Grecii îşi vând insulele. Johnny Depp a dat 4,2 milioane de euro pentru un mic colţ de paradis din Marea Egee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Insulă greacă scoasă la vânzare FOTO Private Islands Online
Insulă greacă scoasă la vânzare FOTO Private Islands Online

Aviz amatorilor bogaţi! Mici colţuri de paradis din Marea Egee îşi caută noi proprietari. În ultimul timp, 45 de insule greceşti au fost vândute, şapte dintre ele fiind cumpărate de Qatar, relatează Russia Today.

Micuţul stat din Golful Persic a plătit numai trei milioane de euro pentru cele şapte insule, adică mai puţin de 500.000 de euro per unitate.

Nu este pentru prima oară când Qatarul investeşte în patrimoniul grec. În 2013, emirul Qatarului, şeicul Hamad bin Khalifa Al Thani, a virat 8,5 milioane de euro în schimbul a şase insule greceşti din Marea Ionică.

Un comerţ în plină expansiune

Grecia, care are o datorie uriaşă estimată la 312 miliarde de euro (177% din PIB), caută de zor resurse financiare pentru a-şi susţine economia. Una dintre soluţiile uşoare pare a fi punerea la vânzare a unor insule. Recent, Guvernul grec a pus la vânzare 12 insule, la preţuri care variază între trei şi 50 de milioane de euro. Totodată, unele agenţii s-au specializat în vânzarea unor insule private. De exemplu, agenţia Private Islands Online propune la vânzare mici colţuri din paradisul elen care pot fi alese dintr-un catalog.

Una dintre ultimele insule vândute este Stroggilo. Cumpărătorul este celebrul actor american Johnny Depp.

insula stroggilo

Potrivit agenţiei de presă ANA-MPA, actorul a plătit 4,2 milioane de euro pentru insula de 0,2 kilometri pătraţi din Marea Egee. FOTO sigmalive.com

Grecia vinde aproape tot pentru a ieşi din criză

O măsură mai puţin comentată s-a strecurat în acordul din 12 iulie între Grecia, FMI şi Eurogrup, şi anume crearea unui fond de investiţii în valoare de 50 de miliarde de euro. Fondul, creat ca instrument de rambursare a datoriei statului grec, va obţine bani în urma privatizării unor bunuri publice.

Pe site-ul fondului proape tot patrimoniul grec a fost scos la vânzare: de la insule, evident, la situri olimpice, companii publice, aeroporturi, porturi, plaje şi chiar staţiuni cu apă termală.

statiune termala din tesalonic

Staţiune cu apă termală din Tesalonic FOTO Hellenic Republic Asset Development Fund

„Este vorba, de fapt, de vinderea memoriei strămoşilor noştri, de vinderea istoriei noastre“, a conchis un consilier guvernamental grec pe marginea acordului din 12 iulie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite