Incendiu la cea mai mare rafinărie din Europa VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu a izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în rafinăria Shell din Rotterdam, din Olanda, cea mai mare mare din Europa, ceea ce a dus la oprirea parţială a instalaţiei, relatează AFP.

“Incendiul a izbucnit în cursul nopţii, într-o centrală electrică de înaltă tensiune a rafinăriei Shell Pernis din Rotterdam", a declarat un purtător de cuvânt al Shell.

Pompierii au preluat controlul asupra incendiului în jurul orei locale 6 (7 ora României), însă flăcări enorme erau vizibile încă de departe.

"Mai multe unităţi sunt oprite şi, din motive de securitate, ardem gazul rămas în interior”, a explicat purtătorul de cuvânt, adăugând că acest proces este “complet controlat”, iar compania “încearcă să limiteze arderea pentru a nu deranja prea tare locuitorii din jur”.

Este posibil ca incendiul să fi fost provocat de un scurtcircuit, însă informaţia nu a fost confirmată de Shell, care a demarat o anchetă.

Potrivit unui oficial din serviciile regionale de securitate, nu există urme de gaze toxice în fum, însă s-a degajat funingine.

Shell nu a putut evalua încă pagubele şi nici nu poate spune când va funcţiona din nou, la capacitate maximă, rafinăria. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite