Europa

articolul anterior articolul urmator

Imbroglio made in Kiev la Davos. Plus un avertisment dur al OSCE

10
24 Jan 2020 10:26:36
Cristian Unteanu

Mai rar o asemenea gafă. Extrem de rar ca o asemenea informaţie strategică să fie confirmată de prim-ministrul unei ţări şi apoi să fie dezminţită, sec, imediat, de purtătorul de cuvânt al unei companii comerciale.

Şi este rarissim ca jocul ăsta se se producă la Davos, acolo unde informaţiile care se transmit au rolul unei prezentări de intenţii strategice şi, ca atare, pot schimba raţionamente comerciale, de politici de cooperare şi, în genere, pot influenţa în profunzime relaţii între ţări şi alianţe.

La Davos, autorităţile ucrainiene au spus că doresc ca, pentru o perioadă de 10 ani, să treacă JSX Ukrzaliznytsia, compania de căi ferate, sub managementul celor de la Deutsche Bahn AG, operatorul german de căi ferate. Ştire adusă la Ukrainian Breakfast de la Davos, ieri dimineaţă, de nimeni altul decât însuşi prim-ministrul Oleksiy Honchuk (foto).

„Da, dorim să trecem Germanilor căile noastre ferate pentru un management de 10 ani...o decizie politică pe această problemă a fost deja luată şi acesta reprezintă un pas extrem de important...“, a afirmat primul ministru, citat de colegii de la Kyiv Post. Prim-ministrul ucrainean a prezidat, tot la Davos, o şedinţă a Consiliului Naţional pentru Investiţii din Ucraina, reuniune la care s-a putut intra doar pe bază de invitaţii unde a mai adăugat că „Deutsche Bahn este cel mai mare operator de căi ferate din Germania. Acest contract nu este despre cesiune, este un parteneriat strategic al cărui scop este dezvoltarea infrastructurii din Ucraina“.

Ok, toată lumea a luat notă de o mişcare strategică de uriaşă importanţă deoarece priveşte una dintre ţările în care se face trecerea de la un format de linii de cale ferată la altul, vital pentru ceea ce ar putea fi integrarea viitoare pe traseul feroviar european al Noului Drum al Mătăsii. Începuseră multe discuţii, multe negocieri rapide şi se născuseră oarece speranţe că, politic, asta însemna deja prima dovadă certă că ar putea fi vorba despre un proiect cu m ult mai amplu de reluare a normalităţii relaţiilor comerciale în regiune. Mai ales că urma episodului cu reală importanţă istorică, adică semnarea noului contract de tranzit pentru gazul rusesc prin Ucraina, contract negociat cu ajutorul UE şi oferind Ucrainei şi Rusiei un respiro pentru continuarea proiectului de acord de pace.

A venit însă, extrem de rapid, o dezminţire din partea Deutsche Bahn care nici măcar nu s-a obosit să răspundă Primului Ministru ucrainean altfel decât la nivelul unui purtător de cuvânt, aşa cum afirmă portalul ZN.ua. Astfel, Kerstin Eckstein, purtătorul de cuvânt al companiei germane, a afirmat: „Deutsche Bahn, compania germană de căi ferate va oferi servicii de consultanţă pentru Ukrzaliznytsia. Serviciile vor fi oferite prin intermediul DB Engineering&Consulting Company din cadrul Deutsch Bahn. Va ajuta compania ucraineană să rezolve mai multe probleme tehnice şi în domeniul afacerilor“. Deci absolut nimic despre dimensiunea strategică invocată iniţial de partea ucraineanăn, nimic despre preluarea de management despre care, conform celor de Interfax-Ucraina, vorbea şi ministrul infrastructurii Vladislav Krykliy. Distanţa între cele două dimensiuni este într-adevăr una importantă şi pune un semn de întrebare asupra veracităţii şi credibilităţii altor afirmaţii de acest gen, fapt care poate costa mult noile autorităţi de la Kiev. Fiindcă tot vorbim de nevoia de avea informaţii corecte, să notăm că primul ministru de la Kiev, pagina sa de FB, nota că viitorul contract cu Deutsche Bahn (discutat azi în Parlamentul ucrainean) nu înseamnă nicidecum că Ucraina va pierde controlul asupra propriei companii de căi ferate. „Un lucru important pentru a se evita speculaţiile: este vorba despre un parteneriat strategic şi nu este vorba despre vânzarea sau concesionarea companiei Ukrzaliznytsia. Căile ferate ucrainiene vor rămâne sub controlul complet al statului, asta-i sigur!. Punct“.

Numai că nu se lămureşte problema esenţială, cea privind predarea completă de management. Este sau nu este? Sau, şi în acest caz, este iarăşi vorba despre o greşeală regretabilă de traducere?

În acest context, trebuie să vorbim şi despre criticile severe făcute de Harlem Desir (foto), reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, la adresa proiectului de lege ucrainean privind dezinformarea. Într-o declaraţie oficială (puteţi citi integral aici comunicatul celor de la Viena şi ajuns acum şi la Consiliul Europei şi la organismele comunitare de la Bruxelles), el enumeră mai multe probleme serioase care reies din acest proiect de lege înaintat de 20 ianuarie de ministrul culturii, tineretului şi sportului. Printre prevederile care pun probleme: ziariştii trebuie să deţină o carte de presă eliberată de o nouă organizaţie („Asociaţia Ziariştilor Profesionişti din Ucraina“), creată şi reglementată de stat. În plus, întregul sector mass-media urmează să fie controlat de un Comisar Special, numit de stat, care va putea identifica dezinformările şi decide sancţiuni printre care amenzi sau blocarea conţinutului online. Se prevăd şi penalizări mult mai grele, printre care şi pedeapsă cu închisoare până la şapte ani.

Înţeleg nevoia de a lupta împotriva dezinformării, în special în contextul conflictului actual din şi din jurul Ucrainei. Dar asta nu trebuie să se întâmple afectând libertatea presei şi prin intermediul interferenţei statului în conţinutul media şi al asociaţiilor de jurnalişti active din această ţară“ – afirmă Reprezentantul OSCE pentru libertatea presei, notând faptul că proiectul respectiv de lege a fost criticat şi de ONG-uri, de reprezentanţii Uniunii naţionale a jurnaliştilor din Ucraina şi de Federaţia europeană a Jurnaliştilor. Urmează să vedem modul în care vor reacţiona autorităţile.

Nu există încă informaţii certe despre jocurile profunde şi finalizarea acestora. Dar semnalul privind parteneriatul strategic cu Germania pare să rămână în continuare foarte serios şi este un semnal asupra poziţionării Ucrainei în viitorul său european. Cu atât mai importantă este menţinerea unui curs constant al integrării în criteriile jocului european, printre acestea numărându-se şi păstrarea relaţiilor de respect şi cooperare cu ţările învecinate prin găsirea unui modus vivendi satisfăcător pentru ambele părţi. Inclusiv prin lupta comună împotriva dezinformării, sub toate formele.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

10 Comentarii

Lucifer
24.01.2020, 10:58:15

Trebuie să luăm act de un nou pact Germania-Rusia în Estul european, ca altădată pactul Ribbentrop-Molotov în 1939. Noul PACT Putin-Merkel este o evidenţă şi s-a materializat deja prin TRĂDAREA Georgiei, Ucrainei şi Moldovei( implicit a României!). Avansul Germaniei spre Est este o evidenţă, totul cu acceptul Rusiei.

0 (4 voturi)
Andrei Adrian
24.01.2020, 11:01:22

cam ciudate greselile de traducere...

constantin constantin
24.01.2020, 12:45:34

Ucraina se vrea protectorat german, iar Germania se lasă greu....Eu asta înțeleg.

Michiu Stefan
24.01.2020, 13:56:41

Eu n-as fi atat de contrariat de diferentele de discurs intre Guvernul Ucrainei si Deutsche Bahn;discursul reprezentantilor ucrainieni reflecta dorinta acestora de apropiere de Europa, de modernizare si sprijin din partea Germaniei, perceputa ca principalul factor in realizarea acestora.Discursul DB il vad ca o prudenta din partea Companiei, de a nu se angaja in modernizarea Cailor Ferate Ucrainiene-sper ca vor renunta la ecartamentul rusesc si vor adopta pe cel european- inainte de negocieri serioase si garantii statale.Iar gafele nu sunt apanajul reprezentantilor politici ai noilor stste, s-au intamplat si la casele mari.

-1 (3 voturi)
Iosiv Varga
24.01.2020, 15:49:25

Unde vedeti acel avertisment DUR ? Pariez ca nici pe ucraineni,nici pe altii nici in cot nu-i doare de asa zisul,,avertisment dur"!!!,care exista doar in capul si-n imaginatia unor corespondenti care in loc sa informeze corect-sustin parerile platite de unii si altii!-

+1 (1 vot)

Vezi toate comentariile (10)