Germania: Wolfgang Schäuble ar urma să devină preşedintele Bundestagului, renunţând la portofoliul Finanţelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Actualul ministru de Finanţe al Germaniei, conservatorul Wolfgang Schäuble, ar urma să renunţe la această funcţie pentru a deveni preşedinte al Bundestagului (Parlamentul Germaniei), relatează DPA, citând oficiali germani. Mutarea vine în contextul în care Angela Merkel se pregăteşte pentru negocieri deloc uşoare în vederea formării unei coaliţii du guvernare.

Blocul conservator al Angelei Merkel a obţinut la alegerile legislative federale de duminică numai 33% din voturi şi, în contextul în care social-democraţii lui Schulz au anunţat că vor să meargă în opoziţie, Uniunea Creştin-Democrată/Uniunea Creştin-Socială (CDU/CSU) ar trebui să facă o coaliţie cu două partide mai mici - FDP (Partidul Liber-Democrat) şi Verzii.

DPA notează că informaţia privind postul pe care ar urma să-l ocupe Schäuble în viitoarea legislatură vine în contextul în care liberalii din FDP au semnalat că vor portofoliul Finanţelor pentru a intra într-o coaliţie condusă de CDU. 

Schäuble, care are 75 de ani şi este parlamentar de 45 de ani, fiind deputatul cu cea mai mare vechime din Bundestag, s-a declarat dispus să accepte propunerile venite din propria sa tabără politică, mai ales în contextul în care conservatorii consideră că, după intrarea formaţiunii de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania în Parlament ca a treia forţă politică, ţara are nevoie de stabilitate mai mult ca oricând.

Potrivit Bild.de, Wolfgang Schäuble ar urma să fie propus oficial pentru postul de preşedinte al Bundestagului pe data de 17 octombrie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite