Incendiu în insula Samos din Grecia: aproximativ o mie de turişti evacuaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un puternic incendiu care a cuprins pădurile de pe insula grecească Samos a dus la evacuarea a turiştilor din cinci hoteluri şi a rezidenţilor din apropierea focului.

Incendiul a izbucnit în dupa-amiaza zilei de sâmbătă, la orele 17.00, în zona turistică Mesokampos, şi s-a extins cu repeziciune din cauza vântului. 

Iniţial au fost evacuate două hoteluri din zonă, însă autorităţile au decis ulterior şi evacuarea altor trei unităţi de cazare. Aproximativ o mie de turişti au fost evacuaţi, iar zeci de pompieri şi voluntari au intervenit pentru stingerea incendiilor de vegetaţie.

„Întâi am văzut fum pe cer. Apoi s-au auzit sirenele pompierilor şi au fost folosite chiar şi avioane pentru stins incendii. La început ni s-a spus că nu există niciun pericol, dar situaţia s-a schimbat rapid. Fumul a ajuns în zona hotelurilor şi am fost nevoiţi să evacuăm. Ni s-a permis să luăm cu noi doar lucrurile importante şi apoi am fost mutaţi“, a declarat în presa locală o turistă în vârstă de 26 de ani. 

 

În toată Grecia, 56 de incendii de vegetaţie s-au produs numai în cursul zilei de sâmbătă, din cauza temperaturilor ridicate şi a vântului. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite