamnă falimentul, semănarea fricii despre consecinţele ieşirii din zona euro şi susţinerea faptului că UE nu are capacitatea de a face concesii.

Liderii europeni au cerut măsuri de austeritate, dar i-au legat de ei pe greci amânând plăţile. Ei se aşteptau ca Grecia să continue să joace acest joc. Nu şi-au dat seama că Syriza a ajuns la putere cu promisiunea că va pune capăt jocului. Ei au crezut că, sub presiune, coaliţia va ceda.

Europenii au greşit calculele. Ei au crezut că Grecia va fi mai flexibilă şi au vrut să demonstreze oricărei alte ţări sau partid de guvernământ care ar lua în considerare o astfel de manevră, care vor fi costurile. Europenii se temeau de riscul moral pe care îl presupunea compromiterea grecilor, dar astfel au creat o situaţie şi mai periculoasă pentru ei.

Noi ameninţări pentru Uniunea Europeană

Europa este o uniune atâta vreme cât un membru nu intră în probleme. După cum am mai spus, grecii au fost iresponsabili când s-au împrumutat, dar şi restul Europei a fost iresponsabil când a dat bani cu împrumut. Într-adevăr, băncile care au dat banii ştiau perfect în ce situaţie este Grecia, dar bancherii voiau să dea împrumutul pentru că aveau de câştigat din tranzacţii. 

În ceea ce-i priveşte pe greci, nu actualul guvern sau publicul a împrumutat banii. Aşa că această poveste va ajuta partide ca Podemos din Spania sau UKIP din Marea Britanie să-şi susţină cazul în faţa UE. 

În al doilea rând, jucând dur, europenii trebuie fie să continue acest joc, fie să ofere un compromis pe care nu l-ar fi oferit înaintea referendumului. Prima variantă prezintă Europa ca un potenţial duşman al naţiunilor care au dat de greu, iar cea de-a doua reprezintă o lezare a credibilităţii. E posibil ca europenii să continue discuţiile cu Grecia, dar vor avea un joc mai slab: votanţii greci, de fapt, le-au dezvăluit cacealmaua.

Opţiunile Greciei în cazul unui Grexit

Dacă Grecia se retrage din Uniunea Europeană, impactul asupra monedei va fi neimportant. Există cei care susţin că acest lucru reprezintă o catastrofă pentru euro, dar eu nu văd de ce, spune George Friedman.

Ceea ce ar fi extrem de periculos este ca Grecia să iasă din zona euro şi să supravieţuiască, dacă nu chiar să înflorească. Grecii sunt fixaţi acum pe UE ca fiind o sursă de bani şi există presupunerea că vor fi daţi afară de pe pieţele financiare globale dacă dau faliment. Dar nu este neapărat necesar să se întâmple aşa. 

Grecia are trei alternative de unde să-şi ia bani. Prima este Rusia. Cele două ţări au o relaţie încă din anii '70, fapt ce a fost destul de iritant pentru SUA şi Europa. Mai mult, ruşii încearcă să se răzbune pe europeni şi americani. De acord, şi ei o duc greu, dar nu la fel de greu ca în urmă cu câteva luni, iar Grecia este un premiu strategic.

Discuţiile dintre ruşi şi greci sunt greu de ghicit. Summitul ţărilor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud)  a început pe 6 iulie, iar grecii sunt invitaţi ca observatori şi, poate, să prindă vreo afacere.

În mod public, Rusia a spus că nu-i va oferi un împrumut direct Greciei, dar va profita de criză pentru a obţine bunuri în Grecia şi un angajament privind proiectul gazoductului Turkish Stream. Totuşi, salvarea Greciei ar oferi Rusiei o ocazie de aur de a pune o piedică în operaţiunile NATO şi de a se reafirma şi în altă parte, nu doar în Ucraina. În Europa centrală, imaginea este că Rusia şi Grecia au o înţelegere încheiată de câteva luni privind o salvare financiară, ceea ce ar putea fi motivul pentru care grecii au fost atât de curajoşi.

O altă sursă de fonduri, deşi mai improbabilă, este China şi unii dintre partenerii ei. Chinezii încearcă să se poziţioneze pe plan mondial, să devină o putere globală fără o armată globală şi cu o economie din ce în ce mai slabă. Singură, sau cu ajutorul altora, nu ar fi o mişcare prostească din partea Chinei să încerce să-i ajute pe greci, mai ales că-şi va crea o influenţă regională cu un cost destul de mic – doar câteva zeci de miliarde. Totuşi, banii vor veni la pachet şi cu costul politic de a înstrăina o mare parte din Uniunea Europeană, ceea ce transformă ajutorul chinez într-o posibilitate scăzută.

Într-un final, există fondurile de investiţii şi firmele americane. Aici sunt multe fonduri deoarece banii europeni, chinezi şi din Orientul Mijlociu au găsit siguranţă şi aproape zero dobânzi. Mulţi dintre ei şi-au asumat riscuri mai mari decât Grecia. Guvernul american s-ar putea să nu-i descurajeze, fie pentru că ar fi mai îngrijorat de influenţa chineză sau rusească de la est de Mediterană.

Grecia e posibil să fie interesată de o oportunitate de investiţie, dacă ia în considerare ce vremuri o aşteaptă după faliment. Ştim din cazul Argentinei că atunci când o ţară intră în faliment nu se creează un zid în jurul ei. Grecia are valoare şi, scăpată de datorie, reprezintă o investiţie atractivă, chiar dacă riscantă.

Liderii europeni s-au înghesuit singuri în colţul pe care nu-l voiau. Dacă îşi menţin poziţia, atunci ei vor deschide uşa ideii că există viaţă şi după Uniunea Europeană – acesta este singurul gând pe care liderii europeni nu-l vor confirmat.

Aşadar, este posibil ca europenii, descoperind că Syriza nu este pregătită să se supună poruncilor, vor negocia o înţelegere pe care Grecia să o poată accepta. Dar acesta este un alt precedent pe care UE nu vrea să-l stabilească. 

Nemţii încă sunt consideraţi viitorul Uniunii Europene. Ei sunt mai puţin îngrijoraţi de euro sau de datoria greacă decât sunt de zona de comerţ liber care absoarbe o parte din exporturile lor masive. Cu falimentul şi controlul creditelor, Grecia reprezintă o piaţă mică pe care ar pierde-o. Ultimul lucru pe care îl vor este ca această tendinţă să se răspândească, sau ca Germania să fie forţată să plătească pentru privilegiul de a salva UE.

Aşadar, în mai multe moduri, ochii noştri ar trebui îndreptaţi de la Grecia către Germania. Nemţii sunt inima conducerii UE şi ei vor decide următoarele mişcări, dar nu pentru binele blocului european, ci pentru binele Germaniei, care este înghesuită în acelaşi colţ ca UE, conchide George Friedman pentru Stratfor.