Germania va reporni termocentralele pe cărbune dacă Rusia opreşte livrările de gaze

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Habeck, ministrul german al Economiei / FOTO Arhivă / EPA-EFE
Robert Habeck, ministrul german al Economiei / FOTO Arhivă / EPA-EFE

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, urmează să prezinte marţi un decret de urgenţă care va permite Guvernului să repornească termocentralele pe cărbune şi petrol care au fost închise, în situaţia în care Rusia va opri livrările de gaze naturale, conform unui proiect legislativ consultat de Bloomberg.

Anul trecut gazele naturale au fost responsabile pentru 15% din producţia de electricitate a Germaniei. Acum ele trebuie să fie direcţionate cu prioritate spre industrie şi încălzirea locuinţelor, în situaţia în care vor apărea probleme de aprovizionare, astfel încât va fi nevoie să se recurgă la capacităţile nefolosite alte termocentralelor pe cărbune.

Conform planurilor, termocentrale pe cărbune cu o capacitate de 8,5 Gigawaţi precum şi termocentrale pe petrol cu capacităţi mai mici, care în prezent nu funcţionează, vor fi puse în stand by, ceea ce va permite operatorilor să furnizeze electricitate la cerere.

„Necesitatea unor capacităţi suplimentare de generare pe cărbune apare numai atunci când există un deficit de aprovizionare cu gaze sau dacă există ameninţarea unei crize a gazelor iar consumul de gaze naturale pentru producţia de electricitate trebuie să fie redus", se precizează în decretul de urgenţă, relatează Agerpres.

Totuşi, menţinerea în rezervă a termocentralelor pe cărbune nu va deraia obiectul Germnaiei de a înceta să mai utilizeze cărbune pentru producţia de electrictate în 2030.

„Trebuie să finalizăm eliminarea cărbunelui în Germania până în 2030. Acest lucru este mai important ca niciodată în criza actuală. Însă în drumul spre acel obiectiv, pe termen scurt, trebuie să ne consolidăm măsurile preventive şi să menţinem termocentralele pe cărbune în rezervă, o perioadă mai lungă de timp", se precizează în decretul elaborat de Guvernul de la Berlin.

Decretul va oferi posibilitatea Guvernului să repornească ermocentralele pe cărbune fără a avea nevoie de aprobarea Parlamentului, pentru o perioadă de până la şase luni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite