„Grădina zoologică umană” din Norvegia anului 1914 a fost refăcută cu ocazia aniversării de 100 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Unele dintre pietrele culturale de temelie de acum un secol dăinuie şi în prezent. Oameni de pretutindeni ţin minte când s-a scufundat Titanicul sau când a început Primul Război Mondial, dar norvegienii nu ştiu că, în trecut, la Oslo, africanii erau ţinuţi într-o „grădină zoologică umană”.

Puţini îşi amintesc de „grădina zoologică umană” din Norvegia anului 1914, unde 80 de oameni au trăit, vreme de cinci luni, în captivitate, în „Satul Congo”, înconjuraţi de artefacte africane indigene, ducându-şi viaţa de zi cu zi. 

La acea vreme, Norvegia avea doar două milioane de locuitori, dar 1,4 milioane dintre aceştia au vizionat aşa-numită expoziţie. Fapul că norvegienii nu ştiu nimic despre această întâmplare din istoria lor i-a intrigat pe artiştii Mohamed Ali Fadlabi şi Lars Cuzner, care au decis să recreeze „grădina zoologică umană” în cinstea aniversării de 100 de ani de luna viitoare.

Proiectul, finanţat în mare parte de guvern, a fost considerat de-a dreptul şocant şi a stârnit reacţii negative în rândul organizaţiilor anti-rasism. Fadlabi şi Cuzner vor folosi, pentru expoziţia lor, voluntari, pe care i-au instruit deja să îşi apere interpretarea în faţa mediei şi a întregii lumi. 

„Acest lucru merge prea departe. Singurii oameni care se vor bucura de această expoziţie sunt rasiştii. Copiii cu strămoşi africani vor auzi despre asta şi o vor considera o acţiune degradantă. Mi-e greu să cred că există vreo cale să fie realizată într-o manieră demnă”, a declarat, pentru Huffington Post, Rune Berglund, conducătorului Centrului Anti-rasism din Norvegia. 

Pe de altă parte, cei doi artişti susţin că este imposibil ca o întreagă comunitate să fie atât de indiferentă în faţa unui trecut atât de neplăcut, punctând prin întrebarea: „Cum ne confruntăm cu un aspect atât de neglijat al trecutului care încă ne afectează prezentul?”.

Mai mult decât atât, Fadlabi şi Cuzner sunt de părere că impulsul creării „grădinii zoologice umane” de la Oslo în 1914 este încă prezent şi dominant în gândirea norvegienilor şi în credinţele lor în legătură cu rasa şi naţionalitatea. 

„Se credea că grădinile zoo umane ofereau experienţe educaţionale importante, iar cea de la Oslo a jucat un rol cheie în construirea idendităţii naţionale a norvegienilor”, a declarat unul dintre artişti.

Prin această expoziţie, cei doi doresc să le reamintească norvegienilor felul în care strămoşii lor priveau oamenii din Africa – egali cu animalele. În final, întrebarea lansată de acest proiect este: este nevoie să vedem oameni în captivitate pentru a discuta deschis despre rasism şi diferenţele de rasă?


Citeşte şi:

Grădinile zoo umane, divertismenul rasist al occidentalilor din secolul trecut

Pentru mai bine de un secol, înainte de apariţia mijloacelor moderne de divertisment şi a turismului de masă, milioane de cetăţeni occidentali, dornici de senzaţional şi necunoscut, vizitau cele mai exotice expoziţii realizate vreodată în lume – grădinile zoologice umane.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite