Incendiu în zona de excludere a fostei centrale nucleare de la Cernobîl. Aviaţia ucraineană, mobilizată pentru stingerea flăcărilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un incendiu forestier a izbucnit sâmbătă în zona de excludere din jurul fostei centrale Cernobîl, locul celui mai grav accident nuclear din istorie.

Autorităţile ucrainene au mobilizat duminică aviaţia pentru a stinge incendiul de la Cernobîl, care s-a extins pe o suprafaţă de peste 20 de hectare de pădure.

Două avioane, un elicopter şi circa o sută de pompieri au fost mobilizaţi pentru a lupta împotriva flăcărilor, potrivit AFP.

Într-un comunicat, Serviciul ucrainean de Urgenţă dă asigurări că focul este sub control şi nu există indicii de creştere a nivelului radiaţiilor.

Cernobîl este considerat locul celui mai grav accident nuclear din istorie. La 26 aprilie, reacorul 4 al centralei a explodat, contaminând, conform unor estimări, până la trei sferturi din Europa. Autorităţile au evacuat sute de mii de locuitori din regiune, iar o zonă vastă de peste 2.000 de kilometri pătraţi este abandonată şi acum. Centrala şi-a încheiat activitatea în 2000.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite