Europa

articolul anterior articolul urmator

Guvernul britanic evaluează introducerea unor măsuri anti-pandemie, după ce numărul infectărilor a explodat

5
24 Oct 2021 18:00:57
Autor: Cristina Ene
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Marea Britanie pregăteşte terenul pentru implementarea planului B, a unor noi măsuri anti-pandemie, după ce responsabilii sanitari au avertizat asupra unui „vârtej de presiuni” asupra sistemului public de sănătate, mai ales în cursul iernii.

Reprezentanţii guvernului britanic au luat legătura cu autorităţile locale, vineri, pentru a afla nivelul de susţinere a „desfăşurării imediate a planului B- planul de iarnă”.
 
Dezvăluirile The Guardian vin în contextul în care doctori avertizează asupra amânării operaţiilor chirurgicale şi a deficitului de personal, dar şi unei triple ameninţări a gripei, Covid-19 şi virusului respirator sinciţial (RSV) ce afectează sever persoanele în vârstă şi copiii.
 
 
Premierul britanic Boris Johnson a rezistat până acum sugestiilor de implementare a planului B, o serie de măsuri între care introducerea paşaportului verde în cazul adunărilor mari de oameni, locurilor publice aglomerate dar şi obligativitatea măştilor de protecţie.
    
Un memo trimis de agenţia de siguranţă sanitară, marcat ca sensibil-oficial, a cuprins o solicitare  urgentă de evaluare către autorităţile locale.
 
„Monitorizăm îndeaproape datele. Premierul a spus explicit că acestea nu arată necesitatea planului B pe care îl avem însă pregătit dacă se cer măsuri pentru a preveni creşterea spitalizărilor, ceea ce ar pune o presiune nesustenabilă asupra sistemului public”, a spus un purtător de cuvânt al guvernului.
 
Guvernul britanic îşi pune încă speranţa în accelerarea vaccinării cu doza a treia astfel încă să fie evitată necesitatea reimpunerii unor restricţii.
 
„Vaccinurile sunt calea de a trece cu bine iarna. Am făcut progrese fenomenale însă munca noastră nu s-a terminat, pentru că ştim că protecţia vaccinală scade după şase luni. Faceţi-vă doza a treia pentru ca voi, familia şi apropriaţi voştri să fiţi în siguranţă”, a spus premierul britanic, subliniind faptul că apelul se adresează celor eligibil pentru o doză booster, celor care nu au făcut a doua doză şi copiilor care pot fi imunizaţi.
 
Duminică, Marea Britanie a înregistrat  44.985 de noi cazuri, după ce ultima dată raportase circa 50.000. Anglia a raportat 135 de decese.
 
 
Oficialii NHS au avertizat asupra faptului că presiunile Covid s-au adăugat problemelor de personal, eforturilor de a face faţă restanţelor chirurgicale, aşteptărilor lungi în departamentele de urgenţă şi dificultăţilor cauzate de alte infecţii respiratorii. "Este un pachet întreg de probleme care se combină, foormând un vârtej de presiune", a spus Saffron Cordery, directorul executiv adjunct al furnizorilor de NHS. „ COVID a exacerbat aceste provocări şi a mai adus unele în plus”.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

5 Comentarii

Ionel Marcu
24.10.2021, 18:08:01

50.000 de cazuri pe zi, raportat la populație, e echivalent cu 15-17.000 le noi. Diferența netă apare la decese, 135, față de un număr triplu la noi. Mortalitatea mult mai scăzută vine de la rata de imunizare, dublă în UK.

+8 (12 voturi)
AltGr PrtScr
24.10.2021, 18:54:25

Ba nu de la aia vine și o știi bine

-7 (13 voturi)
fact check
24.10.2021, 21:00:48

@ AltGr PrtScr, dar explica tu, cu cuvintele tale, de la ce vine.

+7 (7 voturi)
Mironov George
24.10.2021, 22:21:15

Vine cumva de la HMS?

+8 (8 voturi)
Richard Carroll
24.10.2021, 19:21:10

Ca sa stiti la ce dezinformare va expuneti pe acest forum, iata un raport live al postarilor antivacciniste pe forumurile Adevarul: https://telegra.ph/LIVE---Postaci-Antivaccin-Forumurile-Adevarul-10-20 Iata de ce suntem colonia de leprosi a Europei.

-2 (2 voturi)
Modifică Setările