Imposibilul nu există. Rusia a atacat Ucraina

FOTO Profimedia

Gata, imposibilul a devenit posibil, se întâmplă chiar în faţa ochilor. E greu să pui pe hârtie  un comentariu despre ceea ce televiziunile transmit deja de câteva ore: Rusia (şi Belarusul?) a atacat Ucraina.

Pare de necrezut, chiar dacă în comentariile din zilele anterioare am apreciat că situaţia este extrem de serioasă.

O bună perioadă de timp, informaţiile vor fi haotice, exagerate, unele chiar mincinoase de-a dreptul, despre lucruri care se întâmplă şi despre evoluţii în teren presupuse.

Nu se va şti adevărul decât în câteva cabinete care, probabil, şi ele vor funcţiona în buncăre subterane, noi vom fi bombardaţi, în schimb, cu ştiri contradictorii, cu comunicate care vor arunca vina pe cealaltă parte pentru incidente şi pierderi colaterale.

Care vor fi, cu sutele, cu miile.

C-aşa-i la război!

Cum preşedintele Putin a dat peste cap cam tot ce se presupunea despre modul său de acţiune (adept, nu-i aşa?, al unor operaţii punctuale, reduse numeric, dar eficiente şi limitate), prin decizia de a ataca masiv Ucraina, este imposibil de prevăzut din afară până unde făcute planurile de operaţii ruse.

Iar ruşii au aflat, încă de la cel de-al doilea război cecen (cel din 1999 – 2000, început de prim ministrul Putin şi încheiat de preşedintele Putin) că nu e bine să ai televiziunile lângă tine când pleci la luptă.

Probabil, undeva pe la mijlocul zilei, se vor da nişte date seci care să arate că totul e sub control, că Rusia nu are nicio intenţie să atace şi să ocupe mai mult decât şi-a propus (!?).

Cum nu se ştie ce mai înseamnă raţional şi previzibil pentru preşedintele Putin, singurul reper rămâne, deocamdată, o interpretare largă a conţinutului adresării sale înaintea declanşării operaţiilor militare:

• Rusia nu-şi propune ocuparea Ucrainei (ceea ce ar putea însemna că există, totuşi, un teritoriu, să presupunem că vestul ţării, pe care Moscova îl consideră încă ”ucrainean”);
• solicitarea adresată militarilor ucraineni să depună armele, să părăsească ”zona de război” şi să se întoarcă ”acasă” este în această logică;
• ”demilitarizarea şi denazificarea” Ucrainei sunt obiectivele principale ale operaţiei. Ambele nu se vor putea realiza doar cu operaţii limitate pe o anumită parte a teritoriului ucrainean. Deci până unde vor ajunge, dacă vor ajunge, trupele ruse?
• e greu de crezut că Rusia se va mulţumi doar cu o slăbire a regimului ”nazist” de la Kiev prin lovituri punctuale în estul ţării. Se poate presupune că se intenţionează şi o schimbare a regimului, bineînţeles cu ajutorul unei operaţii militare?
• cât priveşte ”demilitarizarea”, cel mai probabil, aceasta se va realiza prin distrugerea, pur şi simplu, a capacităţilor militare ucrainene: aeroporturi, baze militare, infrastructură de comandă, tehnică de luptă;
• apelul adresat ”terţilor” este în termeni extrem de duri, pentru a descuraja eventuale iniţiative militare ale partenerilor Ucrainei.

Cele câteva hărţi încropite pentru televiziuni, pe care sunt punctate loviturile aeriene şi de rachete, arată că acestea sunt concentrate în estul şi sudul ţării.

Ar putea fi un indicator al zonei de operaţii la care făcea referire Putin, istorica ”Novorossia”, majoritar sau, oricum, în procent ridicat, vorbitoare de limbă rusă.

La care ar trebui, tot probabil, adăugat Kievul, dacă e să credem că ”denazificarea” presupune şi schimbarea de regim.

Reamintindu-ne discuţia despre cât de largi sunt graniţele celor două republici, Doneţk şi Lugansk, proaspăt recunoscute de către Kremlin, este de presupus că operaţia va însemna şi avansarea în teren a formaţiunilor armate din cele două entităţi, sprijinite desigur de forţele ruse propriu-zise, până la graniţele întregii regiunii Donbas.

Astfel, la acest moment, în care suntem înconjuraţi doar de ceaţa, la propriu, creată de exploziile de aviaţie, şi la figurat, prin războiul informaţional purtat de ambele părţi, se pot creiona câteva scenarii care ar putea fi contrazise chiar înainte de a fi scrise până la capăt:

• Operaţiune generală de distrugere a armatei ucrainene, prin lovituri de aviaţie şi rachete, dar limitată terestru în regiunea Donbas, potenţial fără schimbare de regim dar cu slăbirea semnificativă a acestuia. Cele două republici vor încorpora şi teritoriile controlate până în prezent de forţele ucrainene, ajungând la o suprafaţă cumulată de peste 50.000 km pătraţi;
• Operaţiune generală de distrugere a armatei ucrainene, după scenariul 1, limitată terestru la estul şi sudul Ucrainei, pe aproximativ jumătate din teritoriul ţării, potenţial şi cu o încercare de schimbare de regim la Kiev;
• Operaţiune de ocupare integrală a Ucrainei.

Posibilitatea de implementare este, teoretic, în ordine descendentă, scenariul 1 fiind cel mai plauzibil.

Repet, sunt doar scenarii, altceva nu putem avea la îndemână la acest moment.

Rămâne speranţa că va fi un coşmar de scurtă durată, că un sâmbure de raţiune se va găsi pe undeva şi că nu vom repeta experienţe tragice din trecutul la care speram să nu ne mai întoarcem.