Germania după Merkel: Stabilitate, continuitate, echilibru şi luptă în trei

Angela Merkel FOTO EPA-EFE

Succesorul Angelei Merkel la conducerea CDU, Uniunea Creştin Democrată din Germania, după episodul intermezzo cu Annegret Kramp-Karrenbauer din 2018 până în februarie - când s-a retras pe fondul scăderii încrederii publice - va fi desemnat vineri, 15 ianuarie, într-o competiţie cu trei candidaţi, în format virtual.

Dar succesiunea pare a fi tot una care menţine stabilitatea, continuitatea şi echilibrul pe care l-a asigurat în ultimii 16 ani Angela Merkel. Cum va arăta Germania după Merkel e important atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru întreaga lume. Cancelarul german se va retrage după alegerile din septembrie anul acesta, având suficient timp pentru a reface punţile cu America lui Joe Biden.

Moştenirea Merkel. Un bilanţ greu de contestat

După un tangaj în timpul crizei refugiaţilor şi a deschiderii de a primi peste un million de oameni în Germania, în 2015, Angela Merkel a ajuns, după excelenta gestionare a crizelor succesive ale Germaniei şi Europei - cu precădere în pandemie - la 74% rată de încredere, cu nouă luni înainte de a părăsi poziţia de Cancelar şi înainte ca partidul său, CDU, să decidă succesorul său la conducerea partidului şi, cel mai probabil, la funcţia de Cancelar, după viitoarele alegeri generale din septembrie.

CDU a condus Germania Federală timp de 50 de ani din cei 71 de ani de la re-fondarea ca stat democratic, după al Doilea Război Mondial. La cea de-a 33-a Convenţie a partidului – amânată deja de două ori pe motiv de Covid-19 şi mutată, prin acordul contracandidaţilor, în premieră în format online - Angela Merkel vine după ce a condus partidul 18 ani direct şi mai bine de doi ani de facto, şi va părăsi funcţia de Cancelar după 16 ani de mandat. Doamna Merkel rămâne, la 66 de ani, imaginea majoră şi definitorie a europenismului şi a continuităţii proiectului european, fiind şi cel mai longeviv membru al Consiliului European.

Principala critică la adresa actualului Cancelar este faptul că a condus cu gândul mai mult la stabilitate decât cu ambiţia de a schimba sau progresa integrarea europeană. Cel mai important lider de pe continent şi din lume, la această oră, Angela Merkel mai este acuzată şi pentru faptul că, în spatele său, nu au crescut lideri alternativi şi că toţi cei care au contra-candidat-o vreodată s-au pierdut pe rând. Unele voci pun şi eşecul succesoarei sale formale la conducerea partidului, Annegret Kramp-Karrenbauer, tot pe seama forţei sale şi a figurii dominante pe care o reprezintă Cancelarul Merkel, avertizând şi pe viitorul preşedinte, indirect, că va risca aceeaşi postură. După câteva episoade vizibile care au ridicat semne de întrebare relative la sănătatea doamnei Merkel, depăşirea perioadei este vizibilă şi nimeni nu contestă ducerea la bun sfârşit, cu bine, a mandatelor sale.

Imaginea sa de Nemuritor şi abilităţile sale de gestiune a crizelor sunt binemeritate, odată ce Angela Merkel a trecut Europa şi Germania prin nenumărate episoade dramatice, de la criza economică globală şi cea a datoriilor suverane la criza refugiaţilor şi pandemia de coronavirus, menţinând unitatea şi coeziunea în faţa Brexitului şi mai ales în faţa agresivităţii beligerante a lui Donald Trump şi a pornirilor sale spre ruptură transatlantică, în primele momente ale mandatului său. Iar cheia reuşitei a rezidat în moderaţie şi echilibru, în înclinaţia spre consens şi evitarea rupturilor, a mişcărilor bruşte şi iniţiativelor prea riscante, de la lansarea eurobondurilor – deşi a acceptat în final mutualizarea împrumutului de 750 euro pentru pachetul de stimul economic post-pandemie – la evitarea tensiunilor faţă de unii membri mai incisivi şi recalcitranţi din UE, care resping regulile, dar mai ales cu atenţie deosebită faţă de vecinii pe care altă dată Germania i-a ocupat şi faţă de reticenţele acestora.

Angela Merkel a trebuit să navigheze între multiplele interese europene şi să gestioneze presiuni americane şi provocările Rusiei lui Putin, interesele afacerilor germane pentru Nord Stream 2 şi piaţa chineză faţă în faţă cu confruntarea ambilor actori autocraţi pentru represiuni împotriva drepturilor omului, de la asasinate pe teritoriul german şi european la tentativa de otrăvire cu Novicioc a serviciilor ruse împotriva lui Navalnîi, la situaţia dramatică din lagărele de detenţie din Xinjiang sau represiunile din Hong Kong ale Chinei. Pe aceeaşi linie, doamna Merkel a rezistat presiunilor franceze ale lui Emmanuel Macron pentru autonomia strategică europeană(eventual chiar o Armată Europeană finanţată de Germania şi condusă de Franţa) şi a optat pentru deschiderea spre refacerea relaţiei transatlantice şi revenirea SUA în prim plan sub preşedintele Joe Biden.

FOTO Shutterstock

O cursă în trei pentru continuitatea Germaniei

Miza conducerii CDU este enormă, pentru că toate sondajele de opinie arată că partidul stă excelent în sondaje, în ciuda gestionării pandemiei, iar preşedintele său va fi cel mai probabil viitorul Cancelar, căruia i se va încredinţa negocierea majorităţii şi a noului Guvern. Cel mai probabil, varianta Marii Coaliţii stânga dreapta CDU-CSU cu SPD, a cărei marcă a fost Angela Merkel, nu se va repeta. Totuşi, formula de coaliţie va fi tot o chintesenţă de Centru - centru-dreapta. În Germania, extremele stângă şi dreaptă, AfD şi Die Linke, ating circa 20% din spectrul politic. SPD are nevoie de opoziţie pentru a se reface şi a se reinventa, în timp ce Verzii, plasaţi mai la dreapta CDU-CSU, par să meargă spre 20% şi să se detaşeze ca virtuali parteneri de guvernare naturali. CDU-CSU este scontat la 35% din intenţiile de vot.

Cum Germania este un actor responsabil şi ancora de stabilitate a Europei, echilibrul şi continuitatea sunt atributele sale majore, fără surprize şi fără rupturi. Acest aranjament de tip echilibru de putere face ca promisiunea de continuitate să fie obligatorie pentru fiecare din competitorii la moştenirea Angelei Merkel. Cum la nivel european Brexitul a lăsat urme iar Franţa lui Emmanuel Macron nu pare bine plasată pentru a evita cu certitudine o sosire a extremelor în prim plan, Germania e singura permanenţă. De altfel, Preşedinţia Consiliului UE, asigurată de Germania în al doilea semestru al lui 2020, a fost marca echilibrului şi stabilităţii unei Europe unite, aşa cum CDU însuşi trebuie să rămână unit după competiţia care se anunţă complicată mai ales prin absenţa unui favorit evident la preşedinţie.

În cursă s-au înscris trei participanţi, cu state vechi de funcţionare în CDU. E vorba despre Armin Laschet, ministrul-preşedinte al Landului Nord-Rin-Westphalia, cel mai mare din cele 16 ale Germaniei, Friedrich Merz, un vechi contestatar al doamnei Merkel şi şef al grupului parlamentar CDU din Bundestag, înaintea preluării partidului de către doamna de fier, în 2000, şi cel de-al treilea, şeful Comisiei de Afaceri Externe, Norbert Rottgen, fost ministru al Mediului.

Fără carismă dar cu competenţe deosebite, Laschet este favoritul doamnei Merkel şi al establishmentului CDU, chiar dacă e abia pe locul trei în sondajele interne. Avantajul este experienţa de gestiune administrativă, care lipseşte celorlalţi doi. Merz este cel mai de dreapta şi adeptul atlanticismului şi al unei economii de piaţă liberă, cu mai puţine criterii şi limitări – dar care nu vrea nici el rupturi, ci o relansare a creşterii pentru că Germania ar fi încetinit prea mult. Rottgen are drept particularitate aplecarea şi cunoaşterea în politica externă şi o poziţie mai dură în privinţa Rusiei şi a Chinei, optând „nici pentru continuitate totală, nici pentru ruptură” faţă de era Merkel. Deci nici un candidat nu doreşte o revoltă împotriva epocii Merkel şi pledează pentru continuitate şi stabilitate a Germaniei în interior, a politicilor germane şi a Germaniei în UE şi în lume. Sondajele arată 27% sprijin pentru Merz, în scădere, 16% pentru Rottgen şi un Laschet urmându-l la scurtă distanţă, dar cu 21% care resping toate cele trei candidaturi, menţinând suspansul şi şansele tuturor.

Data de 15 ianuarie şi derularea alegerilor în format virtual a fost acceptată de toţi cei trei candidaţi, optând pentru unitatea partidului, chiar dacă Merz a ieşit public pentru a contesta blocarea candidaturii sale de către conducerea partidului. Retras din prim planul partidului între 2009 şi 2018, când a obţinut la mică distanţă de câştigător, a doua poziţie la conducerea partidului, Merz a fost preşedintele BlackRock, cea mai mare firmă de management investiţional a lumii, pe care a părăsit-o de curând pentru „a împrospăta partida conservatoare din Germania”.

Jens Spahn FOTO EPA-EFE

Episodul Spahn şi candidatura Soeder la postul de Cancelar

Pe lângă cei trei candidaţi declaraţi ai CDU, un al patrulea nume a mai fost vehiculat la nivelul CDU, în timp ce liderul partidului partener, CSU, din Bavaria, rămâne şi el un candidat bun de Cancelar. Este vorba despre Ministrul Sănătăţii, Jens Spahn, al doilea cel mai vizibil şi mai bine plasat om politic în Germania în aprecierea publicului, despre care s-a spus până duminică, 10 ianuarie, că are o candidatură sigură, cu probe directe lansate vineri de Der Spiegel şi de Bild că ar fi contactat membri CDU pentru a-şi evalua şansele. Protejatul fostului ministru de Finanţe Wolfgang Schaeuble, Spahn a câştigat atacând-o pe Merkel în privinţa a două teme, gestionarea crizei Euro şi a crizei migranţilor, două teme importante care au costat-o puncte, la vremea respectivă, pe Cancelar.

Ca ministru al Sănătăţii, Spahn a fost tot timpul în prim plan şi a asumat, în mare măsură, avantajele de imagine ale unei bune gestionări a pandemiei în Germania. El a cochetat chiar cu prima poziţie în sondajele vizându-i pe politicienii din Germania în acest an, depăşind-o cu un punct în unele sondaje pe doamna Merkel. Spahn l-a susţinut pe Armin Laschet pentru conducerea CDU, sperând că situaţia acestuia îl va recomanda pentru rocada prin care să-i preia poziţia în cursa pentru poziţia de cancelar. Cum Laschet a respins varianta, duminică, 10 ianuarie, Spahn a anunţat că vizează a doua poziţie în partid, cea de vicepreşedinte al CDU, susţinându-l pe Laschet la preşedinţie.

Vizita de săptămâna trecută a Cancelarului Angela Merkel în Bavaria a născut suspiciuni şi zvonuri, unele întreţinute chiar de cel în cauză, că premierul Bavariei, Markus Soeder, liderul CSU, partidul partener al CDU, ar putea să preia ştafeta de Cancelar după alegeri. Întrebată direct dacă crede că Soeder este un candidat puternic pentru a-i succeda, Angela Merkel a refuzat să comenteze, susţinând doar că e un lider bun. Vizita doamnei Merkel în Bavaria a fost lesne interpretată drept încoronarea simbolică a lui Soeder drept succesor la conducerea statului german, dar Cancelarul Germaniei a afirmat că va accepta invitaţia şi a altor premieri de landuri, fără a privilegia situaţia lui Soeder la candidatura de Cancelar.

De partea cealaltă, Partidul Social-Democrat – SPD, aflat într-o situaţia complicată după actuala guvernare de Mare Coaliţie, a ales să propună drept candidat pe Olaf Scholz, Ministru de Finanţe şi fost primar al oraşului Hamburg, considerat un tehnocrat pragmatic, departe de zona radicală de stânga, care a mai încercat această postură şi a ratat-o din perioada Schroeder. Deşi e cel mai bine plasat şi mai echilibrat candidat socialist, Scholz are în continuare probleme în a obţine susţinerea necondiţionată şi mai ales entuziastă a bazei partidului şi a activiştilor SPD. Perspectiva sa de a câştiga cursa rămâne strict teoretică, probabilitatea fiind restrânsă.