Europa

articolul anterior articolul urmator

Grecia: Indignare după moartea lui Kostis, o focă-mascotă ucisă cu harponul

1
25 Jul 2021 14:13:31
Autor: News.ro
FOTO Eurokinissi via lifo.gr
FOTO Eurokinissi via lifo.gr

Una dintre focile emblematice de pe insula grecească Alonissos, Kostis, a fost ucisă cu harponul sâmbătă, un act care a provocat indignare printre locuitorii şi apărătorii mediului, a anunţat un ONG local, scrie Le Figaro.

Potrivit site-ului oficial al insulei, una dintre cele mai importante rezervaţii maritime din Europa, în această parte a Mării Egee există "zone specifice în care pescuitul este permis pescarilor amatori".

"Din păcate, încă o dată, se dovedeşte că răutatea şi prostia umană nu au limite! Am fost informaţi astăzi (sâmbătă) că foca-călugăr Kostis, care a devenit în ultimele luni mascota insulei Alonissos, a fost ucisă în mod deliberat", a anunţat ONG-ul grec MOm.

Animalul "a fost ucis de la distanţă cu un harpon", a precizat pe Facebook organizaţia, care acţionează pentru protejarea acestei specii ameninţate în Marea Mediterană. ONG-ul a precizat pentru AFP că foca mascul a fost găsită în 2018 de locuitorii insulei Folegandros, în Ciclade, foarte slăbită în urma trecerii uraganului Zorbas. 

Potrivit presei greceşti, are loc o mobilizare pentru a încerca să-l găsească pe autorul faptei. "Vestea a fost primită cu multă durere şi nu doar de membrii ONG-ului, care au avut grijă de Kostis mai multe luni, dar şi pentru toţi rezidenţii şi vizitatorii din Alonissos care au avut şansa de a o admira pe Kostis pe aproape", a adăugat MOm în mesajul său. 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Dan Andy
25.07.2021, 16:45:23

Probabil ca vre`un rusnac a comis asta!

Modifică Setările