Europa

articolul anterior articolul urmator

Guvernul Johnson anunţă oficial că va opri „imediat” libera circulaţie a persoanelor în cazul unui Brexit fără acord

18
19 Aug 2019 18:22:01
Autor: News.ro
Boris Johnson FOTO EPA-EFE
Boris Johnson FOTO EPA-EFE

Guvernul premierului britanic Boris Johnson a anunţat luni că vrea să pună „imediat” capăt liberei circulaţii a persoanelor în cazul unui Brexit fără acord la 31 octombrie - o înăsprire a poziţiei faţă de precedentul Guvern, relatează AFP.

Fostul premier Theresa May, căreia Boris Johnson i-a succedat la 24 iulie, prevedea o ”perioadă de tranziţie”, inclusiv în cazul lipsei unui acord al divorţului cu UE, care să le permită cetăţenilor europeni să vină în Regatul Unit, să munească sau să studieze fără demersuri speciale.
 
”Libera circulaţie, aşa cum există ea acum, se va termina la 31 octombrie, când Regatul Unit va părăsi UE”, a anunţat o purtătoare de cuvânt a numărului 10 de pe Downing Street.
 
”De exemplu, noi vom introduce imediat reglementări mai stricte în domeniul criminalităţii privind persoanele care intră în Regatul Unit”, a spus ea, precizând că celelalte schimbări imediate în vederea implementării unui nou sistem de imigraţie se află deja ”în curs de elaborare”.
 
Ea a amintit că Boris Johnson doreşte să introducă un sistem pe bazăde puncte, după modelul australian.
 
”The3million”, o asociaţie care apără interesele celor 3,6 milioane de cetăţeni europeni cu reşedinţa în Regatul Unit, a denunţat acest anunţ.
 
”Este iresponsabil, iar acest lucru deschide calea unei discriminări generalizate”, a criticat asociaţia pe Twitter.
 
Potrivit Guvernului, peste un milion de europeni au obţinut, până la sfârşitul lui iulie, un statut de ”rezident permanent” pentru a continua să trăiască în regat după Brexit.
 
La începutul lui august, premierul a anunţat un proiect de acordare accelerată de vize, cu scopul de a atrage ”cele mai bune creiere” şi a permite Regatului Unit ”să continue să fie o superputere ştiinţifică” după Brexit.
 
El a promis, de asemenea, să protejeze drepturile cetăţenilor europeni în regat, pentru ca aceştia să poată continua să trăiască în ţară, inclusiv în cazul unui Brexit fără acord (”no deal”).
 
Libertatea circulaţiei persoanelor le permite cetăţenilor europeni să circule şi să facă sejururi în mod liber în statele membre UE.
 
Ea este una dintre cele patru libertăţi fundamentale ale pieţei unice - alături de libertatea circulaţiei capitalurilor, bucurilor şi serviciilor.
 
JOHNSON ÎNDEAMNĂ FRANŢA ŞI GERMANIA LA COMPROMISURI ÎN PRIVINŢA BREXITULUI
 
Pe de altăparte, Boris Johnson a îndemnat luni Germania şi Franţa să deschisă calea către un compromis cu privire la Brexit, şi a dat asigurări că Marea Britanie este pregătită să părăsească Uniunea Europeană fără un acord (”no deal”), relatează reuters.
 
”Vom fi pregătiţi să plecăm la 31 octombrie, cu acord sau fără”, a declarat presei şeful Guvernului britanic, care este aşteptat la Berlin miercuri, iar la Paris joi.
 
”Bineînţeles, prietenii şi partenerii noştri de cealaltă parte a Canalului Mânecii sunt un pic reticenţi în a-şi schimba atitudinea. Foarte bine. Eu sunt convins că o vor face. Sper că vor face un compromis. Ei au văzut că Parlamentul britanic a respins în trei rânduri acordul retragerii, că (”plasa irlandeză de siguranţă”) backstop nu funcţionează, că acesta nu este democratic. Sper că vor considera că e bine să facă compromisuri”, a spus el.
 
”Eu vreau un acord. Noi suntem pregătiţi să cooperăm cu prietenii şi partenerii noştri pentru a ajunge la un compromis, însă pentru a obţine un acord bun pentru Regatul Unit trebuie, în mod simultan, să ne pregătim să plecăm fără” acord, a adăugat Johnson.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

Sorin Barbu
19.08.2019, 22:00:45

Jos Brexit Jos clovnul de Boris Johnson nație de rasişti ordinari alcoolici si retardaţi .O sa plece definitiv din UK-UL ala foarte mulți europeni inclusiv Români sa vedem cine o sa le munceascâ la bețivii de englezi . Ca asa speciali ,,, ca noi nu sunt în nici un caz nu este nimic de invidiat la englezi ba din contra de râs în hohote.

-3 (5 voturi)
Sorin Barbu
19.08.2019, 22:06:19

Nație de rasişti ordinari VIZE DUPA 31 OCTOMBRIE PENTRU englezi in toatã Europa non stop cand se duc in vacanțe prin Grecia Cipru Spania Italia Etc .Vize pentru britanici dupa 31 Octombrie 100%.

-1 (1 vot)
OleacaDeranjant
19.08.2019, 22:36:32

Sorin Barbu O sa fie stai calm

+1 (1 vot)
Sorin Barbu
19.08.2019, 22:11:23

Un clovn la cârma Angliei boris .Jos brexit.

-2 (2 voturi)
Charles Franc
19.08.2019, 22:37:32

de cand ai tu sau Merkel sau Macron dreptul sa le spuneti altora ce sa faca la ei acasa? uite ca englezii nu sunt atat de prosti ca noi si s-au staurat sa mai tolereze dictatura eurcratilor de la Bruxelles...se vede ca disperarea aoclo e mare, frica de un Brexit de succes crae sa dea curaj si altora sa iasa din lagar fiind enorma, de aceea icnearca prin orice manipulare sa il elimine de la conducere pe Boris

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (18)