Incendiu devastator în oraşul italian Pescara. Flăcările distrug o rezervaţie naturală: Plajele, evacuate VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Twitter
FOTO Twitter

Un incendiu puternic a izbucnit în oraşul italian Pescara, situat la Marea Adriatică, determinând autorităţile să evacueze 800 de persoane din calea flăcărilor.

Cel puţin cinci persoane au fost rănite şi alte 800 evacuate din cauza unui incendiu puternic în Pescara. Flăcările devastează rezervaţia naturală Pineta Dannunziana, care se întinde pe o suprafaţă de 53 de hectare.

Acest incendiu survine pe fondul unuia dintre cele mai dure valuri de căldură din ultimele decenii în sudul Europei, cu temperaturi de peste 40 de grade Celsius în Spania, Italia, Grecia şi Turcia.

„A trebuit să evacuăm mai multe case şi plaje din cauza fumului. Cea mai mare problemă este vântul fierbinte. Facem tot ce putem pentru a limita daunele”, a declarat primarul Pescarei, Carlo Masci.

Potrivit Serviciului naţional de pompieri, peste 800 de incendii au fost raportate în weekendul trecut în Italia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite