Incendiul masiv de la marginea Atenei a ars toată noaptea. Flăcările ameninţă şi situl arheologic unde se desfăşurau Jocurile Olimpice în antichitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Incendiul masiv de la marginea Atenei a ars toată noaptea. Sute de locuinţe şi spaţii comerciale au fost avariate grav sau distruse, iar sute de oameni au fost fost evacuaţi. Au fost evacuate şi satele din apropierea sitului arheologic al Jocurilor Olimpice din antichitate, în vestul Peloponezului. În pericol se află inclusiv monumentele antice. Pompierii s-au luptat cu greu să aducă flăcările sub control, relatează Euronews.

Peste 100 de locuinţe şi spaţii comerciale, din Atena au fost avariate grav sau distruse, iar peste 500 de oameni au fost forţaţi să-şi petreacă noaptea la hotel, au transmis autorităţile. Peste 500 de pompieri se luptă cu flăcările, scrie Digi24. .

„Facem tot ce putem pentru a salva acest loc sacru. După salvarea vieţilor umane, prioritatea noastră este să ne salvăm istoria”, a spus şi un primar din zonă, Panagiotis Atonakopolous, conform aceleaşi surse.

Focul de lângă Atena a produs un nor negru de fum care a micşorat vizibilitatea şi a dus la restricţii pentru locuitori capitalei grece, care au fost sfătuiţi să rămână în case şi să închidă geamurile, în ciuda temperaturilor extreme, pentru a evita contactul cu particulele toxice rezultate din ardere.

Valul de căldură extremă va continua să afecteze Grecia până la finalul săptămânii. Măsurile de urgenţă vor rămâne în vigoare până atunci – printre ele se includ micşorarea zilei de muncă şi a perioadei de funcţionare a serviciilor şi o monitorizare sporită a riscurilor de incendii.

Autorităţile furnizează camere de hotel gratuite pentru toţi locuitorii care nu s-au putut întoarce la casele lor din cauza focului.

Situl arheologic unde se desfăşurau Jocurile Olimpice în antichitate, pus în pericol de incendiile de vegetaţie 

Autorităţile elene au ordonat miercuri evacuarea satelor aflate în apropierea sitului arheologic unde se desfăşurau Jocurile Olimpice în antichitate, în vestul Peloponezului, din cauza incendiilor de vegetaţie care provoacă ravagii în ţară, distrugând păduri şi clădiri, transmite Reuters.

Mai multe sate au fost defrişate în apropierea sitului arheologic din regiunea vestică a Peloponezului, unde aveau loc Jocurile Olimpice antice, şi în jur de 160 de pompieri, cu avioane cu apă, s-au luptat pentru salvarea comorilor antice.

„Facem tot posibilul să salvăm acest loc sacru. După vieţile oamenilor, prioritatea noastră este să ne salvăm istoria”, a declarat primarul local Panagiotis Antonakopoulos pentru postul de televiziune Open TV.

Situl, unde flacăra olimpică îşi începe călătoria către oraşul care găzduieşte olimpiadele moderne, este una dintre cele mai populare atracţii turistice din Grecia. Acesta a mai fost ameninţat de un incendiu în 2007.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite