Grecii au început greve masive, după ce Guvernul vrea să „transfere“ 25.000 de angajaţi publici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Grecia se pregăteşte pentru  o săptămână plină de greve şi proteste ale funcţionarilor publici, profesorilor şi personalului suplimentar din învăţământ, după ce guvernul de la Atena a promis creditorilor internaţionali că va transfera 25.000 de angajaţi din sectorul de stat.

În această dimineaţă s-au înregistrat şi primele incidente la Atena, unde poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa paznicii de şcoli care au încercat să pătrundă cu forţa în clădirea Ministerului Reformei Administrative. Şi aceştia sunt vizaţi de noile măsuri de austeritate, iar 60-70% dintre ei vor fi transferaţi, în alte zone ale ţării sau chiar şi pe alte posturi din sectorul public sau privat.

Grecii sunt nemulţumit de angajamentul pe care aleşii eleni l-au luat în în faţa troicii creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI) de a transfera forţat  12.500 de angajaţi din sectorul de stat până la sfârşitul lunii în curs şi încă atâţia până la sfârşitul anului, în cadrul aşa-zisei scheme de mobilitate a forţei de muncă. 

Angajaţii eleni vor primi o notificare, urmând să li se găsească un alt loc de muncă în următoarele opt luni. În acest timp, ei vor primi numai 75% din salariu pot fi concediaţi dacă la sfârşitul perioadei nu li se găseşte un alt post.

Profesorii sunt cei care au început luni greva. Ei vor fi urmaţi de personalul administrativ din învăţământ, de funcţionarii publici din organismele de ocupare a forţei de muncă şi de securitate socială, de personalul medical din spitalele de stat şi de avocaţi.

Miercuri a fost convocată o grevă de 48 de ore în tot sectorul public, fără a fi precizată durata protestelor.

Şomajul a atins o cotă record de 28%, în cel de-al şaselea an de recesiune pentru Grecia. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite