Hipstereală în estul Ucrainei. Conflictul dintre separatişti şi protestatari, prin ochii tinerilor din ambele grupări

Victor are 18 ani şi se laudă până la această vârsta cu mai multe tatuaje decât prietene. Stă rezemat de bara unui autobuz ce-l duce pe el şi pe prietenii săi la fel de tineri spre protestul pro-Ucraina din Doneţk. În rucsac, ascuns printre cărţi şi caiete, un steag în culorile naţionale. Cu toţii au aerul conspirativ al unor puştani puşi pe şotii.

Zâmbesc şi fac glume, dar sunt destul de serioşi când discută despre viitorul ţării lor, ţară în pragul dezmembrării şi cu un viitor incert, şi sunt destul de speriaţi de turnura evenimentelor.

În aceeaşi zi, cu câteva ore mai devreme, un alt tânăr, Dimtri, ieşea din clădirea SBU din Slaviansk, clădire ocupată de separatişti şi în care sunt ţinuţi ostaticii membrii delegaţiei OSCE, de mână cu prietena sa. În cealaltă mână, un kalashnikov. O conduce pe aceasta câţiva paşi şi se întoarce brusc către mine, cerându-mi actele şi acreditarea. Nu pare să aibă mai mult de 20 de ani.

De ambele părţi ale acestui conflict, ce durează de mai bine de 4 luni şi care a captat atenţia întregii lumi, sunt foarte mulţi tineri. E firesc, conflictele, cel puţin în prima linie, sunt purtate adesea de soldaţi abia ieşiţi din adolescenţă, uşor de manipulat şi impresionat.

De o parte, tinerii ucraineni, cu atitudine şi aspiraţii pro-europene. Îmbrăcaţi în haine “vintage”, mulţi făcând parte din clasa de mijloc a societăţii ucrainene, locuitori ai oraşelor mari, cu profesii liberale sau în corporaţii legate de cultura vestică.

De cealaltă parte, tot ucraineni şi tot tineri. Mulţi angajaţi în structurile de pază şi forţă, fie ele de stat-cum este cazul recent desfiinţatului Berkut- sau firme de securitate private. Mulţi proveniţi din mediul rural, din familii modeste şi cu educaţie minimă. Nu că această educaţie ar conta. Nici pentru unii nici pentru alţii. Prea puţini dintre aceşti tineri cu care am vorbit, de ambele părţi, au o idee clară despre ce se întâmplă. La fel ca şi părinţii, rudele şi prietenii lor mai în vârstă, nu au anticipat evenimentele din ultima perioadă, în consecinţă nu pun prea mare accent pe sistemul de educaţie, sistem ce nu le oferă momentan pârghille necesare înţelegerii evenimentelor ce se desfăşoară cu rapiditate în faţa lor.

În schimb, de o parte şi de alta, internetul este mijlocul principal de informare. Vkontacte, reţeaua cea mai populară de socializare din această parte a lumii, are peste 200 de milioane de utilizatori. Conform statisticilor, această platformă este a 8-a cea mai populară din lume.

Ca să înţelegi cum percep tinerii conflictul trebuie doar să arunci o privire pe reţelele de socializare. În timp ce în vestul ţării pagini cu mesaje pro-europene câştigă adepţi în număr considerabil, la fel se întâmplă şi în est, cu mesaje şi pagini orientate spre idelogia de la Kremlin.

Acest fenomen de divizare a tinerilor vizavi de evenimentele din Ucraina nu  este cauzat numai de manipularea media, manipulare care şi ea joacă un rol important, însă nu şi esenţial.

Nu, diferenţele sunt de altă natură, cu implicaţii şi consecinţe intrinsece, de o marginalitate esenţială înţelegerii evenimentelor recente din această ţară.

În primul rând, vorbim de aspiraţii. Atât tinerii pro-ucraineni căt şi cei cu viziuni separatiste aspiră la un standard de viaţă mai bun, material dar şi din punct de vedere al calităţii vieţii în afara constrângerilor financiare. În timp ce unii se uită către vest, admiră şi aspiră la converşii murdari din fabrică şi blugii rupţi, ceilalţi visează să-şi petreacă vacanţele de vară în Thailanda sau Crimeea, aşa cum văd că o fac tinerii ruşi din generaţia lor. Modelele sunt diferite, ambele vin din afară,  însă nu şi aspiraţia către un alt tip de viaţă. De aici primul strat al acestor diferenţe ce alimentează conflictul.

Apoi vorbim de un aspect socio-moral al acestei dihotomii generaţionale. Când Pussy Riot au intrat în Catedrala Hramul Mântuitorului din Moscova, suţinând o performanţă ce le-a adus nu numai faimă înternaţională ci şi  o condamnare penală în coloniile de muncă ruseşti, au adus în atenţia opiniei internaţionale puternica legătură dintre Biserica Ortodoxă şi puterea politică de la Moscova. În Rusia, valoriile bisericii sunt, în mare parte, şi valorile statului. De aici, diferenţa.

Tinerii din oraşe ca Liov sau Kiev, orientaţi spre o societate în care statul şi religia sunt separate în bună măsura, atitudine în esenţă europeană, au viziuni diferite faţă de tinerii baricadaţi în clădirile din estul Ucrainei în acest moment, tineri ce au ales, de multe ori, să fie binecuvântaţi de preoţi la filtrele de control sau îţi oferă drept suvenir cruciuliţe şi icoane cu fiecare ocazie posibilă.

Al treilea aspect, şi ultimul din această serie, este unul strict legat de partea economică. Rusia, o naţiune care îşi bazează o bună bucată din economie pe exportul gazelor naturale, o resursă neregenerabilă, promovează o cultură a „industriei grele”. Deşi încercări de a crea ramuri de economie dintre cele mai diversificate, chiar o tentativă eşuată de a crea un Silicon Valley al Rusiei, trimit semnale pozitive către societate, tinerii proruşi sunt adepţii unor profesii în industria grea, în special aici în estul Ucrainei, zonă cu o istorie bogată în acest domeniu.

De cealaltă parte, ucrainenii cu viziunii europene, conştientizează importanţa economiei diversificate, a resurselor regenerabile, a modelelor de afaceri inovative şi sustenabile, sunt oarecum obsedaţi aş putea spune după numeroasele întâlniri cu mulţi dintre ei, de fenomenul de reciclare. Prin el resping „mizeria socială”, chiar şi „corupţia”, mi-a mărturisit o tânără din Odessa acum câteva luni.

Toate aceste diferenţe şi probabil multe altele, adăugate la contextul internaţional şi criza politică internă, sunt explicaţii, dar mai ales motive pentru multe din incidentele violente din ultimele luni.

Pe Victor nu l-am mai văzut în momentul în care protestele din Doneţk au devenit violente. I-am căutat numele şi pe lista celor internaţi în urma atacurilor dar, spre bucuria mea, numele său lipsea de pe aceasta.

Nu stiu dacă aceste atitudini se pot reconcilia uşor, nici măcar nu ştiu cum ar putea fi ele îmbinate pentru ca aceşti tineri, de ambele părţi, adeseori trăind în aceleaşi oraşe, să poată convieţui. Ce e absolut sigur e că fiecare dintre ei este absolut convins de greşeala celeilalte tabere, iar asta nu va duce la nimic bun în viitorul apropiat.