Europa

articolul anterior articolul urmator

Germanii vor testarea obligatorie

1
7 Aug 2020 12:17:06
Deutsche Welle

Persoanele care intră în Germania, venind dintr-o zonă de risc, va fi obligată să se testeze pentru coronavirus. Potrivit sondajului ARD-Deutschlandtrend, majoritatea germanilor susţin această măsură.

Începând de sâmbătă, toţi cei care doresc să călătorească în Germania, venind dintr-o ţară sau regiune cu un număr mare de infecţii cu coroanvirus, trebuie să se testeze. Prin această decizie, guvernul federal reacţionează la creşterea numărului de cazuri de COVID-19 în Republica Federală.

Potrivit unui sondaj reprezentativ, realizat de institutul demoscopic infratest-dimap pentru televiziunea ARD, 93 la sută dintre cei chestionaţi susţinând testarea obligatorie.

Pe de altă parte, decizia de a nu trece cheltuielile în sarcina persoanelor testate este mult mai puţin apreciată. Vârsta este decisivă: în timp ce majoritatea persoanelor sub 40 de ani, care călătoresc cu mare plăcere, apreciază drept pozitivă gratuitatea testelor pentru coronavirus, oamenii mai în vârstă resping în mare parte aceste condiţii.

Se cere mai mult control

28 la sută dintre cetăţenii chestionaţi de infratest-dimap sunt îngrijoraţi sau foarte îngrijoraţi că s-ar putea infecta ei înşişi sau membrii familiei cu virusul. La fel de mulţi respondenţi ar fi de acord ca statul să înăsprească suplimentar măsurile menite a combate pandemia.

Cu toate acestea, majoritatea este de părere că restricţiile din viaţa de zi cu zi sunt suficiente. Pentru mulţi germani controlarea respectării măsurilor antipandemice nu merge suficient de departe şi susţin sancţionarea mai dură a semenilor care nu respectă distanţarea fizică şi refuză să poarte mască.

Sâmbăta trecută, circa 20.000 de persoane au manifestat la Berlin împotriva măsurilor luate de stat în actuala criză coronavirus. Demonstranţii nu au respectat regulile de igienă, distanţarea minimă şi nu au purtat mască. Printre ei s-au aflat negaţionişti ai coronavirusului, indivizi care se opun vaccinării forţate, susţinători de teorii ale conspiraţiei, precum şi grupări politice de dreapta, dar şi oameni cu orientări de stânga. Potrivit ARD-Deutschlandtrend, doar 11 % dintre cetăţenii germani sunt de părere că restricţiile cotidiene merg prea departe.

Se redeschid şcolile

Începutul noului an şcolar după vacanţa de vară va fi o altă probă de foc pentru responsabilii politici. Cursurile au fost reluate săptămâna aceasta în landurile Mecklenburg-Pomerania Inferioară şi Hamburg. În Berlin, Brandenburg, Schleswig-Holstein şi în cel mai populat land german, Renania de Nord-Westfalia, şcolile reîncep săptămâna viitoare.

În unele landuri federale din Germania au reînceput şcolile după vacanţa de vară (picture-alliance/dpa/J. Büttner)În unele landuri federale din Germania au reînceput şcolile după vacanţa de vară

60 la sută dintre germani şi 58 la sută dintre părinţii copiilor cu vârste şcolare se tem că şcolile sunt în prezent mai puţin sau slab pregătite pentru a relua cursurile. În sălile de clasă, nu va mai fi valabilă distanţa minimă, în acest fel garantându-se că orele se pot ţine din nou în mod normal. Reducerea numărului de elevi în clase este imposibilă, Germania ducând lipsă acută de profesori. 

Cei mai mulţi părinţi cer ca ţinerea orelor să aibă din nou loc la şcoală. Aproape nimeni nu ar dori un nou lockdown, ca în primăvară, când elevii s-au văzut obligaţi să înveţe parţial sau în totalitate de acasă. Cu toate acestea, mulţi părinţi ar fi de acord ca orele să fie ţinute în mod alternativ, la şcoală şi de la distanţă. Probabil şi în speranţa că în acest fel numărul de elevi dintr-o clasă ar putea fi redus.

Încontro se îndreaptă economia?

Consecinţele economice ale crizei actuale continuă să provoace disconfort în rândul populaţiei. La fel ca în iunie, şase din zece germani descriu situaţia economică din Germania ca fiind mai puţin bună sau chiar rea. Această perspectivă este strâns legată de incertitudinea cu privire la evoluţiile viitoare.

Cei mai mulţi cetăţeni sunt încă preocupaţi de faptul că economia s-ar putea deteriora. Cu toate acestea, doar unul din patru germani cu drept de vot manifestă îngrijorare sau foarte mare îngrijorare privind propria situaţie economică şi doar unul din cinci angajaţi cu privire la locul de muncă. În acelaşi timp, îngrijorările legate de locul de muncă au crescut încă din primăvară.

Pe lângă limitarea numărului de infecţii, dezvoltarea unui vaccin eficient şi sigur ar putea să fie decisivă pentru normalizarea condiţiilor economice. Disponibilitatea actuală a germanilor de a se vaccina împotriva COVID-19, în cazul în care un asemenea vaccin ar exista pe piaţă, este ridicată. 74 la sută dintre cetăţenii germani chestionaţi spun că sigur sau probabil se vor vaccina. După focarul de gripă porcină din 2009, disponibilitatea germanilor de a se vaccina era de numai 34 la sută. 

O întrebare nelipsită în sondajul ARD-Deutschlandtrend: Dacă duminică ar fi alegeri, cu cine aţi vota? (picture-alliance/U. Baumgarten)O întrebare nelipsită în sondajul ARD-Deutschlandtrend: Dacă duminică ar fi alegeri, cu cine aţi vota?

Dacă duminică ar fi alegeri...

Cetăţenii germani au în continuare mare încredere în guvernul federal. 64 la sută dintre persoanele consultate de infratest-dimap apreciază drept pozitivă gestionarea crizei de către executiv. Astfel, cabinetul condus de Angela Merkel atinge valoarea record înregistrată la începutul lunii mai. 71 la sută dintre germani spun că sunt mulţumiţi sau foarte mulţumiţi de activitatea cancelarei Angelei Merkel.

În schimb, numai 60 la sută dintre germani sunt mulţumiţi de prestaţia ministrului Sănătăţii, Jens Spahn (coleg de partid cu Angela Merkel în CDU). Cifra este un pic mai mică în cazul ministrului de Finanţe, social-democratul Olaf Scholz - 57 la sută.

Dacă mâine ar avea loc alegeri, numai blocul conservator CDU/CSU s-ar bucura de o creştere a popularităţii, întrunind 38 la sută din voturi. SPD, în scădere cu un procent, se situează la 15 la sută. Scad şi ecologiştii aflaţi în opoziţie şi care în acest moment au o cotă de popularitate de 18 la sută. Alternativa pentru Germania (AfD) creşte cu un procent (11 la sută) iar Die Linke (Stânga) rămâne la 7 procente.Liberalii din FDP ar întruni 6 %. Astfel, în clipa de faţă este imposibilă o coaliţie care să excludă CDU şi CSU.

Sabine Kinkartzt - Deutsche Welle

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Alexa Alexandru
7.08.2020, 20:15:24

Titlul corect este: " Germania propune un test de corona pentru călătorii din zonele cu risc. " Călătorii din zonele cu risc de corona sunt obligați să facă un test de virus pulmonar la întoarcerea lor în Germania. Ministrul Jens Spahn (Sănătate Publică) a anunțat acest lucru. Cu această mișcare, guvernul german vrea să prevină un nou val de infecții. Oamenii care se intorc din vacanță se pot testa în mod voluntar pe aeroporturi, la întoarcere. În cazul unui rezultat negativ, călătorii care au fost în țările cu risc nu trebuie să stea în izolare timp de paisprezece zile. Germania consideră că Statele Unite, Turcia și Israel, printre altele, sunt riscante. De la începutul crizei coronei, 205.609 de persoane au fost infectate cu virusul din Germania. 9.118 de persoane au murit deja ca urmare a Covid-19.

0 (2 voturi)