Hotelierii greci nu doresc să funcţioneze în condiţii de „hoteluri-spital”. „Vacanţă aproape de casă în această vară”, recomandă secretarul de stat francez pentru turism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul grec nu a anunţat încă o dată pentru deschiderea sezonului turistic
Guvernul grec nu a anunţat încă o dată pentru deschiderea sezonului turistic

Grecia, una dintre ţările cele mai afectate de pierderile din turism, studiază elaborarea unor protocoale de siguranţă sanitară pentru hoteluri ce ar urma să fie adoptate până la sfârşitul lunii mai. Secretarul de stat francez pentru turism consideră că locurile potrivite pentru vacanţă anul acesta vor fi cele în natură, parcurile şi grădinile din „zonele verzi”, unde virusul nu circulă activ.

„Europa sudică vrea un plan UE pentru salvarea turismului în 2020”, scrie New Europe, subliniind că la teleconferinţa desfăşurată luni, miniştrii turismului din Grecia, Italia, Spania, Franţa, Portugalia, Cipru, Malta, Bulgaria şi România au cerut „reguli unitare pentru mobilitatea aeriană, maritimă şi terestră cu scopul garantării «circulaţiei sigure şi fluente» în zona europeană”. 

Grecia, una dintre ţările cele mai afectate de pierderile din turism, studiază elaborarea unor protocoale de siguranţă sanitară pentru hoteluri ce ar urma să fie adoptate până la sfârşitul lunii mai, scrie Kathimerini, care mai notează că există o distanţă mare între poziţiile oamenilor de ştiinţă şi cele ale mediului de afaceri, cu privire la când se va permite intrarea vizitatorilor străini în Grecia şi în ce condiţii. Cotidianul elen redă şi starea de spirit din rândul hotelierilor greci, remarcând că nu toţi doresc să funcţioneze în condiţii de „hoteluri-spital”, ci preferă mai degrabă să nu mai deschidă deloc în această vară. 

Guvernul elen este optimist în ceea ce priveşte revenirea sectorului turismului datorită unor motive obiective precum faptul că Grecia este una dintre ţările cel mai puţin afectate de pandemia de coronavirus. În data de 30 aprilie a.c., se înregistrau doar pu'in peste 2500 de infect[ri cu noul coronavirus şi 139 de decese.

Ministrul turismului, Harri Teocharis, a ţinut să precizeze că reluarea activităţii sectorului turistic va include un pachet cu „noi reguli specifice pentru hoteluri, plaje, piscine, bufeturi pentru micul dejun în hoteluri şi autobuze turistice". Noul cadru de reglementări care ar trebui aplicat pentru reluarea industriei va fi discutat la Bruxelles în viitorul foarte apropiat de către ministrul elen şi omologii săi din UE.

Discutarea măsurilor de siguranţă, verificările pasagerilor cu termometre sau analize de sânge înainte ca cetăţenii să călătorească în alte ţări, inclusiv modalitatea de obţinere a „certificatelor de imunitate”, sunt prioritare.

Turismul mondial a fost printre industriile cele mai afectate de pandemie, conform unor estimări făcute de către publicaţia The Guardian, numărul celor afectaţi ridicându-se la aproximativ 75 de milioane de oameni care lucrează într-o industrie care este aproape „îngheţată” de interdicţiile de călătorie şi graniţele închise. Ziarul subliniază că în Grecia, unde turismul reprezintă 20% din PIB şi oferă unul din cinci locuri de muncă, economia este de aşteptat să sufere o lovitură uriaşă - scăzând cu până la 10% - şi acest fapt se întâmplă în primul an post-criza datoriilor. Astfel, în noul context ministrul elen a afirmat posibilitatea ca Republica Elenă ar putea avea „mai puţin de o treime” din turiştii pe care i-a găzduit anul trecut (2019).

În 2019, Grecia a înregistrat 33 de milioane de sosiri, de peste trei ori populaţia sa totală şi a dublat numărul de turişti atraşi în decada precedentă. Creşterea turismului a adus venituri de 18,2 miliarde euro venituri fără precedent în perioada anterioară, care au jucat un rol cheie în reînvierea economiei greceşti.

Conform studiului efectuat de publicaţia The Guardian, din cauza anulărilor în masă, Camera Hotelierilor Eleni estimează că 65% dintre membrii săi ar putea fi obligaţi să declare faliment anul acesta. Vice-preşedintele Camerei a declarat că dorinţa de reluare a cursului normal în domeniul turismului este atenuată de îngrijorările legate de urmările pe care aceasta reluare le-ar putea avea asupra stării de sănătate a populaţiei. Hotelierii sunt foarte conştienţi de riscurile pe care le implică ridicarea restricţiilor de călătorie. "Nimeni nu vrea să fie acuzat că a pus în pericol starea de sănătate a personalului angajat sau a cetăţenilor."

Chiar dacă reluarea activităţii din sectorul turistic este esenţială pentru operatorii din sistem care în perioada mai-septembrie trebuie să realizeze venituri care să le permită susţinerea activităţilor pe întreaga perioadă a anului, asociaţiile profesionale elene iau în considerare posibilitatea sacrificării sezonul turistic 2020 dacă nu vor fi individualizate măsuri care să permită desfăşurarea tuturor activităţilor în condiţii de perfectă siguranţă.

Bulgaria ar putea deschide sezonul de la 1 iulie

Cu presiuni uriaşe din partea mediului de afaceri se confruntă şi ministrul bulgar al turismului, care potrivit publicaţiei sofiote Sega, îşi exprimă speranţa că pregătirea activă pentru sezonul estival ar putea începe de la 15 iunie, urmând ca sezonul să fie deschis de la data de 1 iulie. 

Hotelurile şi restaurantele iau măsuri pentru protejarea clienţilor. “Pregătirile vor începe din 15 iunie, ţi posibil chiar mai devreme, iar de pe 1 iulie intentionam sa deschidem sezonul turistic estival”, a spus ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Anghelkova.

Pentru a atrage cat mai multi turisti, autoritatile de la Sofia  iau in calcul inlesnirea regimului de vize pentru oaspetii traditionali din Turcia si Rusia.

Ministrul a precizat ca planurile pentru restabilirea domeniului turistic vor fi prezentate in viitorul apropiat. Hotelurile, restaurantele si cafenelele din statiunile bulgare vor functiona cu respectarea masurilor antiepidemice.

In tara vecina sunt contaminate cu noul coronavirus aproape 1400 de persoane, 58 au murit si peste 200 sau vindecat.

Bulgaria are frontierele inchise din 19 martie.

Ciprul anunţă relaxarea măsurilor de izolare

Republica Cipru a anunţat miercuri un plan de relaxare treptată a măsurilor luate la jumătatea lui martie pentru a opri răspândirea pandemiei de COVID-19, relatează AFP.

Preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, a declarat într-un discurs la televiziune că acest plan va debuta la 4 mai cu reluarea activităţii principalelor şantiere de construcţie şi redeschiderea magazinelor şi pieţelor.

Într-o primă fază, centrele comerciale, parcurile, falezele, plajele şi locurile de joacă vor rămâne închise.

Sectorul public îşi va relua activităţile, încadrat de măsuri stricte de distanţare socială.

În izolare la domiciliu de la sfârşitul lui martie, ciprioţii au dreptul la o singură autorizaţie de ieşire pe zi, obţinută prin SMS. Cu începere de la 4 mai, ei vor putea beneficia de trei autorizaţii pe zi.

Interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii va rămâne în vigoare, dar va începe de la orele 22.00, cu o oră mai târziu.

Cu începere de la 21 mai, restricţiile de mişcare ar urma să fie ridicate, potrivit preşedintelui ţării, ca şi alte măsuri, în funcţie de recomandările experţilor în domeniul sănătăţii, pentru a evita al doilea val de contaminare.

Cafenele, restaurantele şi barurile în aer liber ar putea astfel să redeschidă, ca şi saloanele de coafură şi de înfrumuseţare.

Elevii din ultimul an de la şcolile de stat şi private vor putea reveni la cursuri de la 11 mai.

Problema este însă că revenirea pe plaje şi aglomeraţiile mari din perioada estivală sunt exact elementele ce ar putea genera o reintensificare a cazurilor de coronavirus, atenţionează Politico. „Vacanţă aproape de casă în această vară” – recomandă secretarul de stat francez pentru turism, citat de Ouest France. Avertizând că sezonul estival de anul acesta „nu va semăna cu celelalte”, Jean-Baptiste Lemoyne consideră că locurile preferate pentru vacanţă vor fi cele în natură, parcurile şi grădinile din „zonele verzi”, unde virusul nu circulă activ.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite