Hopa, hopa, Penelopa, se schimbă ceva în Europa!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imaginea Republicii Moldova aşteptând peţitorul din România. În fotografie este jurnalista Victoria Ungureanu, din Chişinău - inima Basarabiei răpită de răsăriteni.
Imaginea Republicii Moldova aşteptând peţitorul din România. În fotografie este jurnalista Victoria Ungureanu, din Chişinău - inima Basarabiei răpită de răsăriteni.

Titlul nu este decât o primă constatare, firească, una generată de solicitarea publică a onorabilului preşedinte al Comisiei UE, nimeni altul decât pragmaticul Jean-Claude Juncker, care, după cum probabil aţi aflat a cerut, nici mai mult, nici mai puţin, decât formarea unei armate comune a Uniunii Europene, cauza fiind tensiunea tot mai mare, uşor vizibilă, dintre Federaţia Rusă şi comunitatea statelor democrate europene.

Aţi citit bine. Juncker fiind european, nu american. Comedie mare… 

Chiar de ziua celor care stau în spatele bărbaţilor puternici, pe 8 martie, Juncker declara unui jurnalist german că…forţa ar putea ajuta contra noilor ameninţări apărute dincolo de frontierele NATO facilitând astfel o politică externă şi de securitate comună pentru toate statele membre ale Uniunii Europene, un areal geopolitic înfiinţat cu gândul cooperării între naţiunile care trăiesc pe bătrânul continent. 

Juncker nu este membru al Clubului Militar Român de Reflecţie Euroatlantică, nici nu are grade de general, dar a declarat că fragila, de până acum, Uniune Europeană, fragilă pe plan defensiv, ar putea reacţiona cu noua forţă când se va confrunta cu o ameninţare la adresa libertăţii unui stat sau a unei ţări învecinate cu UE. 

Cum sunt, de pildă, Ucraina şi Republica Modova. 

Se va crea o armată europeană? 

Momentan, susţine Juncker, " o armată comună în rândul europenilor ar transmite Rusiei (semnalul) că suntem serioşi în apărarea valorilor Uniunii Europene." 

Valorile Uniunii Europene, ca şi cele euroatlantice fiind libertatea, independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea naţională a fiecărui stat membru al UE şi al NATO.

Ce are armata europeană cu diplomaţia UE? 

"O armată ca aceasta - afirmă Juncker -  ne-ar ajuta să ne cordonăm mai bine politicile noastre externe şi de apărare, precum şi să ne asumăm, în mod colectiv, responsabilităţile Europei în lume". 

Nu de alta, dar imaginea UE, cum recunoştea şi menţionatul oficial european, este şifonată şi la est şi la sud de democraţiile consolidate din arealul euroatlantic. 

Juncker vrea ca armata europeană să nu fie un concurent pentru NATO.

Nici nu are cum. 

Alianţa fiind în curs de a mări mobilitatea, efectivele şi dotările Forţei de Reacţie Rapidă, pe când UE este pe cale de a proiecta un sistem defensiv multinaţional, mobil, credibil, cu scop disuasiv incontestabil. 

Va submina armata europeană rolul NATO, în Europa? 

Cel mai probabil va fi o chestiune de complementaritate, fie şi pentru faptul că Operaţiunea "Protectorul Unificat", derulată în Libia, a dovedit că Franţa şi Marea Britanie au avut urgentă nevoie de sprijinul logistic al Statelor Unite ale Americii, pentru a continua acţiunile de luptă. 

Armata europeană însă pare a avea, cel puţin la nivelul primelor enunţuri, şi un rol de veghe asupra potenţialelor escadroane ale morţii, de sorginte islamică, care afluiesc în Europa centrală şi de sud, la bordul a diverse nave civile, pline cu pământeni amărâţi veniţi din Africa. 

Nu este exclus ca armata UE să îşi asume şi misiuni de protecţie pe continentul african, împotriva unor organizaţii teroriste, care îşi atribuie simbolistica Islamului, dar se dovedesc a fi structuri de măcelărire a opozanţilor şi multor civili nevinovaţi. 

Noua strategie de securitate a Uniunii Europene pare să nu omită capacitatea unităţilor multinaţionale europene de interveni dincolo de graniţele statelor membre. 

Chiar dacă acum este vorba doar de o idee ce urmează a fi dezbătută, amendată sau dezvoltată funcţie de interesele unor mari metropole europene, semnalul dat Rusiei este unul clar. 

Subestimarea forţei democraţiilor occidentale are totuşi o limită, peste care Federaţia Rusă, cel puţin în viitor, din instinct de conservare a regimului autoritar practicat la Moscova, nu va mai dori să o repete.

Despre evoluţiile recente din două republici foste sovietice, Moldova şi Ucraina, supuse unei ofensive mediatice constante, din partea imperiului răsăritean, am avut un schimb de opinii cu invitaţi prezenţi la emisiunea VALORI EUROATLANTICE, difuzată de postul de televiziune 6TV. Înregistrarea discuţiilor purtate în faţa camerelor de filmare ca şi câteva din afirmaţiile de interes general sunt inserate mai jos. 

Dan Nicu, sociolog: 

@ Cei care au luptat în 1992 sunt priviţi cu indiferenţă deoarece, din păcate, nici atunci efortul combativ al Republicii Moldova nu a fost prea popular, în societate. Şi explicaţia sociologică a acestui comportament este lipsa de ataşament faţă de teritoriul din stânga Nistrului, care, până în 1940, nu a fost legat de Basarabia românească. 

@ 1992 este o reeditare a momentului din 1940, fiind la fel, o încercare de invazie de pe malul stâng, pe malul drept, de impunere a unei ordini străine de acest popor, de această naţiune românească. 

@ Funcţionarii publici de la Chişinău mai au această frică viscerală, de atitudinile celor de la Moscova, să nu se supere, să nu…dar chiar şi ei îşi dau seama astăzi că nu mai pot să meargă pe acel drum, pe care au mers până acum, şi trebuie să meargă pe drumul apropierii de România. Lucrurile merg înainte totuşi.

Dan Gîju, scriitor: 

@ Ar fi fost bine ca şi statul românesc de dincolo de Prut să aibă un institut creat pentru studierea războiului din 1992, cu concluzii utile şi azi. 

@ Românul este un mare artist, în a spune că îşi respectă eroii, dar în realitate mare lucru nu se face, doar din joi în Paşti... 

@ Eu sunt convins că această unificare, a celor două state româneşti, va veni. 

@ Ar trebui să fie editată o carte, despre un război, precum cel din 1992, cel puţin în câteva mii de exemplare, pentru ca astfel să ajungă exemplare în bibliotecile importante ale ţării.

Colonel (r.) dr. Anatol Munteanu, participant la războiul din Transnistria: 

@ Toţi ostaşii noştri, căzuţi pe pământul patriei, sunt temelia de ţară, iar toţi cei de un neam cu noi, căzuţi pe câmpurile de luptă sunt temelia trainică a întregului neam. 

@ 350 de combatanţi şi oameni paşnici au pierit atunci, în 1992, pentru casă, pentru familie, pentru demnitate, pentru pământ, pentru ţară şi nu în ultimul rând pentru unitatea neamului românesc. 

@ Avem o relaţie şi mai apropiată, cu România, iar Rusia ar trebui să îşi retragă trupele din Transnistria şi să participe la negocieri serioase, cu administraţia Republicii Moldova. Iar frontiera aş vrea să o văd pe Nistru, totuşi, cu Republica Moldova unită cu România.

General (r.) dr. Stan Petrescu:

@ Războiul hibrid este un fel de şiretenie militară, bine gândită şi oglindită în acest tip nou de conflict.

@ Dacă Rusia va ocupa şi Mariupol, drumul către Crimeea, către Transnistria este deschis.

@ Regizorii din spatele asasinării lui Boris Nemţov stau foarte bine, pentru a deturna atenţia opiniei publice dintr-o parte, în alta.

@ Culmea este că frumuseţea ucraineană, cea care a fost cu Nemţov nu a văzut nici pe asasin, nu ştie nici numărul maşinii din care acesta a tras. Şi a rămas în viaţă...

@ Federaţia Rusă şi-a atins obiectivul, 50% din Marea Neagră fiind un lac rusesc.

@ Flancul sud-estic al NATO este sub presiune şi control generate de Moscova.

@ Litoralul nostru este extrem de vulnerabil şi orice debarcare în forţă poată să pună în dificultate dispozitivul nostru militar din Dobrogea.

General (r.) dr. Virgil Bălăceanu:

@ Pe lângă articolul 5, Tratatul de la Washington mai are şi un articol 4, care prevede că se efectuează consultări între state, în situaţii de criză. Consensul în NATO se realizează şi prin intervenţia celor mari, în primul rând a Statelor Unite şi apoi a celor cinci state mari din Europa.

@ Există şi coaliţia de voinţă, care presupune participarea unui număr de state, care întotdeauna au un lider, şi pentru situaţia creată, sunt Statele Unite.

@ Războiul hibrid are un element de esenţă. Acela al creării insurgenţei, pe teritoriul statului respectiv. Insurgenţa se poate crea acolo unde există o etnie, şi unde drepturile acesteia pot fi considerate ca încălcate. Iar ţările baltice au o etnie rusă substanţială şi atunci s-ar putea repeta cele întâmplate în zona Donbas. Un război hibrid, pe spaţiul statelor baltice, ar permite Rusiei şi un mod de a testa reacţia NATO. Însă dacă ne referim la teritoriul nostru, dincolo de Polonia, există posibilitatea, atunci când situaţia de criză se agravează, a unui război limitat. Unul care ar urmări ocuparea unei zone de interes major. Este vorba de teritoriul Dobrogei. Care reprezintă, după Crimeea, al doilea portavion stabil şi nescufundabil, din zonă.

@ Războiul nu se produce astăzi, probabil nu se va produce mâine, dar există o probabilitate ca să se producă într-un spaţiu de timp, pe termen mediu şi lung.

@ Omuleţii verzi nu reprezintă altceva decât forţe profesioniste.

@ China nu vrea o Rusie puternică pe plan militar. În acelaşi timp, China ar vrea ca Rusia să fie mai ocupată cu Vestul său, respectiv Estul Europei, decât să fie ocupată cu Asia Centrală, sau chiar cu Manciuria, din punct de vedere geopolitic.

@ Rusia, din punctul meu de vedere, nu este în ofensivă, ci este în apărare.

@ Nu ar fi bine ca Ucraina să fie înarmată, pentru că ar crea un dezechilibru în zonă, pe termen mediu şi lung.

@ Întotdeauna Rusia a avut ceva împotriva scutului antirachetă.

@ Războiul informaţional este cel care generează şi o psihoză, ca în decembrie 1989, cu acea psihoză a teroriştilor, va avea o componentă nouă, testată deja în Estonia, cea a războiului cibernetic.

@ Războiul informaţional destabilizează, slăbeşte, nu cucereşte în totalitate, pregăteşte următoarea etapă.

General (r.) dr. Florian Pinţă:

@ Ceea ce se întâmplă acum, după acordul secund de la Minsk, nu este decât o pauză strategică în ofensiva pe care Federaţia Rusă şi-a propus-o şi o dezvoltă.

@ Să ne gândim mai serios la conflictul declanşat în estul Ucrainei, iar pe aceast[ temă nu doar militarii trebuie să gândească.

@ Problema conflictului ar putea să capete, curând, o latură umanitară extrem de grea, pe care Europa nu este pregătită să o gestioneze.

@ Până când nu vor fi epuizate toate mijloacele diplomatice, economice, politice şi de altă natură, nimic nu avansa din punctul de vedere al reacţiilor specifice într-un asemenea caz.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite