Europa

articolul anterior articolul urmator

Germania. Social-democratul Olaf Scholz se pregăteşte să guverneze începând din decembrie

1
22 Oct 2021 17:53:20
Autor: News.ro
Olaf Scholz FOTO EPA-EFE
Olaf Scholz FOTO EPA-EFE

Partidul Social Democrat (SPD), Verzii şi Partidul Liberal (FDP) au prezentat un calendar ambiţios al negocierilor vizând să-l instaleze pe Olaf Scholz la conducerea ţării până la începutul lui decembrie, înainte de Crăciun, relatează AFP.

În pofida diferenţelor dintre ele, cele trei partide poartă, de la începutul lui octombrie, negocieri într-un ritm susţinut, cu voinţa de a da o imagine de eficienţă şi dinamism.
 
Ele au lansat joi negocieri oficiale în vederea finalizării unei alianţe fără precedent şi au anunţat că vor să ajungă la un contract de coaliţie la sfârşitul lui noiembrie, pentru ca liderul social-democrat Olaf Scholz să-i succeadă Angelei Merkel ”în săptămâna lui 6 decembrie”.
 
Acest calendar este ”ambiţios”, a recunoscut Volker Wissing, secretarul general al FDP, în contextul în care presa îl cataloghează pe Scholz drept ”cancelar de Moş Nicolae”, o tradiţie puternică în Germania, sărbătorită la această dată.
 
Prima economie europeană ar urma să fie condusă pentru a patra oară în istoria sa de către un cancelar social-democrat, după Willy Brandt (1969-1974), Helmut Schmidt (1974-1982) şi Gerhard Schröder (1998-2005).
 

DIVERGENŢE CU PRIVIRE LA FINANŢE

 
Cele trei partide au pus vinerea trecută baza alianţei lor, prezentând un pre-acord de guvernare de 12 pagini, care recapitulează punctele de acord şi reformele pe care intenţionează să le realizeze în următoriipatru ani.
 
Între compromisuri nu se află însă o creştere a impozitelor, respectarea limitelor îndatorării, un obiectiv al neutralităţii carbonului devansat în 2030 şi creşterea salariului minim orar la 12 euro.
 
Ele au de reglat multe subiecte în vederea definirii unei foi de parcurs a unui viitor guvern în privinţa modului de finanţare a investiţiilor masive reclamate de către Verzi şi SPD, în timp ce FDP se arată intransigenţi în privinţa constrângerilor bugetare.
 
În vederea evitării unui conflict cu FDP, care se opune oricărei creşteri a fiscalităţii, SPD şi Verzii au îndemnat la ”creativitate” şi au sugerat să se înfiinşeze o structură a fondurilor publice care să permită o ocolire parţială a regulei cu privire la interzicerea îndatorării.
 
Verzii şi FDP au început, de altfel, un conflict în presă, fiecare partid revendicând portofoliul Finanţelor.
 
Liderul liberalilor, Christian Lindner, nu şi-a ascuns ambiţia de a deţine acest mandat, râvnit şi de către coliderul Verzilor Robert Habeck.
 
”Avem idei de politică fiscală foarte diferite. Concurenţa este aici, fără nicio îndoială. Încrederea în faptul că se va întâmpla aşa cum am convenit rămâne de dovedit”, aprecia el duminică, într-un interviu acordat ARD.
 

CALENDAR STRÂNS

 
Cele trei formaţiuni au detaliat joi calendarul viitoarelor lor reuniuni, la care partidul Angelei Merkel, marele perdant în alegerile legislative de la 26 septembrie, este doar spectator.
 
Experţi politici urmează să se repartizeze în 22 de grupuri de lucru pentru a aprofunda programul de guvernare, iar apoi se reunesc aproape zilnc pentru a ajunge la o sinteză, până la 10 noiembrie.
 
”Noi cerem grupurilor de lucru o muncă concentrată, mult angajament şi prezenţă, pentru că suntem foarte ambiţioşi”, a declarat Wissing.
 
Principalii conducători ai partidelor urmează să finalizeze, după aceea, documentul în vederea ajungerii la un acord final, la sfârşitul lui noiembrie.
 
Fiecare formaţiune urmează să valideze acest document - FDP în cadrul unui Congres special, iar Verzii printr-un vot online al membrilor.
 
Parlamentul este cel care urmează să-l aleagă în mod oficial pe Olaf Scholz, un politician de centru care deţine portofoliul Finanţelor, pentru a-i succede la cancelarie Angelei Merkel.
 
În cazul în care respectă aceste termene, cele trei partide o vor priva pe Merkel, cu doar câteva zile, de recordul de longevitate politică, deţinut de către mentorul său Helmut Kohl, care a deţinut postul de cancelar timp de 5.870 de zile.
 
Ultimele negocieri de coaliţie, în urmă cu patru ani, au traumatizat ţara, prin faptul că au durat peste cinci luni de zile. CDU a încercat iniţial să se înţeleagă cu Verzii şi FDP, însă liberalii au decis să se retragă de la negocieri, obligând CDU să se alieze cu SPD.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Utilizator Adevărul
23.10.2021, 01:55:21

Comentariu considerat abuziv.

Modifică Setările